Cu cine controlează Guvernul azilurile din România
Controalele au fost și au trecut, fără urmări pozitive, fără consecințe față de vinovații care și-au continuat activitățile fără probleme! Treaba ticăloșilor a mers înainte, strună!
Și ce dacă!
Așa este posibil să
se întâmple și acum, cu tot scandalul, cu toată agitația, cu toate demisiile,
demiterile de fațadă și acarii păuni de serviciu, aruncați de ochii opiniei
publice.
Cine sunt instituțiile, cine sunt cei din echipele de
control care au făcut verificări înainte de izbucnirea scandalului?
Nu cumva sunt aceiași
cărora li s-a ordonat și acum de Ciolacu să facă noi controale la nivel
național, chiar dacă acești controlori au fost mat acum echipe mixte formate
din oameni de la mai multe instituții?
Sau schimbat acești controlori responsabili între timp,
le-a crescut calitatea profesională, conștiința, moralitatea sau doar zelul
manifestat la ordinul șefului mare?
Se vor face și acum
rapoarte, analize, dosare, dar cei care le vor citi, analiza, rezolva nu sunt
aceiași oameni dinainte?
Vor lua ei cu
adevărat măsurile necesare după luarea la cunoștință a realității din teren, se
vor îndrepta lucrurile vizibil, se vor recupera daunele materiale că daunele
umane, viețile oamenilor distruși nu mai pot fi salvate, iar vinovații
adevărați, de sus până jos, vor fi ei cu adevărat pedepsiți conform faptelor
lor?
Cine vor fi cei care ar trebui să aplice legea așa cum
trebuie, nu cumva sunt aceeași cu cei care trebuiau să o aplice și până acum,
dar nu au făcut-o?
Avem alte instituții, alți
responsabili acum față de cei dinainte, care să facă dreptate și să pună
lucrurile pe calea cea bună, ca ”o reacție normală în democrație”, să elimine
răul și să pună binele în față?
Nu cred! Dar nu
contează ce cred eu sau alții, contează ce se întâmplă în realitate!
Nimeni nu-i putea
scoate pe salvatori peste noapte, din pălărie, nici măcar sloganele și
promisiunile cu morgă ale actualului șef de guvern, oricâte declarații publice
ar face!
Pun pariu că în
câteva zile, focul de paie al anchetelor privind lagărele ororilor și alte
așezăminte sociale se va stinge, ca și cum n-ar fi fost, iar marii vinovați
adevărați, intangibili, își vor vedea în continuare de afacerile și interesele
lor!
Poate vor plăti de
ochii lumii niște acari păuni, niște ghiborți, plevușca mică din șanțurile
ticăloșilor, a cărei soartă este oricum ca un fum1
Rechinii adevărați, inclusiv cei politici, se
vor liniști, iar la anul sigur îi vom vedea nu doar pe listele electorale, ci
chiar cocoțați pe funcții de aleși ai poporului, care-i va alege ca pe noii,
dar vechii, salvatori ai patriei!
Dar ce s-ar întâmpla dacă aceste controale naționale
ordonate de guvern, ar fi făcute de echipe de control străine, formate din
persoane integre, calificate, fără interese și încrengături cu caracatița
societății românești, iar vinovățiile și pedepsele ar fi stabilite de
justițiari străini, cu adevărat competenți și independenți?
Vor fi aceleași rezultate ca cele făcute de ai noștri, aceiași
din anii trecuți, de acum și de mâine?
Ceea ce se întâmplă
acum la noi, cu mega declarații ale guvernanților și altor șefi de instituții,
cu demiteri, demisii și acari păuni, înlocuitori, măsuri de formă... sunt doar
frecții la picioare de lemn, în buna tradiție mioritică!
Cine să rupă la noi
pisica în două? Mai bine o trag de coadă, să zică doar miau, și o lasă liberă
la cașcaval!
Acum, noul prim
ministru Marcel Ciolacu spune poporului că îl doare rău la basca democrației
social-democrate și că va găsi rezolvări, care să aleagă răul de bine!
Cine-l crede?
Agenda zilei de
joi, 13 iulie 2023, a fost anunțată public de șeful guvernului:
Controale în
lagărele ororilor și în toate așezămintele sociale, în urma cărora se vor face
modificări structurale și îmbunătățiri ale condițiilor de trai și îngrijire pentru
persoanele vulnerabile internate în acestea.
Aceasta a fost ”o
reacție normală într-o democrație”, cum a declarat prim ministrul
Marcel Ciolacu, cel care a ordonat controalele naționale și măsurile care se
vor lua după încheierea acestora.
Actualul șef al Guvernului a promis că se va cerne răul de bine, iar lucrurile se vor îndrepta în această zonă extrem de sensibilă și delicată, în care unii neoameni și-au bătut joc de viața altor oameni, oropsiți ai sorții.
În zilele care au
urmat mega scandalului cu ororile săvârșite sub ochii tuturor, s-a instituit
tot mai mult sloganul ”Toți știau!”, cu referire la toți factorii de
răspundere din instituțiile abilitate cu responsabilități în zona asistenței
sociale, a controlului, măsurilor și respectării legii, inclusiv fostul premier
Nicolae Ciucă!
Sloganul revoltei
populare, ”Toți
știau!”, trebuie completat cu restul propoziției care reflectă realitatea ”Dar nu
i-a durut nici măcar la bască, astfel că nu au făcut nimic!”
Acum toți/toate
instituțiile, organizațiile, inclusiv înalți prelați ai Bisericii Ortodoxe au
sărit și sar, spunând că le pasă!
Astfel, au fost
posibilă continuarea nestingherită, la vedere, a abuzurilor ale căror
consecințe sunt distrugerea demnității și vieții unor oameni, pe de o parte, de
pe urma cărora banii curgeau și îi îmbogățeau pe ticăloșii care comiteau
întregul lanț de fărădelegi, începând de la marii boși politici și cu funcții
ministeriale, administrative, manageri de instituții, cei cu atribuții de
control și responsabilități și până la ultimii trepăduși angajați să facă cele
mai grele și mărunte sarcini în lagărele de exterminare.
Într-o societate normală, cu instituții funcționale
conform legii, astfel de abuzuri nu se puteau desfășura nestingherite, chiar
dacă au existat și până acum controale, rapoarte și reclamații!
Într-o societate normală s-ar fi luat inclusiv urma
banilor produși prin exploatarea oamenilor din aceste centre, s-ar fi luat
măsuri, s-ar fi întocmit dosare penale și s-ar fi dat sentințe în instanță!
Acum, sub presiune,
premierul Ciolacu a dat ordin să se facă sute, mii de controale în toată țara,
promițând că va rezolva situația gravă în care s-a ajuns!
Dar și înainte au
fost controale, chiar dacă nu de amploarea celor de acum.
Și ce dacă!
Închei acest text cu
imagine de la breking-news-ul lui Ciolacu, aceiași dată, 13 iulie, în care
mai marele politican o îmbrățișează și o pupă pe politiciana, colega de partid
și de guvern, arătata cu degetul de mulți români, Gabriela Firea!
Oare ce o semnifica
gestul?
Unii zic că arată
susținerea, alții mai bătrâni și-ar aduce aminte de sărutul de adio al lui
Gorbaciov pentru Ceaușescu, cine știe?
Căldură mare,
tovarăși!
Cică pe 13 iulie ar
fi cea mai călduroasă zi din acest an!
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile: