Rețeta de succes a demnitarilor
români
După cum lesne constatăm, ”demnitatea”,
”onoarea”, ”credința” asigură rețeta succesului în cazul unora dintre
demnitarii penali ai momentului. Alături de acestea stă și principala calitate
care pare să fie arma principală a politicienilor cu aspirații-Minciuna.
Minciuna de partid și de stat,
minciuna electorală, minciuna profesională, minciuna ca unealtă de atingere a
intereselor, minciuna parlamentară. Asigură salvarea. Asigură succesul. Aproape
că este un pleonasm să spui politician mincinos, pentru că în politică minciuna
este la bază. Nu cred că există politicieni care să nu mintă cu bună știință,
cu intenție.
Exemple pot fi
oricând, demnitari notorii care au crezut că pot face orice în țara asta, că li
se cuvine acest lucru, dar pentru care nu vor fi trași niciodată la răspundere.
Trezindu-se ulterior din mărirea lor, din înaltul funcțiilor, doborâți la
pământ de cercetările, dosarele, acuzele penale și cererile de arestare,
Măriile lor, demnitarii, se transformă brusc în mielușeii pregătiți peste
noapte de tăiere.
De unde atâta
demnitate, onoare și credință la demnitarii români corupți până-n măduva
oaselor și mai mult decât atât?
Spectacolul
televizionist ne prezintă circul politic, circul parlamentar, cu faze naționale
pe țară, în reluare, cu ședințe parcă trase la indigo, dar fiecare cu
particularitățile ei.
Pe de o parte, vedem câte un
demnitar penal încercând să salveze aparențele dar în primul rând propria
piele, renunțând fără voie la imunitatea parlamentară, dispărând apoi și ieșind
pe ușa DNA-ului și a arestului, pentru a da socoteală de faptele de corupție de
care e acuzat.
Pe de altă parte, asistăm la
colegii lor demnitari notorii, penali, care își pun cenunșă în cap, strigă că
sunt total nevinovați, fac apel la ceilalți parlamentari, se gudură, se roagă,
se împrietenesc cu dușmanii numai și numai pentru a primi votul favorabil al
acestora și a scăpa de arestul cerut de lege.
Nu poți, ca după
scăparea lui Vosganian datorită solidarității parlamentare contra corupției,
dar și datorită mirului, credinței afișate public, în disprețul celor zece
porunci și al legii, să nu-l mângâi pe cap și pe Șova, să-l scarpini între
coarne, să-l ungi cu licoarea sfințită și să-l scapi de necaz.
N-am văzut frică
mai mare, sperietură, implorare de ajutor și milă, gudurare ca la cei doi
apolstoli parlamentari, care au primit în dar imunitatea salvatoare de arest,
de lege. Deocamdată. N-am văzut fricoși atât de mari printre demnitari ca
Vosganian și Șova. Zmeii de ieri transformați în mielușiei de Paște. Cum mergea
el Șova, nevinovatul, de la senator la senator și le căuta mâinile,
strângându-le cu putere, cu disperare, implorându-i din priviri să-l scape de
la sacrificare.
Să vezi demnitate, onoare,
decență, asumarea responsabilității faptelor, punerea benevol la dispoziția
justiției din partea împricinaților? Nu. Nici vorbă de așa ceva.
Cât despre
demnitatea și onoarea parlamentarilor care se băteau cu pumnul în piept în
declarații publice, că sunt cu legea nu împotriva ei, adevărul s-a văzut tot la
numărătoarea voturilor.
Pe de altă parte,
unii dintre cei care l-au salvat pe Vosganian de ridicarea imunității
parlamentare, în cazul Șova făceau pe justițiarii, de parcă nici usturoi nu
mâncaseră și nici gura nu le mirosea. Este un exemplu cum minciuna în politică
este capitală pentru succesul politicienilor, pentru interesul, dar și pentru
salvarea lor. Așa este în România!
În contrast cu demnitari
penali, fără demnitate, onoare și credință adevărate, dar ascunși după fustele
imunității parlamentare de frica justiției, nu pot să nu văd și unii penali,
acuzați sau chiar condamnați, care chiar au arătat un dram de onoare, acceptând
cu oarecare demnitate să fie cercetați, arestați sau judecați fără să implore
mila publică.
Sunt unii oameni care și-au
acceptat cu demnitate pedeapsa și nu imploră clemență cu orice mijloace și
preț. Sunt chiar oameni de valoare, care au greșit la un moment dat și acum
ispășesc în anonimatul arestului fără să se plângă, cum ar fi profesorul Gheorghe
Mencinicopschi sau fostul fotbalist Gheorghe Popescu. Mai sunt și alții ca ei,
pierduți cu demnitate și onoarea ce le mai au în anonimatul penitenciarelor.
Își spală păcatele în penitență și tăcere.
Unii dintre aceștia
poate chiar au grave probleme de sănătate, dar nu se plâng public, nu se
milogesc, nu imploră milă precum demnitarii notorii penali atunci când ajung în
pragul arestului.
Câtă demnitate, onoare și
credință adevărate au acum, cei care conduc România, când fac circ și își bat
joc public, disprețuiesc vădit poporul care i-a urcat în fotoliile de
demnitari, scaune care stau să-i arunce pe unii dintre ei pe ușile
penitenciarelor, pentru faptele de care se fac vinovați?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu