Ce reprezintă 25 de milioane de cetățeni ruși pentru Kremlin
Protestele rușilor față de Putin și război nu par să fie doar un foc de paie, cum vrea regimul putinist să pară. Tot mai multă ruși refuză să fie carne de tun, iar această atitudine duce, mai devreme sau mai târziu, cu multe sacrificii și pierderi de vieți omenești nevinovate, la începutul unei schimbări ireversibile a Rusiei.
De la celebrele inscripții simbolice ale armatei ruse
invadatoare, Z, s-a ajuns la epoca Z, care nu poate însemna decât începutul
sfârșitului.
Consecințele disperării duc întotdeauna pe drumul fără
întoarcere.
Ajunși în această situație, încolțiți și fără prea multe
căi de ieșire decât înfrânți și măturați de pe scena istoriei, dictatorii nu
mai găsesc puterea să se oprească din nebunia lor, ci merg înainte până la
soluția ”finală”, care înseamnă sfârșitul lor și al slugilor acestora.
Decizia și anunțul mobilizării pentru 300. 000 de ruși,
care sunt obligați să meargă să lupte nemotivați, împotriva unui dușman creat
de Putin, Ucraina, pare să fie una dintre ultimele hotărâri grave care pot duce
inevitabil la autodistrugerea regimului putinist.
Aparent pasivă până acum, la războiul de invadare în care
a fost trimisă țara, mulțimea, marea mută a Rusiei, pare că se trezește din amorțire,
când sunt puși în fața obligației de a-și trimite copii, soții, tații la moarte
pentru nebunia unui dictator.
În doar opt luni de
conflict, acum, în Ucraina au murit zeci de mii de tineri ruși înrolați într-un
război putinist fără cauză.
Țara lui Putin, Rusia, nu mai
vrea să fie carne de tun pentru ultimul dictator roșu din Europa!
Ceea ce nu-și
imagina niciun conducător actual de la Kremlin începe să se întâmple-rușii nu
mai doresc să fie trimiși la moarte pentru demența unui dictator și clicii
acestuia, care vrea să dea foc lumii.
Întorsătura pe care
a luat-o, în ultima lună de conflict mai ales, războiul nedeclarat din Ucraina
produce consecințe grave nu doar pe frontul de luptă, ci și în laboratoarele
putiniste, în atitudinile, faptele și vorbele autocraților ruși.
Totul indică o situație critică, de criză, ale cărei
soluții găsite de Putin și ai lui în loc să rezolve problema, pun tot mai mult
gaz pe foc. După grava greșeală de a invada Ucraina, cu ignorarea și călcarea
în picioare a tuturor regulilor de drept internațional, a libertăților și
drepturilor umanitare, într-un război criminal despre care nu credea nimeni că
se va întâmpla în afara autorilor lui, liderii de la Kremlin merg din eroare în
eroare pe calea sinuciderii.
Civilii ruși nu mai vor să mai fie carne de tun pentru
demența și visurile fantasmagorice ale liderilor lor. Cum au fost de-a lungul
istoriei, conflictelor în care oamenii din popor, nevinovați, au fost
întotdeauna excedentul pentru front, care nu a fost niciodată o problemă de
asigurare.
Carnea de tun rusească pare să nu fie o problemă nici în
acest conflict al Rusiei cu lumea liberă și democrată. Există din belșug, 25 de
milioane de oameni care ar putea fi moblilizați, după cum afirma cinic actualul
ministru rus al apărării, Șoigu.
Nu carnea de tun este problema comandanților ruși, în disperarea lor de a câștiga un război pe care au început deja să îl piardă. Să îl piardă odată cu privilegiile și chiar viețile lor.
Problema cea mai
mare pe care se pare că nu au luat-o prea în serios până acum Putin și clica
lui, este că rușii nu mai vor să fie carne de tun într-un război care nu este
al lor și nu au de ce să lupte!
Nu au trecut multe
ore de la anunțul mobilizării celor 300. 000 de ruși pentru front și mii de
oameni au început să iasă în stradă și să protesteze față de acest război care
nu-i reprezintă în niciun fel. Sunt tot mai mulți în ciuda arestărilor tipice
făcute de forțele de ordine, la astfel de tentative de proteste până acum.
Dar acum vizibil
protestele sunt mai vehemente, mai ample și cuprind tot mai multe zone
importante mai mult ca niciodată. Din Siberia și până la Sankt Petersburg și
Moscova, tot mai mulți cetățeni ruși încep să se trezească la realitate.
Chiar și în Cecenia
se mișcă lucrurile împotriva kadâroviților lui Putin!
O realitate în care
sunt obligați să-și trimită copiii și soții carne de tun într-un război de
invadare, în ciuda reacției opiniei publice internaționale și a țărilor lumii.
Oamenii din țara lui Putin vor să fie oameni liberi în
țara lor! Nu într-o țară condusă de un dictator disperat, de corupții și
oligarhii care fac totul să-și salveze privilegiile, averile și viețile.
În ultimele zile,
rușii vizați de înrolare au început să caute tot felul de subterfugii de a scăpa
de armată. În același timp, alții au luat cu asalt granițele și aeroporturile,
încercând să fugă din țară și de războiul unde ar fi obligați să ajungă carne
de tun.
În Rusia apar tot
mai multe organizații activiste împotriva lui Putin și a războiului de invadare
a Ucrainei. Inclusiv în penitenciare se fac proteste antisistem, celebrul
opozant Navalnîi fiind cel mai cunoscut lider condamnat, care reușește să se
facă auzit și să-i mobilizeze și pe alții.
Până și pușcăriașii
cu ani grei de condamnare refuză să se mai înroleze și să moară în războiul lui
Putin, alegând detenția și viața în loc să fie carne de tun pe front.
După începerea nebuniei acestui război criminal, ”țarul” Putin a reușit să
intre într-un război intern și cu tot mai mulți cetățeni ruși, cu poporul, care
nu doar că nu îl mai doresc la conducere, care îi vrea capul lui și conducerii
actuale de la Kremlin.
În această
situație, nu va reuși să stopeze protestele tot mai multe și mai vehemente care
cuprind țara decât dacă ar opri războiul, ceea ce nu concepe. Reținerile și
arestările protestatarilor de către forțele de ordine nu vor reuși să-și atingă
scopul, pentru că cetățenii revoltați nu se mai sperie de ele. Riscă să fie
arestați și bătuți în fața obligației de a fi trimiși la moarte sigură pe
frontul ucrainean.
Dacă față de
protestatari va fi folosită forța armelor de foc lucrurile vor fi scăpate
complet de sub control de regimul putinist, ceea ce îi va aduce pieirea.
În nebunia lor
pentru îndeplinirea visurilor fantasmagorice și în disperarea provocată de
conștientizarea că aceste visuri nu pot deveni niciodată realitate, dictatorii
fac tot mai multe erori sinucigașe care îi duc către soluția”finală”
inevitabilă-pierderea puterii și dispariția fizică din lumea pe care au
încercat să o supună!
------------------------------------------------------------------------------------------