joi, 1 mai 2025

Nemulțumirile și dezamăgirile românilor

 


Cât de mult va influența prezența la vot alegerile de duminică?

Ce vor alege românii duminică, 4 mai, să stea acasă, vacanțele, grătarele sau votarea președintelui României?

Dacă la alegerile din decembrie 2024, care au fost și comasate în premieră cele parlamentare cu prezidențialele, s-au prezentat 47% dintre alegători, acum la prezidențialele din mai este posibil ca procentul cetățenilor care vor vota să fie sub 40%.

Prezența sau absența la urne sunt cu atât mai importante cu cât după anularea alegerilor de anul trecut și consecințele acesteia, în contextul amenințărilor geopolitice, de securitate, economice, de criză care au început deja să se simtă, alegerea unui președinte capabil să țină România pe linia de plutire este cu atât mai necesară acum!

Ce ne va aduce prima rundă a alegerilor prezidențiale de anul acesta, programate pe 4 mai primul tur și pe 18 mai turul doi, reluate de la zero după anularea celor din decembrie 2024?

În primul rând, cred că în România vom avea o prezență redusă la urne din mai multe motive:

4 mai este ultima zi din vacanța și liberele care au început pe 1 mai, Ziua Internațională a Muncii.

Zi a muncii transformată între timp de la marile manifestații muncitorești făcute pe vremea comunismului în ziua și zilele de sărbătoare, ieșire la iarbă verde, la mare, la munte și la grătare cu mici și alte procării, cu ciolhanuri stropite din abundență cu alcool și ce se mai găsește de băutură pentru fiecare.

Un prilej frecvent de sărbătorit de tot mai mulți români, de la nostalgicii comunismului care pe vremuri se mulțumeau cu ce puteau cumpăra și pune pe masa, la tinerii în special care sărbătoresc cu excese bahice, vacanțe și petreceri cu muzică, zbânțuială și cu de toate.

Vremea se arată prielnică, tocmai bună de paranghelii de neratat! Nu de mers la votare, cum ar zice unii!

Ziua alegerilor pe 4 mai coincide cu ultima zi de vacanță când mulți români petrecăreți sunt obosiți, cei plecați pe aiurea se întorc acasă fără chef de votare, gândindu-se că a doua zi trebuie să meargă la muncă ori la școală.

Ce chef să mai aibă să meargă la urne, să voteze președintele?

Uni dintre români au și o mare lehamite față de clasa politică în general, nu doar acum ci de peste 30 de ani încoace, acuzând-o de toate relele, neajunsurile posibile, de corupție, de incompetență, de hoție, de lipsă de perspectivă și viziune pentru țară! Și au dreptate în mare măsură!

Alții o să spună și repete eterna lozincă ” N-ai cu cine!”

Și chiar dacă au cu cine, candidați sunt 11 la număr, unii care au candidat și în decembrie anul trecut, alții noi intrați în cursa electorală, doi sunt și din diaspora americană, mulți alegători nu merg la urne din tot felul de motive:

Nu știu cu cine să voteze, nu au un candidat favorit, nu vor să meargă pentru că nu vor ei, renunțând voluntar la un drept esențial democratic pentru ca mai apoi după alegeri să spună că cel care a fost ales de alții nu este bun de nimic și tot nimic nu face pentru țară și popor!

Vor fi și alegători, susținători ai lui ”Mesia” Georgescu, fostul candidat din cauza căruia s-a spus că au fost anulate alegerile din decembrie 2024, care nu se vor prezenta la urne că nu este și preferatul lor pe buletinul de vot și rămân în așteptarea ”turului doi înapoi!”

O altă cauză din care mulți cetățeni nu se vor înghesui la urne este și faptul că oamenii s-au săturat de gargara, de propaganda mincinoasă, de promisiunile fără număr, de dezinformarea și manipularea candidaților împinși de la spate de aparatele de partid și de susținătorii acestora, mai ales cele de la putere, care își doresc cu disperare să rămână în continuare la ”măcelăria” România!

Mai este și marja de oamenilor dezamăgiți de prestația foștilor președinți de țară, în special de cea a neamțului Klaus Iohannis, cu lozinca ”lucrului bine făcut”, care timp de 10 ani în fruntea României nu a reușit să-i facă pe români să spună ca a făcut niște lucruri pozitive pentru țară, ci doar că s-a plimbat ca primul turist al țării în lumea largă, cu soția, cu avioane private pe bani cetățenilor care l-au votat.

O altă cauză a lipsei de interes a românilor de a veni la votare este și scandalul nemaivăzut cu anularea alegerilor de anul trecut și toate consecințele și urmările acesteia, care au reușit să dezbine și zdruncine serios societatea românească, să decredibilizeze puternic instituții vitale ale statului de drept și să afecteze major imaginea României în plan extern.

Nici prestația candidaților de acum din campania electorală, cu eterna propaganda mincinoasă și veșnicele dezbateri, nu a fost convingătoare pentru cetățenii cărora li se cer voturile!

Un fel de întâlniri televizate unde cei care s-au prezentat în fața publicului au folosit doar armele atacurilor asupra contracandidaților și nu și-au prezentat mai deloc programele, proiectele, viziunile pentru România.

Nici candidatul suveranist care a fugit de dezbateri ca dracul de tămâie, motivând că este cu poporul, nu a reușit să facă decât tururi prin orașe și târguri, promițând verzi și uscate și pozându-se cu oamenii!

----------------------------------------------------------------------------------------

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

marți, 29 aprilie 2025

Țara noastră va primi un nou Sistem de apărare antiaeriană PATRIOT

 Vânzarea unui sistem MIM-104 PATRIOT către România

 


 

Ambasada SUA la București a anunțat printr-un comunicat de presă azi 29 aprilie 2025, că Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 PATRIOT. Sistemul MIM-104 PATRIOT include un set radar AN/MPQ-65 și două stații de lansare M903. Această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care România l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. PATRIOT poate detecta și doborî o gamă largă de amenințări cu rachete balistice și aeropurtate, iar această achiziție va consolida capacitatea României de a descuraja agresiunea în regiunea Mării Negre.

 


Ambasadorul SUA Kathleen Kavalec a declarat: “Angajamentul României față de apărarea aeriană integrată consolidează protecția teritoriului românesc și a alianței NATO, făcând America și aliații noștri mai siguri. Statele Unite apreciază sprijinul continuu pe care România l-a acordat Ucrainei, incluzând donarea unui sistem Patriot pentru a sprijini apărarea Ucrainei."

 

Având un cost estimat de 262 de milioane de dolari, sistemul va fi achiziționat prin intermediul unor granturi de la un grup de donatori NATO.

 

 

vineri, 25 aprilie 2025

Incertitudinea zilei de mâine

 


Lumea întoarsă cu fundul în sus este o lume la răscruce!

Bătălia dintre bine și rău este tot mai aprigă!

Ce vom alege noi românii într-o astfel de situație?

Ne vom lupta pentru adevăr, pentru bine, pentru principii și valori ori ne vom subordona Diavolului?


Într-o perioadă a secolului XXI în care lumea în general parcă a luat-o razna, cu tot mai multe tulburări, conflicte și confruntări între națiuni, între state, între interese divergente.

Trăim într-o lume în care lupta pentru putere și dominația supremă este tot mai aprigă, cum nu a mai fost de la cel de-al doilea război mondial încoace!

Lumea se schimbă continuu în acești ani și parcă se tot schimbă în rău nu în bine, lucru care ne afectează într-un fel sau altul pe fiecare dintre noi.

Într-o astfel de lume care pare că o ia cu viteză la vale, ies în evidență tot mai mulți lideri care își arogă aluri de zei pe pământ!

Aceștia se consideră cei mai deștepți, cei mai puternici, fac orice le trece prin cap și cred că lumea este la degetul lor mic și se dezlănțuie atunci când cineva se împotrivește voinței lor dictatoriale!

Consecințele guvernării unor astfel de lideri sunt dezastruoase atât pentru propriile țări, popoare, comunități, cât și pentru restul țărilor și oamenilor care li se opun sau au alte viziuni, alte opțiuni și principii de viață și guvernare!

În spatele unor astfel de dictatori se aliniază la ordin tot felul de fanatici care-i susțin, care-i votează orbește și care-i urmează ca turma pe măgari!

Asemeni idolilor lor, armatele de susținători sunt persoane care cred că le știu pe toate, dețin ”adevărul” absolut, au ”dreptate” în orice spun și susțin și încearcă să-și impună opiniile tuturor celorlalți care nu le împărtășesc viziunile.

Aidoma idolilor pe care-i urmează și îi ascultă fără să crâcnească și mai ales fără să-și pună întrebări și să aibă incertitudinii dacă ce le spun aceștia este bine sau rău, dacă este adevărat sau minciună!

Diferența între idoli și fanaticii din spatele lor este că primii sunt puternici, sunt deștepți și au capabilitățile necesare să-i manipuleze masiv pe cei cu ajutorul cărora ajung de multe ori la putere.

Acum, prin tot ceea ce se întâmplă în lume pare că viața umană este din ce în ce mai disprețuită, mai batjocorită, mai amenințată!

Banii și puterea fac legea!

Pacea, principiile și valorile adevărate sunt tot mai atacate!

 

Zilnic ne frământăm cu tot felul de lucruri, probleme pe care încercăm să le rezolvăm, situații ivite peste noapte, incertitudini cărora nu le găsim răspuns, chestiuni legate de viață și de moarte, nesiguranța zilei de mâine și câte și mai câte esențiale și nimicuri ce ne macină continuu!

Vorbesc de oameni simpli care caută soluții, răspunsuri, rezolvări, caută adevărul, bine, oameni care firesc nu le știu pe toate, dar se luptă din răsputeri să-și facă o viață mai bună, mai frumoasă pentru ei și familiile lor ori luptă în anonimat pentru o comunitate mai dezvoltată, o țară mai bună, pentru pace nu război.

----------------------------------------------------------------------------------------

 Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

miercuri, 9 aprilie 2025

Importanța și consecințele alegerilor prezidențiale

 


Ce s-ar întâmpla dacă România va fi condusă în următorii 10 ani de un prorus, un antioccidental, un antiNATO?


Intrată în ultima lună dinaintea primului tur de vot din 4 mai, cursa dintre cei 11 candidați mai mult sau mai puțin cunoscuți, mai mult sau mai puțin cu șanse de a fi aleși, este tot mai încinsă.

În ultimele două săptămâni, tabloul favoriților redat din sondaje, din tot felul de măsurări și apariții publice ne arată că în frunte ar fi candidatul suveraniștilor, George Simion.

Pentru poziția secundă urmând să se bată alți doi/trei candidați, numele vehiculate fiind Nicușor Dan, Crin Antonescu și Victor Ponta care pare să fie candidatul preferat al pesediștilor în ciuda declarațiilor de formă ale lui Ciolacu.

Doar unul dintre cei trei sau chiar patru cu Elena Lasconi care declară sus și tare că ea va merge mai departe, doar unul singur va intra în turul doi.

După analiza sondajelor, pe 9 aprilie, USR și-a dat seama că dacă Lasconi rămâne în cursă nici unul dintre candidații proeuropeni s-ar putea să nu intre în turul doi caz în care România va fi condusă în următorii ani de un prorus, antieuropean, antioccidental, antiNato.

Astfel, USR i-a solicitat candidatei propria să se retragă și a hotărât să-l susțină pe candidatul independent Nicușor Dan, candidatul de care se pare că se tem cel mai mult ceilalți contracandidați și pe care încearcă să-l stopeze prin toate mijloacele.

Mai mult, USR a făcut apel la votanții PNL și UDMR să-l voteze pe singurul candidat proeuropean cu șanse reale de intrare în turul doi al alegerilor prezidențiale!

Datul la gioale este în toi atât între candidații așa zis proeuropeni cât și între ceilalți. Se caută schelete în dulap și secrete murdare cu care sunt atacați principalii favoriți. Dacă nu se găsesc se fabrică!

Adevărul și programele candidaților nu prea interesează!

Unele stafuri de campanie au dat deja ordinele de zi pe unitate, cu ținte precise pentru demolarea contracandidaților.

Trăim timpuri grele cu alegeri dificile

Toată lumea este îngrijorată de războiul economic pornit de Administrația Trump și efectele negative pe care noile măsuri de taxare le vor produce nu doar asupra țărilor față de care au fost luate, ci și față de SUA prin contramăsurile preconizate de statele afectate.

Pe plan internațional, multe țări, în special cele din NATO care se simt amenințate de pericolul rusesc se pregătesc tot mai intens de război. De apărare!

Europa se reînarmează!

Unele țări cu economii importante nu doar că-și iau măsuri urgente pentru a face față taifunului economic pe care specialiștii îl anunță la orizont, ci își pregătesc industriile importante să treacă de la producția civilă la producția militară.

Germania este cel mai vizibil exemplu și se mișcă foarte rapid în acest sens.

În România oricum aveam o criză economică incipientă, un deficit bugetar tot mai mare, o inflație galopantă, situație pe care guvernanți actuali nu reușesc să o amelioreze nici măcar cu ordonanța trenuleț și nici cu alte măsuri pompieristice și neeficiente pe care le adoptă de pe o zi pe alta.

Pe acest fond deloc roz, lidershipul politic al țării noastre se zbate în mediocritate, cu interesele majore ale găștilor politice de a-și asigura puterea.

Mai mult, avem și o criză politică generată de anularea alegerilor prezidențiale de anul trecut și agravată acum de bătălia electorală care va decide noul președinte al țării și odată cu acesta direcția în care va merge România de aici înainte-est sau vest?

Până acum, unul dintre cei mai vizați candidați de atacuri este Nicușor Dan, împotriva căruia se folosește tot arsenalul din dotare al adversarilor pentru a-i diminua șansele de intrare în turul doi.

Faptul că este cel mai atacat dintre toți înseamnă că este considerat și cel mai periculos candidat prin șansele pe care le are, dar și prin modul în care încearcă să își mărească șansele de succes.

Mai mult, este foarte meticulos, răspunde la toate acuzele care i se aduc și în plus contraatacă precum un șahist.

Cel mai mult se teme de el coaliția la guvernare, cu PSD-ul în frunte, care se teme că va pierde și îl atacă tot mai furibund, dar până acum parcă ineficient.

Nicușor Dan pare că este și favoritul europenilor, dar nu se știe dacă și al trumpiștilor!

Nu știm dacă vom avea și dezbateri directe între contracandidați în această lună de campanie electorală! Unii refuză confruntarea direct!

Sigur însă decența va avea de suferit, atacurile se vor înteți, iar candidații se vor bate cu pumnul în piept pentru a convinge electoratul că ei sunt cei mai frumoși, cei mai deștepți și potriviți pentru funcția de președinte al României.

Posibil să avem și surprize după primul tur al alegerilor, cum s-a întâmplat anul trecut!

Cert este că în situația internă a țării, în contextul de geopolitică internațională, de amenințare, de război economic și militar, România are cu atât mai multă nevoie urgentă de un președinte, guvern și instituții democratice pe măsura provocărilor actuale.

------------------------------------------------------------------------------------

 



Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

vineri, 28 martie 2025

E vremea clonelor proaste ale lui Trump și a clovnilor trecători din politica românească!

 

Cum să râzi cu așa clovni triști, în situația gravă în care se află România ?


Cu stagnare și perspectivă de regres economic, cu inflație și deficit galopante, cu pierderi de bani din PNRR pe motiv de nefăcut reforme, cu războiul de lângă noi și amenințările din ce în ce mai agresive ale Rusiei, cu suveraniștii de carton și cozile de topor rusești de pe la noi…

Întrebarea este: ce interese și câștig au acești politicieni care încearcă să ne convingă că tot ce zboară se manâncă, să ne prostească pe față și se dau drept ceea ce nu sunt?

Probabil că unii o fac din interes electoral, alții pentru notorietate, unii din prostie pur și simplu, iar o parte dintre guvernanți pentru a distrage atenția opiniei publice de la modul dezastruos în care guvernează țara!

 

Mai pe românește Țara arde, babele se piaptănă!

Ce câștigă politicienii români care îl imită pe Trump?

 

În spectacolul românesc de politică, teatru, circ și clovnerii la ordinea zilei, unii dintre politicienii români aflați în lumina reflectoarelor, fie pe funcții înalte, fie printre candidații la prezidențiale ori la diverse funcții în stat îl imită pe președintele SUA, Donald Trump!

Îl imită atât în comportament, mai mult vestimentar, cu șapca roșie de persoană importantă, după cum l-am văzut pe clovnul Victor Ponta, dar îl imită și la expresii, cu citat să știe tot poporul că ”tovarășul” Marcel Ciolacu, vremelnic lider de partid și trecător pe la Guvernul României, premier în funcție, îl susține pe ministrul Sebastian Burduja în fața sorosiștilor-”Drill, Sebi, Drill!”


Nu e prima data când marele roșu de la guvern îl imită pe tartorul galben care ”taie și spânzură” la scară planetară. Ciolacu este recidivist la acest capitol.

Mai sunt și alți politicieni români care încearcă să-l copieze jalnic pe președintele SUA, pare la modă în contextul actual în care notorietatea lui Trump se află la apogeu.


În plus, tot pe modelul electoral Trump, care s-a lăudat și a promis în campania electorală că va termina războiul dintre Rusia și Ucraina în 24 de ore după ce va ajunge președinte, unii de pe la noi se laudă propagandistic, cazul Victor Ponta, că dacă va ajunge el președintele României, va vorbi personal cu marele galben de la Casa Albă, iar acesta va ridica imediat vizele pentru români!

Hai să râdem cu Tonta și cu alții ca el care se bat cu pumnul în piept că ei sunt buricul pământului din România, că au relații la nivel înalt Mondial, că se trag de brăcinari cu mai marii lumii și că la un simplu bici pe lângă boi aceștia se execută și fac mintenaș ce le spun ai noștri!

Mai mult, după ce noua administrație Trump ne-a luat la șuturi și ne amenință că parteneriatul strategic și prietenia s-au cam încheiat, mai marii puterii încearcă să-i lingușească pe americani și caută să numească un împuternicit special pentru relația cu SUA.

Nu oricine evident, ci personaje care să aibă ușile deschise la Washington, să se bată pe burtă cu Trump și ai lui și să aibă o influență atât de mare încât să-i facă pe americani să joace în favoarea noastră.

Recent, am citit în presă o știre dată pe surse că sunt deja două nume de persoane importante, care ar putea fi propuse pentru funcția de împuternicit special pentru relația cu SUA, Florin Lazăr-Vlădică, proaspăt consilier prezidențial, Director al Oficiului Informații Integrate și Sebastian Burduja, ministrul Energiei!

Aceștia sau alții care sunt prezentați ca persoane cu influență la vârf planetar vor fi propuși și chiar numiți în funcții importante pentru România.

L-am mai auzit pe un lider liberal cum îl umfla pe Crin Antonescu, candidatul coaliției la putere la președinția țării, cum că acesta ar fi un bun președinte al României deoarece este un politician versat, de valoare, cu relații puternice la nivel politic international!!! Ha, ha!

Poate și-o fi făcut Antonescu relațiile personale cu liderii lumii în cei zece ani de inactivitate și relax la Bruxelles sau aiurea?

Sloganul coaliției la guvernare sub care îi fac campanie electorală lui Crin Antonescu este ”România, înainte!”

Perfect pentru coaliția de conjunctură-”Tot înainte, tovarăși!”

La fel ca și guvernarea actuală, veți avea multe realizări!

-----------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

joi, 6 martie 2025

Se împut din ce în ce mai tare treburile în România!

 Nici nu știi pe cine să mai suni, la cine să apelezi pentru ajutor, informații, ordine sau ce fentă să mai faci!

”-Alooo...Mir, Raskia, Moscovskaia, ambasadaia, tavarișci, cu domnul colonel Ignatinskovici, vă rog!

-Cine întriabă?

-Aici patrihotu Moțocacu!

-Ghinion! Calanelul Ignatinskovici a plecat urgent acasă.

-Și io ce fac acu, aici?

-Te duci după fumigene!”

 

Să fim vigilenți, să fim pe fază!

 

Se împut din ce în ce mai tare treburile în România!

 

Cine știe ce ne rezervă, ce explozive ne mai aduce în episoadele următoare Telenovela ”Mesianicul” în ”Țara Moșilor!”

 

Români, nici nu știm ce ne așteaptă?!

 

”Trădare” și rețineri în ”Țara Moșilor”

 

Ce miroase urât și ce nu spun autoritățile în telenovela cu iz rusesc

 

Asistăm în ultimele zile la o sarabandă de  descinderi, percheziții, rețineri și acuze aduse de autoritățile statului în frunte cu DIICOT, cu largul concurs al SRI și informațiilor militare.

 

Totul legat de rețeaua ”îngerilor” care-l susțin și împing în față pe ”Mesianicul”, ”președintele ales”, Călin Georgescu, ai cărui pași cu alai sunt tot mai deși spre Poliție, unde dă zilnic cu subsemnatul deoarece este sub control judiciar, acuzat de fapte grave, spre judecătorie unde tot încearcă să scape de control și mai rari pași spre ținta finală de depunere a candidaturii la alegerile pentru funcția de președinte al României.

 

Sub ochii noștrii se derulează ”istoria„ prezentă cu episoade din ce în ce mai surprinzătoare, cu mult iz rusesc și miros urât, cu bombe și fumigene aruncate pe piață și din afara dar și din interiorul arcului carpatic, în țara în care ni se spune că unii concetățeni, eroi, patrioți, în frunte cu un general în retragere, în vârstă de 101 ani, Radu Theodoru, ar fi constituit un grup organizat care, cu ”binecuvântarea Rusiei”, ar fi schimbat România în ”Geția”.

 

Mai mult acest grup era cunoscut de prin 2020, când membrii lui i-au adresat o scrisoare președintelui de atunci, Klaus Iohannis, în care arătau situația României așa cum o vedeau ei și cereau salvarea țării.

 

Și pentru că nu s-a schimbat nimic în cei aproape cinci ani de la scrisoarea patrioților, în afară probabil de apariția, constituirea unor partide și organizații ”patriotice”, cu ”Mesianicul” ca emanat, anul acesta au hotărât să acționeze!

 

Să radă tot și să înființeze ”Țara Moșilor”-”Geția!”

 

Cu organizare beton, civilă, militară, pe glie, cu stat major-”Vlad Țepeș”, cu sfat al bătrânilor, cu tot tacâmul unei astfel de acțiuni patriotice ce nici prin gând nu ne-ar fi trecut nouă cetățenilor simpli, că ar exista, cu un moș de 101 ani la atac, Tot înainte!

 

Cu fumigene cât cuprinde, explozive de manevră, diversiuni, câmp tactic și tot tacâmul pentru o acțiune de asemenea importanță și amploare, de salvare a țării din mâinile sorosiștilor și preluată de marii patrioți ai momentului!

 

Cu schimbarea guvernului, scoaterea României din NATO, discutată la Moscova, de parcă Kremlinul ne-ar fi băgat în NATO ca să ne și poată scoate!!!

 

Cum să nu te duci pe fente?!

 

După armele și banii legionarilor lui Potra descoperite acum o săptămână, ne așteptam ca autoritățile noastre vigilente să găsească furcile, topoarele, cuțitele și toate armele, cosonii, rublele ascunse ale ”geților”-revoluționari din ”Țara Moșilor”, dar acestea nu au fost găsite fiind ascunse probabil în tunelele secrete ale dacilor.

 

S-au căutat însă prin percheziții informatice în dispozitivele  electronice ale acestora, inclusiv în calculatoarele, tabletele, laptopurile comandatului longeviv, cu 101 ani la bord, generalul Radu Theodoru, informații prețioase despre rețeaua trădătorilor și legăturile rusești ale acesteia.

 

Trădare, trădare, trădare cu sprijin de la Moscova au țipat într-un glas instituțiile veghetorilor de țară, care au și trimis acasă doi militari ruși de la Ambasada Rusiei, acuzați că sprijină grupul trădătorilor.

 

În România timpului prezent, mai ceva ca în România socialistă când nici nu știai ce pereți au urechi, ochi securiști și cine te poate turna, vinovat-nevinovat, ce mai contează, nu știi nici acum cu cine vorbești, care-i patriot, care-i sorosist, trădător, prădător de țară, revoluționar, erou ori salvatore de la patria?

 

 

Într-un alt episod premergător dosarului de trădare, un serviciu de informații rusești postase oficial un comunicat conform căruia UE ar fi regizat anularea turului doi al alegerilor prezidențiale din România de anul trecut, după ce ”Mesianicul” luase un avans considerabil și neașteptat în primul tur.

 

Zilnic aflăm tot felul de bombe, fumigene, diversiuni, manipulări, dezinformări, astfel încât este tot mai greu de aflat și distins adevărul tot mai mic din noianul de informații avalanșă!

--------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

joi, 27 februarie 2025

”Poporul” mai are mult de așteptat până să vină ”Mesia” la urne!

 

Telenovela ”președintelui ales” și a ”mercenarilor” săi

Puși în fața noii posturi de acuzare și inculpare a ”Mesianicului” acuzat de fapte grave, avocații ”victimei” reclamă și țipă față de ”abuzul” la care este supus clientul lor pe care ”dictatura” încearcă să-l oprească să mai candideze la alegerile prezidențiale din primăvară!

 


Mai mult, este chiar invocată citarea marelui portocaliu de peste ocean, Trump, ca martor în proces, în sprijinul acuzatului!!!

De câteva luni, asistăm la tot felul de acuzații de formarea de grupuri fasciste, de legionarism, de acuzații de tentativă de răsturnare a ordinii contituționale, de amenințări, de intimidări, de reclamații și chemări la poliție și procuratură, dar nu vedem soluționări în justiție concrete și legale ale autorităților îndrituite în cazurile semnalate public!!!

Inacțiunea autorităților, acțiunile de formă, legile strâmbe pot sau nu pot salva niște infractori de la răspundere, dar magistrații onești și profesioniști, necorupți, pot salva democrația în România!

 

După cum putem vedea cu toții, spectacolul de carnaval cu de toate continuă, cu mai multe măști și reprezentații naționale și internaționale, atrăgând mai mulți actori și chibiți spectatori.

 

Cu ochii pe reprezentațiile filmate însă, există riscul ca România să o ia razna la fel ca situația internă, în contextul evenimentelor în derulare din Europa, Ucraina și SUA transatlantică sub încurajările, manipulările și tertipurile marelui tartor de la Moscova, care bagă tot timpul fitile și bețe prin gard să asmuțe câinii în interesul lui!

 

Cum și când se va încheia tragicomedia în țara noastră numai Dumnezeu ar putea ști?

 

După cum merg lucrurile, carnavalul probabil că se va prelungi mult după alegerile prezidențiale din primăvară!

 

Posibil ca ”Mesianicul” să candideze din nou la președinție sau nu, să fie ales sau nu!

 

Atunci când lucrurile sunt lăsate însă din prostie, din ignoranță sau intenționat să o ia razna situația scapă de sub control și este greu să o mai gestionezi.

 

Nu poți rezolva nimic peste noapte, la fel cum nu poți face pace rapid în Ucraina așa cum s-a lăudat Trump, care a reușit să bulverseze lumea într-o lună de zile!

 

În vremea carnavalului

 

Din noiembrie de anul trecut, de la ultimele alegeri prezidențiale din țara noastră în România are loc un carnaval public de interes național!

 

Mascota cu pantaloni roșii, descălecat din negura timpului trecut, trimisul special al răsăritului siberian via Viena, este tot mai mult în prim planul opiniei publice românești, dar și internaționale.

 

”Mesianicul” Călin Georgescu defilează cu susținătorii lui fanatizați, flancat și apărat nu doar de garda mercenarilor, ci și de partidele parlamentare AUR, POT și altele, cu deviza suveranistă ”Noi, poporul!”, menită să-i dea așa un aer de legitimitate falsă în fața celor care îl numesc deși nu este ”Președintele ales!”

 

Mai nou, în apărarea acestuia a sărit noua stea a administrației americane, Elon Musk, mai puțin informat și mai mult dezinformat despre ”arestarea alesului” care i-a adoptat salutul cu mâna în stil nazist!

 

Ba chiar, Muscă de la Washington pare că este brusc interesat de țara noastră, la fel ca și alți noi șerifi ai lui Trump, care etichetează în diverse feluri proprii alegerile din România. Faptul că ne-au pus pe agendă și vorbesc zilnic despre țara noastră dovedește faptul că au un anumit interes.

 

Mai mult, la marea întâlnire a Dreptei din SUA și-au făcut rost de bilete și marii suveraniști și salvatori de țară autointitulați Șoșoacă și Simion, care s-au pozat și dat în bărci cu păpuși Muppets, trimițând în țară mesaje înșelătoare.

 

Se pare că avem carnaval nu doar noi în țară, ci și în ”Great America”, dată peste cap de Trump și oamenii lui care pune la grea încercare cea mai puternică democrație din lume!

 

În plus, au reușit să o bage și pe Coana Europa în ședință după ce au pus-o pe cjoi de nuci la colțul clasei, nu doar prin măsurile declamate și amenințările declarate, ci și prin împrietenirea cu criminalul de la Kremlin, care tropăie cu cizmele pe Ucraina, bucuros că marele portocaliu de peste ocean joacă în teatrul lui.

 

Revenind la carnavalul românesc, pe 26 februarie 2025, acesta a intrat într-o nouă etapă, prin oprirea în trafic a ”Mesianicului” șchiop, filmat și înregistrat ”ca la carte” de organe și invitarea acestuia să dea cu subsemnatul la Parchetul General!

 

Surprins total de acțiunea infamă a autorităților, pe ”ales” mai că l-a tăiat dintr-o dată la linguriță, afișând o față speriată, de om bătrân și bolnav sub masca picată și a cerut urgent la toaletă, între două telefoane cu avocatul.

 

După ce a fost lăsat să-și facă nevoia, a fost condus la sediul procuraturii unde i s-au adus la cunoștință faptele grave de care este acuzat, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile și eliberat în aclamațiile ”poporului” și acoliților politici care au lăsat baltă consultările importante la care-i invitase președintele interimar al țării, sărind ca arși să-și salveze ”alesul” mesianic.

 

Între timp, ”poporul” salvator și votant o făcuse deja în stradă, ad-hoc, pe soția lui Georgescu venită de urgență să-l susțină, ”doamna președintă!”

 

Spectacolul carnavalistic, cu multe măști grave a continuat nu numai la parchet, în stradă, în București, ci și în alte județe ale țării unde Poliția, DIICOT-ul au făcut și făceau percheziți la oamenii lui Georgescu, unde au găsit după cum ne-au prezentat public imagini cu arme, bani, valută, aur și alte obiecte confiscate de la ”mercenari”.

 

Evident că au apărut și tot felul de filmări și înregistrări cu personajele suspectate, cercetate, acuzate, implicate, cu imagini de la Moscova, înregistrări telefonice la Ambasada Rusiei din București.

 

Nici mai marii politicii dâmbovițene, vremelnicii aleși, și nici candidații la președinție n-au rămas indiferenți la spectacolul cu măști și fără măști și au declarat una alta, în funcție de ce au înțeles ei din piesă și din prisma interesului lor.

-----------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.