joi, 5 aprilie 2018

Vulnerabilitățile Mișcării lui Cioloș



Pe cine deranjează RO+

Mult așteptatul partid politic al fostului premier Dacian Cioloș, a fost anunțat cam târziu, dar mai bine mai târziu decât deloc, spre bucuria românilor care îl doreau mai demult. Acum se zbate să primească recunoașterea juridică la tribunal, chinurile facerii durând probabil câteva luni bune, în funcție și de numărul de contestații oficiale.

Anunțul nașterii Mișcării România Împreună RO+ a stârnit diverse reacții în societatea românească, în special în mediul politic, dar și în rândul opiniei publice, care au întors pe toate părțile impactul noului partid și șansele acestuia de a se impune pe scena politică. Mulți s-au bucurat, mulți s-au întristat, unii au aplaudat, alții au înjurat, după cum le-au venit vorbele la gură, după simpatii, antipatii și interese.

Majoritatea românilor cinstiți aproape că își pierduse speranța apariției unei noi clase politice, care să le redea speranțele de schimbare în bine a României.

O alternativă viabilă la actuala clasă politică lipsită de credibilitate, de competență, coruptă și penală.

Dacian Cioloș,  și-a prezentat Mișcarea astfel: ”Schimbarea se face cu mulţi profesionişti, cu mulţi oameni cu valori solide şi cu multă, multă muncă. Nu cu discursuri sforăitoare. Nu cu pile, rude sau aplaudaci slugarnici. Ar fi un miracol ca oamenii care au fost la putere în cea mai mare parte a ultimilor 28 de ani să devină brusc modele de cinste sau de profesionalism. Disperarea multora de a nu sfârşi în puşcărie sau de a-şi pierde privilegiile nemeritate e toxică pentru România. Compromisurile uriaşe făcute de o bună parte a clasei politice pentru a fi mai bogată şi mai puternică au un efect profund negativ. România nu poate deveni mai bună divizând societatea şi provocând oamenii unii împotriva altora.

După cum am văzut, așteptările și speranțele sunt foarte mari de la noua formațiune politică, atipică pentru partidele românești actuale. În primul rând, nu este formată din politicieni clasici, ci din profesioniști proveniți din diverse medii de activitate. Așa zis tehnocrați. Cei mai mulți tineri. Școliți, unii educați la universități din Occident. Unii cu experiență europeană în CV-urile profesionale, alții foști componenți ai guvernului Cioloș.
În primele zile, MRI RO+ a atras un val de câteva zeci de mii de simpatizanți, dintre care mulți s-au și înscris pe noua platformă, cu dorința de a deveni membri ai noului partid.

Cu toate acestea, apariția Mișcării a generat și va genera și o seamă de pericole, care ar putea să o compromită ca și reprezentantă a unei noi clase politice românești. Aceasta a spulberat deja, mitul uzat al reunificării Dreptei, depășit și inutil, mizând pe atragerea oamenilor cinstiți. Acest lucru deranjează imens diverși politicieni și simpatizanți ai așa zisei Opoziții, care sperau să ajungă pe cai mari cu ajutorul noului partid și a valului de simpatie de care se bucură acesta. Din această cauză, o să asistăm la o serie de atacuri furioase la adresa MRI, în special la Dacian Cioloș. Poate singurul om politic al Mișcării și locomotiva acestuia.

E foarte important ca Cioloș și echipa de conducere care va fi aleasă după înscrierea partidului la tribunal, astfel încât să nu aibă lucruri cu care să fie atacați, schelete în dulap, chestii cu care să fie șantajați. 

Un alt pericol grav ar fi primirea în noul partid a traseiștilor politici, a politicienilor compromiși, a penalilor, a oportuniștilor și fripturiștilor, a oamenilor acoperiți, a manipulatorilor și diverșilor purtărori de interese obscure, care se înghesuie deja să se înscrie.
Dacă RO+ va face compromisuri grave doar din dorința de a câștiga alegerile, oricare ar fi acestea, ar însemna că și-a semnat sentința înainte de a se naște. În primul rând, RO+ trebuie să câștige încrederea tuturor românilor onești. Ar fi o greșeală enormă să mizeze doar pe cetățenii anti PSD/ALDE/UDMR. Un pericol de eșec și mai mare ar fi să se adreseze doar elitelor, nu și restului cetățenilor. 

Trebuie să aibă în vedere toți cetățenii care doresc schimbarea în bine a acestei țări, să le ofere o alternativă viabilă și credibilă la actuala clasă politică compromisă iremediabil.

Un alt pericol ar fi alianțele politice. Mi se pare a fi o greșeală mare și anunțarea, încă de pe acum, a sprijinului pentru actualul președinte al României, Klaus Iohannis, pentru un nou mandat, mai ales că mulți cetățeni care l-au votat în primul mandat sunt dezamăgiți crunt de acesta și nu-i vor mai acorda credibilitate.

Mari pericole pentru MRI RO+ vor veni și de la actuala putere, care se simte amenințată cu pierderea de electorat, dar și de o opoziție adevărată, nu ca cea de acum, mai mult mimată.

Pe de altă parte, este clar că noua formațiunea politică nu este agreată prea mult nici de diverse grupări din structurile de informații, care nu-și mai pot face jocurile cum doresc, atâta timp cât n-au pe cineva la mână, să controleze, să manipuleze.

După cum pare, viața noi formațiuni politice a lui Cioloș, MRI RO+, va fi un calvar, va fi extrem de grea, la limita supraviețuirii chiar înainte să fie recunoscută juridic oficial. Dar, dacă lucrurile vor sta măcar pe jumătate cum au declarat, scris și susținut reprezentanții acestei Mișcări în platforma lor, vor reuși să câștige încet, încet încrederea românilor, să le redea speranța de mai bine, să însemne un nou început pentru politica, societatea românească și pentru România dintre hotare și din afara hotarelor ei. Românii au mare nevoie de fapte pozitive, nu de minciuni și umilințe.

Iar acceptarea criticilor pertinente, așa cum a declarat Dacian Cioloș, este un lucru extrem de important și benefic pentru succes. Pentru binele comun, orice idee bună, progresistă, orice om inteligent, orice organizație care încearcă să facă lucruri pozitive trebuie să aibă sprijin civic.

Dar, să vedem ce va urma. Începutul promite, însă românii sunt sătui de promisiuni.

Precizez că opiniile exprimate în acest articol sunt personale, nu sunt specialist, analist, nu aparțin grupurilor de interese, nu am fost și nu sunt membru al nici unui partid politic.
--------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






joi, 29 martie 2018

Paștele românilor


 România, dezamăgire și speranță

Suntem într-o perioadă în care România se confruntă cu probleme grave, în care administrarea țării este făcută de un guvern pesedist/aldist recomandat doar de incompetență și interese contrare binelui public. În care Legislativul legiferează după cum doresc mușchii majorității politice, fără o oponență de luat în seamă, în special pe importantele legi ale justiției. Într-o vreme în care este nevoie mai mult ca oricând de opoziție puternică și de un președinte de țară deștept, curajos, interesat de soarta tuturor românilor.

În săptămâna Paștelui, care ar trebui să fie luminată, să semnifice o renaștere a speranțelor de mai bine, românii sunt supuși patimilor politice. Firesc, cei mai dezamăgiți de ceea ce se întâmplă sunt cetățenii onești, oameni afectați de toate relele care se întâmplă-corupția atotputernică, viața mizerabilă, guvernarea dezatruoasă, injustiția, lipsa de perspective și multe altele. Mulți dintre ei au protestat în stradă, în țară sau în străinătate.

Oamenii cinstiți sunt din ce în ce mai dezamăgiți atât de președintele țării, Klaus Iohannis, cât și de principalul partid de opoziție, care a anunțat deja că îl va susține pentru un nou mandat în fruntea țării. Atunci când aveau mari așteptări de la cele două importante entități democratice, politice, cetățenii au constatat că sunt abandonați. Chiar și când au ieșit în stradă, împotriva corupției și pentru o justiție curată, independentă. Mai mult, cei doi factori politici, președintele României și principalul partid de opoziție au încercat să folosească strada doar în scop electoral.

Cert este că, pe zi ce trece, constatăm tot mai mult că actualul președinte al țării și PNL-ul, mimează cât pot de prost jocul politic, extrem de important al opoziției. În același timp, acțiunile și vorbele lor le arată dorința prioritară de a se aranja la alegerile următoare. Președintele Klaus mimează interesul la preocupările românilor pentru o justiție liberă, corectă, independentă, dar nu face nimic în acest sens! PNL-ul clamează același interes pentru binele românilor, dar în loc să facă opoziție adevărată în parlament, mimează democrația și lustrația în ședințe de partid !

Unde este președintele Iohannis, unde este opoziția atunci când țara are mai multă nevoie de ei ?-se întreabă retoric, românii care i-au votat și le-au acordat încrederea lor. La schi, în vacanțe, fac turism, tot felul de învârteli și au preocupări conform interesului propriu și de partid.

Mai mult, chiar și atunci când a fost nevoie de prezența semnificativă a președintelui țării în plenul Parlamentului, pe 27 martie 2018, la marcarea Centenarului unirii cu Basarabia, dar și pentru o simbolică declarație de sprijin și dorință de reunire cu România, șeful statului a preferat să strălucească prin lipsă, desconsiderând momentul, dorințele și idealurile a milioane de români. În schimb, a doua zi, pe 28 martie, a avut o acțiune ”importantă” la un târg auto, unde a ieșit în evidență printr-o declarație ”istorică” la adresa infrastructurii patriei!

Ceea ce nu înțeleg actualul președinte de țară, viitor candidat la prezidențiale și partidul care îl susține, este faptul că își taie singuri craca de sub picioare. Dezamăgiți crunt de ei, românii onești nu o să le mai acorde credit la urne. Iar puterea actuală, penalii, văzând prostia adversarilor politici, jubilează la gândul că vor câștiga fără probleme și următoarele alegeri.

Cei care vor pierde cel mai mult însă, nu vor fi politicienii de tinichea, ci românii cinstiți și România în ansamblul ei. Iar acest curs al politicii românești pare să fie ireversibil doar dacă, în caz contrar, se vor întâmpla minuni de Paște sau după, minuni care să le redea speranța românilor dezamăgiți. Să apară vreo alternativă la actualele partide politice, să se ivească vreun Mesia, care să le redea șansa unei noi vieți cetățenilor furați și batjocoriți până la os, de actuala clasă conducătoare.
 Speranța moare ultima !
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






joi, 22 martie 2018

Viață de câine roșu la Palat


Piei, Drace!


Viața-i grea la Palatul Victoria! E greu de rezistat, că de ajuns acolo se pare că este muuult mai ușor pentru unii/unele, mai ales acum în epoca motostivuitoarelor din Teleoltenia bătută de calamități, dar dăruită de Dumnezeu cu nește genii umane. Minți sclipitoare al căror destin este să scoată România din subdezvoltare și să o înalțe pe noi culmi. Mare ”noroc” pe românașii noștrii cu ”salvatorii” patriei, minunile de la Videle, Roșiorii de Vede, Teleormanul în general. Tărâm de basm!

Însă, întrebarea de baraj, în aceste vremuri grele, de bejenie pentru mulți, pentru orice cetățean român, dar în special pentru guvernanți și cei care se află meteoric la putere este următoarea:
Dacă în România ne ia 20 de ani să facem un spital nou, 20 de ani să realizăm un tronson de metrou, 20-30-50 de ani să construim o autostradă, un pod suspendat, care înainte de a fi recepționat ca finalizat, trebuie deja reparat, un pasaj subteran, ani și ani să ridicăm o școală, o grădiniță, un stadion, alți ani să reparăm o lucrare de infrastructură, să reabilităm ceva, întrebarea de baraj este următoarea:
- Cât timp, câte luni sau ani îi ia unui ministru, unui prim ministru proaspăt numit în funcție, să învețe cu ce se mănâncă guvernarea?
Poate părea o întrebare peiorativă, dar cred că nu știe nimeni răspunsul! Din cauza faptului că miniștrii și guvernele se schimbă precum șosetele murdare, iar majoritatea guvernanților nu au timpul necesar să ia contact, să învețe, să cunoască realitățile dintr-un domeniu, dacă nu este de specialitate și nu a lucrat cu adevărat în acel domeniu. Nu mai vorbesc de competențele și competența miniștrilor. Cât despre performanțele și judecățile de valoare ale acestor demnitari vremelnici, le vedem și le simțim cu toții pe pielea noastră, în urma hotărârilor și acțiunilor guvernamentale pe care le iau.

Exemplul cel mai bun este Vasilica Viorica Dăncilă, fost europarlamentar, actual premier în premieră al României secolului XXI. Păi, vă dați seama ce viață grea are la Palat? Ai zice că-i viață de câine maidanez, hăituit! Cum apasă problemele țării pe umerii ei fragili de femeie? Nici nu s-a uscat bine cerneala pe numirea ei în funcție, că a și început să o doară capul. Se bolnăvește!

Cum o mai presează grija și presiunile colegilor de partid! Mai vin și ziariștii ăia să o penalizeze la oral, la limba română! O mai omoară și economia care ”duduie” și nu știe de ce nu are bani, de ce scad veniturile, când în promisiuni cresc sumele de nu se mai văd. Mai e și revoluția fiscală, care, ca orice revoluție își cam face menderele de capul ei. Sănătatea? Au, mă omoară cu zile! Educația? La ce ne-o trebui, dacă nu facem și noi bani, profit, dacă nu tăiem ”pamblici”?

Justiția? Grea, foarte grea, a dracu! Dacă nu ești atent, te duce la tribunal, chiar Beciul Domnesc! Noroc că în acest domeniu mai sunt specialiști, colegi săritori, care te sfătuiesc, îți spun ce să faci, fac legi pro, desfac legi anticorupție. Noroc și cu Tudorel. Bun băiat, ministru, competent, ascultător! Se bate cu DNA, cu MCV-ul, se ia de gât cu cei de la Comisia Europeană și face și treabă.

A scos mii de pușcăriași, a golit închisorile și se pregătește să bage mâna în bugetul statului să-i despăgubească pe ceilalți pârnăiași oprimați de condițiile din pușcării, între 5 și 8 euro pe zi, conform proiectului de lege. Vă dați seama câte voturi face Tudorel, apoliticul de la Justiție, pentru viitoarele alegeri? Pentru partid. Înmulțiți numărul pușcăriașilor beneficiari ai legilor lui Tudorel cu doi, cu trei membri ai familiilor acestora, care vor vota pe roșu, că ia scăpat de pedepse și le mai dă și bani în plus.

”Fură ei, cei de la putere, dar ne scapă și pe noi din pușcărie, ne mai dă și ceva mărunțiș! Important este că suntem liberi din nou la furat, la săvârșit noi infracțiuni. Fără număr, fără număr, fără număr! Cum pe cine votăm? Pe roșu. E clar!”

Grea viața la Victoriei! Muncești de crăpi, faci sacrificii pentru țară și popor, te înjură tot timpul lumea rea de-ți cade tencuiala de pe față! Noroc cu Șefu, Realesul, Farul călăuzitor, care face totul să ne fie bine. Doar că îl hărțuiesc niște nemernici, cu niște dosare fake, politice! A ieșit, săracul, lac de sudoare și mort de oboseală de la ultima ședință de judecată! E hărțuit, ca toți oamenii măreți! Ce o avea cu el, de vor să-i pună pielea în băț? Ptiu, piei drace, să nu se întâmple!
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





joi, 15 martie 2018

Capitolul la care românii sunt fruntașii Uniunii Europene



Incredibil, dar adevărat, ce fac conducătorii țării!

Știați că România este și ea o țară fruntașă la ceva, clasându-se pe locul doi în rândul țărilor membre ale Uniunii Europeane, fiind depășită doar de vecina sa Bulgaria? Incredibil, dar adevărat, românii sunt în topul țărilor europene! Dacă lucrurile merg în același ritm ca și până acum, urcăm pe locul 1. Poate, chiar am ajuns lideri, dar nu știm noi. Mortal! Păi, ce, ne-au luat fața bulgăroii, noi suntem mai proști?

Cred că nu știu acest lucru nici falnicii conducători și nici simplii cetățeni, cât de buni suntem! E și firesc să fie așa, să nu știm că suntem în top, atâta timp cât mândrii conducători au treburi importante, cu nunți, nași, amoruri, nu mai vorbesc de războiul pe viață și pe moarte cu statul paralel. Iar cetățenii, votanții sunt prinși în mirajul marilor dezvăluiri făcute de marii corupți ai țării și mediatizate de marii maeștrii ai manipulării.

Boborul e ținut cu ochii pe sticla tembelizoarelor cu bombele mafioților, fiind prostit pe față, cu scopul de a i se băga în cap cine sunt adevărații mafioți din țară, în speță DNA-ul. Tâmpit de atâta manipulare, diversiuni din programul/spectacol de sunet și lumini al maeștrilor, boborul aproape că a uitat realitatea în care trăiește. Mai mult, dresat de băieții deștepți, nu doar că este pregătit să-i voteze din nou, ci este gata, gata, la primul sunet de goarnă al conducătorului suprem, să iasă la luptă, în stradă, împotriva tefeliștilor, rezistenților și a tuturor semenilor lor care nu mai suportă ilegalitățile, imoralitățile, umilințele și tot ceea ce fac politicienii ca să-i oblige să-și ia lumea în cap, în căutarea unei vieți mai bune.

În timp ce se întâmplă astfel de lucruri, în scumpa noastră patrie, barometrul Uniunii Europene, Eurostat, ne arată o statistică extrem de gravă, dar nebăgată și mai ales, netratată de nimeni-România este pe locul 2 la mortalitate în rândul țărilor europene. Doar Bulgaria este mai tare ca noi la numărul de morți înregistrați. 
Doar în anul 2015, România a înregistrat un număr de 1.530 de decese la 100.000 de locuitori, cu 48% peste media europeană ! Bulgaria a înregistrat, în 2015, 1.660 de decese la 100.000 de locuitori. 

Diferența nu-i mare, cred că între timp cele două țări au schimbat locurile în clasament. Care sunt cauzele mortalității atât de mari la români ? Ce mai contează-boli de inimă, cancer, accidente, boli respiratorii, infecțioase, sărăcie, altele-atâta timp cât nu interesează pe nimeni ?!!! Ce importanță are că mor anual mii de români ? Vital este ca în România secolului XXI să fie acaparată puterea, să se fure cât cuprinde să se facă legi protecționiste pentru marii corupți, să se scoată condamnații din închisori și să manipulăm boborul cu tembelizorul. Astea-s prioritățile. Nu sănătatea mortală !

Interesează pe cineva că 500 de localități din Teleorman, județul care a dat actualii conducători de geniu ai țării, se află sub ape ? La fel ca și alte sute de localități din alte județe ale patriei. Nu-i important pentru ei că mii de români amărâți sunt în pericol să-și piardă agoniseala și viața !!! Marii noștrii conducători politici nu mai fac nici măcar paradă la inundații, ca în alți ani, când se dădeau cu barca în ape mici cât genunchiul broaștei. Nu se mai poartă guvernanții la calamități, dezastre naturale. Nu mai sunt la modă tocurile de oraș la inundații, cu toate că guvernul actual are cele mai multe ministrese în fotolii.
În timp ce Tudorel de la Justiție se laudă că a scăzut numărul pușcăriașilor din închisori, pe nimeni nu interesează că a explodat infracționalitatea în spațiul public !

Vasilica Viorica împreună cu marile doamne fardate temeinic din scaunele ministeriale, călăuzite de farul din Alexandria amenințată de ape, sunt purtate de alte interese muuult mai importante decât sănătatea mortală a românilor, decât dezastrele naturale, decât problemele de viață și de moarte ale oamenilor ! Fac treabă mare pentru țară !

A,a, a! Mă scuzați! Premiera, Vasilica, citește după foaie la Guvern. Cică sunt doar vreo 13 județe inundate, câteva zeci de localități și le cere românilor afectați să asculte instrucțiunile autorităților ! Cine zicea că nu se ocupă, că nu o interesează ?!

Asta-i țara în care trăim ! Aceștia sunt conducătorii bine meritați ! Ura și la nuntă! Avem o primă doamnă în așteptare! Ce cadou să-i facem? Vin la nuntă și românii de vază din Madagascar, Costa Rica? Măcar din Serbia să vină, că-i mai aproape de noi ! Restul e apă de ploaie.
----------------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.



joi, 8 martie 2018

Boala gravă, contagioasă a românilor


Pericolul grav pe care îl ignorăm la scară națională !

 Problemele importante nu mai interesează pe nimeni! De mai mulți ani, în atitudinea, mentalitatea, abordarea, în discuțiile, în atenția multor români nu se mai află chestiunile, subiectele, problemele importante care le afectează  efectiv viața !!!

Mai mult, această superficialitate și ignoranță voluntară se ia ca o boală contagioasă. Se extinde ca o pecingine, pe fondul unei lipse de educație, de cultură, îngrijorătoare, promovate de o ignoranță crasă. În plus, abili manipulatori se folosesc de atenția sporită a unora pentru nimicuri, pentru a masca  acțiuni ale puterii politice, legislative, executive, administrative și situații grave din toate sectoarele de activitate ale societății noastre.

Îndreptarea atenției către nimicuri, bârfe, șușanele, promovarea voită a subculturii, a limbajului și atitudinilor imorale, suburbane este extinsă la nivel național. Iar mass media are un efect nociv prin difuzarea acestora, doar de dragul audiențelor cât mai mari. Pe de altă parte, sunt și oameni educați, cu o mentalitate sănătoasă, mulți profesioniști recunoscuți în domeniile lor de activitate, care cad în capcana unor lucruri fără importanță, uitând problemele grave din societate.

Cel mai recent exemplu este excesul de  indignare față de exprimările greșite ale politicienilor. Astfel, se acordă mai multă atenție pronunției repetate a cuvântului ”imunoglobină”, de către prim ministrul Vasilica Viorica Dăncilă, când de fapt problema cea mai gravă, care afectează și pune în pericol vieți omenești este lipsa imunoglobulinei! Situația mortală din sănătate.

Țara arde și baba se piaptănă ! Se face mare caz de pieptănătura șefului Executivului, uitându-se, că aceasta a solicitat ridicarea MCV-ului în timp ce Comisia Europeană este tot mai îngrijorată de atacurile asupra Justiției, precum și de mersul lucrurilor în România! Iar raportul Comisiei Europene pentru țara noastră, dat publicității ieri, ne arată că avem parte de o guvernare dezastruoasă.
Ne minunăm de tăierile de ”pamblici” ale demnitarilor, în vreme ce educația națională este în cea mai gravă situație posibilă. În timp ce analfabetismul instituțional crește ca Făt Frumos peste noapte. Sunt mediatizate la greu orice mișcări, idioțenii, banalități, prostii făcute și spuse de politicienii vremelnici la putere, în loc să-i sancționăm la vot pentru incompetență, abuzuri și corupție !

Din ce în ce mai mult, din păcate, viața românilor este influențată de niște nimicuri cărora mulți dintre noi le acordă o mare atenție, le ocupă mai mult timp și chiar cheltuiesc pe ele mai multă energie, timp și bani decât merită. În timp ce lucrurile cu adevărat importante, esențiale sunt marginalizate cu bună știință.

Această mentalitate extrem de nocivă și periculoasă tinde să devină un fenomen la scară națională. Și este propagată tot mai mult în rândul tinerilor, care, fără să își dea seama, devin tot mai vulnerabili, tot mai ușor de manipulat și tot mai îndobitociți. Produce efecte și consecințe negative nu doar în prezent, ci și în viitor. Unii tineri sunt folosiți de șmecherii versați ai politicii românești, sunt ademeniți în diverse funcții, demnități, avem exemplu în Parlament, în diverse ministere sau instituții importante, tocmai pentru a putea fi păpușați după bunul plac.

Astfel, ajungem să ne minunăm că aceștia nu-și pun întrebări când votează o lege proastă, dacă fac bine sau rău, nu gândesc și nu pot face judecăți de valoare când iau o hotărâre într-o instituție vitală pentru societate, pentru cetățeni, pentru țară ! Ne crucim de o fătucă unsă șef de filială la tineretul celui mai mare partid românesc, când ne anunță ritos că ”inflația nu va ajunge în țara noastră !”, uitând că peste puțin timp ”performanțele” acesteia o pot urca într-o funcție importantă, unde va da măsura prostiei și incompetenței în detrimentul cetățenilor !

Ceea ce este îngrijorător de-a dreptul, este că acest fenomen este în creștere, iar când vom conștientiza gravitatea situației, cât de mult ne afectează atenția sporită pentru nimicuri, va fi cam târziu.

Ne va fi foarte greu și ne vor trebui mulți ani să revenim la normalitate, să așezăm lucrurile în matca lor firească, să acordăm atenția cuvenită lucrurilor cu adevărat importante și să punem la locul cuvenit valorile după care trebuie să ne ghidăm.
-------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





joi, 1 martie 2018

Vârful piramidei și noua diasporă


”Nu puteți voi produce cât putem noi fura!”

În condițiile în care am aflat care sunt cei mai corupți cetățeni ai scumpei noastre patrii, ultimele decenii de democrație autentică, originală românească ne-au adus atât vreme rea, printr-o continuă schimbare climatică a anotimpurilor, dar în special vremuri grele. Trăim vremuri rele care îi fac pe tot mai mulți români să ia hotărâri drastice în privința lor și a familiilor, decizii nepatriotice, antinaționale de a părăsi în goană, România. Alungați de marea corupție națională a marilor corupți, patrioți, din fruntea statului.

Acești cetățeni disperați nu mai suportă să fie umiliți, să muncească din greu și să plătească tot mai mult, conform lozincii ”Nu puteți voi produce cât putem noi fura!”-hoția puternicilor din fruntea bucatelor. La polul opus, sirenele mafiote sună din toate puterile către românii deveniți deja diasporeni, să se întoarcă acasă. Sirenele îi mint cu mândrie națională că economia duduie, salariile și pensiile s-au dublat, trandafirii sunt în floare și vor avea parte numai de lapte și miere!

Cei puțini creduli care se întorc în țară de bunăvoie, la chemarea înșelătoare a sirenelor, își blesteamă amarnic alegerea, pentru că patria mamă nu le oferă decât corupție, din belșug, cât cuprinde, bătaie de joc, umilință, legislație partizană și discreționară și multe astfel de lucruri mărețe!
Din păcate, sunt și români care revin din străinătate în coșciuge. În coșciuge ajung zilnic și alți români din țară din cauza politicii de protecție social-democrată a puterii și politicienilor.

Am aflat, mai bine spus ni s-a confirmat, că cei mai corupți cetățeni ai înfloritoarei noastre patrii provin din rândul angajaților la stat. Fie că sunt din zona politică, economică, din zona instituțiilor de forță ale statului, din administrație, din sănătate, educație, din instituțiile guvernamentale, fie că sunt aleși, nealeși sau numiți în funcții, cei mai mari corupți români au legături cu statul. Chiar dacă tentaculele caracatiței corupției s-au întins lacome și în sectorul nebugetar, în sectorul privat, în zona liberală de activitate, putem spune că statul român este cel mai corupt gestionar din această țară.

Bilanțul celei mai hulite instituții anticorupție din Uniunea Europeană, DNA, ne-a arătat clar că principalul corupt este statul și conducătorii săi, politici și apolitici.
Statul care înghite bani cu nemiluita de la cetățenii săi, statul care țipă intenționat că anumite sectoare sunt subfinanțate și trebuie să primească tot mai mulți bani, tocmai ca să poată avea ce fura mai mult. Statul care în loc să respecte și să apere drepturile cetățenilor săi, își consolidează puterea mafiotă! Pentru că vrea și poate!!!

În anul 2018, avem parte de ”mărțișoare” grele, complicate, mult disputate și greu de înțeles și mai ales de purtat de către români. Spectacolele circului public sunt tot mai dese și au un impact devastator asupra realităților românești și în privința vieții oamenilor. Starletele politice, penale, slugăreii, trepădușii nu mai au nici o limită, nici un fel de bun simț, se destrăbălează pe față, sfidător, mândrii că sunt români.

Acestor reprezentanți de seamă ai statului corupt pare că nu le mai este frică de nimic, cu toate că au o teamă transmisă prin toți porii lor să nu ajungă la pușcărie și mai ales, să li se ia banii și averile furate. De aceea, pe lângă războiul de uzură cu instituțiile anticorupție, pentru care alocă resurse însemnate și pregătesc continuu strategii de atac, marii corupți au și planuri de urgență, de salvare în cazul când se apropie prea mult funia de par.

Se formează Diaspora cu stare

Astfel, rând pe rând și cu mare grijă, își aleg din timp noile țări de fugă, unde au protecție, nu-i mai poate nimeni băga la închisoare, își păstrează averile. Locuri de unde îi sfidează în continuare pe românii cinstiți, pe care i-au jefuit ani de zile, dar încearcă din toate puterile să și influențeze mersul lucrurilor în România! Aceștia sunt diasporenii mafioți și nu au nici o asemănare cu amărăștenii care își iau lumea în cap alungați de corupția din țară.

Încet, dar sigur, dacă Justiția din România va reuși să le pună tot mai multe bețe în roate reprezentanților statului corupt, va crește și numărul diasporenilor cu stare. Iar locul lor în țară va fi luat de noua clasă politică, de noii afaceriști, de noii conducători crescuți la sânul statului corupt, nerăbdători să arate lumii cine sunt ei și de ce sunt în stare. Incompetenți, inculți, aroganți, setoși și lacomi! Noii oameni de partid și de stat. Mândrii că sunt românii tineri, viitorul de aur al acestei țări.
Astfel, suntem și vom fi în continuare  la cheremul statului corupt, dacă nu schimbăm acest stat!După cum se vede, puternicii zilei și-au întărit statul.
---------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.