joi, 14 martie 2019

Măsurile financiare care pot salva România



Hai Orlando, frumosule, chiparosule, scrie istorie!

O țară întreagă l-a auzit, văzut și revăzut pe iresponsabilul demnitar, care are pe mâini întregul buget al țării, buget de care depind milioane de oameni și multe alte lucruri esențiale. Mai grav decât insultele, jignirile și comportamentul de idiot al marelui demnitar pesedist, este faptul că o chestiune vitală precum bugetul a fost făcut pe genunchi, după o economie care duduie doar în urechile și interesul unora, trimis la Președinție, respins și reprimit la Parlament, tratat și readoptat cu cea mai nonșalantă iresponsabilitate de majoritatea aleșilor neamului, puterea!

Iresponsabilitatea politicienilor români și disprețul față de popor și cetățeni cresc odată cu înălțimea funcțiilor și a demnităților la care unii tind, iar alții au ajuns! Aceleași lucruri se întâmplă și cu funcționarii de stat promovați nemeritat, imoral și de multe ori ilegal în posturi de mare importanță. Este și cazul multora ajunși la vârf,  în sistemele vitale ale societății, cum ar fi educația, sănătatea, administrația publică, finanțele publice, justiția, ordinea publică, apărarea și securitatea națională.

În esență, sunt consecințe ale promovării obedienței totale, intereselor oneroase, scopurilor ascunse, incompetenței și lipsei totale de profesionalism! Cu efecte negative, imediate și în multe cazuri, de lungă durată, care cu greu mai pot fi remediate în timp și nu doar că stopează dezvoltarea, progresul, democrația, ci, mai grav, au rezultate distrugătoare, uneori, iremediabile în privința unui întreg popor și a unei țării întregi. Mai mult, consecințele trec de multe ori granițele, afectându-i și pe românii din străinătate și producând o imagine dezastruoasă României!

Nu zic că la alții, în diverse țări, unele chiar cu tradiții vechi democratice și cu recunoscute valori democratice, nu s-ar întâmpla astfel de lucruri, dar la noi în România lucrurile sunt tot mai dese, unele repetabile permanent, altele sunt premiere și creează precedente periculoase! Și mai ales, nu constatăm nici un fel de grimasă, îngrijorare, tentativă de reținere, responsabilizare și îndreptare a greșelilor.

Politicieni, atenție ce scoateți pe gură!
 Dacă politicienii, de toate culorile, cei cu experiență, dar mai ales cei tineri, intrați cu mare entuziasm în lumea politicii- murdare, mincinoase, înșelătoare, ispititoare- ar fi mai atenți la ce declară, la ce vorbesc, la ce scot pe gură; dacă ar fi mai responsabili și s-ar gândi că sunt persoane publice iar declarațiile lor, interviurile, opiniile, părerile sunt auzite, ascultate, judecate de multă lume și determină reacții și consecințe-politica lor ar fi mai curată și mai pozitivă în folosul comunității. Dar la noi, politicienii nu se gândesc decât să iasă în evidență, să urce în ierarhii și să câștige alegerile, prin orice mijloace! Lipsa de responsabilitate și asumare la politicienii români este cronică și se manifestă în permanență! Din aceste cauze ei sunt taxați dur atât de adversarii politici, dar mai ales de opinia publică. Mai puțin de alegători !!!
 Când politicienii români care fac declarații și acționează iresponsabil, comportându-se în spațiul public ca pe moșia lor proprie și sunt taxați dur pentru prostiile proprii, manifestă reacții cu totul greșite! În loc să-și analizeze greșelile și pe cât posibil să le îndrepte, iar pe viitor să devină responsabili și să nu mai comită altele, sar ca arși, țipând că sunt atacați, că sunt vânați, că sunt mari valori în viață și lumea îi atacă!!! Din păcate, aceleași greșeli și reacții le au și partidele la putere și cele din așa zisa opoziție și formațiunile aspirante la voturile cetățenilor. De asumarea responsabilității lor nu vor să audă, nici partidele și nici politicienii!
 Se persistă până în pânzele albe cu gafe imense, fără nici o teamă ca vinovații să plătească pentru greșelile lor! Ce vreți mai bun exemplu negativ decât cel mai recent din Parlamentul țării, gafa intenționată repetabilă, din 13 martie 2019, la ședința care trebuia să fie o dezbatere serioasă la bugetul de stat, retrimis de președintele României, Klaus Iohannis, spre reexaminare și adoptare? Pe lângă faptul că subiectul a fost tratat cu mare iresponsabilitate, nefiind discutat serios de către puterea care avea dinainte stabilit scenariul, marele ministru al Finanțelor, Eugen Orlando Teodorovici, în loc de argumente la acuzele opoziției, a considerat că trebuie să-și etaleze mârlănia și dobitocia, etichetându-l public, repetat și ca la ușa cortului, nu ca a Parlamentului, pe senatorul liberal Florin Câțu: ”Ești prost și urât, Câțule! Ai auzit, Câțule, ești prost și urât!!!”

Astfel, politicienii, satisfăcuți, dar iresponsabili, consideră că ”i-au tras-o” lui Klaus, ”pentru că pot”, retrimițându-i acestuia documentul, nemodificat, de care președintele României în funcție, o să ia act și, neavând cum să-l mai respingă, o să-l semneze. Ca președintele țării, la fel cum a semnat și numirea Vasilicăi Viorica Dăncilă în fruntea Guvernului, acoliților ei și ai partidelor la putere, dând ”încă o șansă Pesedeului la guvernare!” Acum, din cauza greșelilor politice, iresponsabile ale politicienilor la putere și ale președintelui României, Klaus Iohannis, au de suferit milioane de români și o țară întreagă.

Pentru politicienii români nu s-a inventat încă tratamentul pentru bolile grave, cronice, incurabile de care suferă. Dar dacă vor să încerce măcar îndreptarea, că tot suntem în Postul Paștelui și noi românii, ne lăudăm cu creștinismul nostru, le-aș propune politicienilor, în spiritul minții lor celei din urmă și al recunoașterii păcatelor, să-și deseneze pe perete-la partid, la birou, în parlament, ministere, guvern, la președinție-unde doresc, un loc de dat cu capul. Pe cel mai tare perete! Și ori de câte ori greșesc să dea cu capul în zid, poate le vine mintea la cap și nu mai fac, nu mai zic, nu mai comit alte greșeli grave!

Ar fi un indiciu important și pentru ceilalți politicieni, funcționari publici, de recunoaștere a gafelor și încercare de îndreptare. S-ar vedea clar pe locul de dat cu capul, cu cât ar fi mai vizibile urmele ”berbecului” uman, cu atât ar fi indicii de remușcare, de vinovăție, de responsabilizare pe viitor. De asemenea, în loc să sară la gâtul celor care îi critică pe bune, ar trebui să le mulțumească pentru taxarea prostiei și, cel mai important, să încerce să devină responsabili atât în declarații politice, publice, cât și în fapte și în comportament! Este foarte greu, dar nu imposibil!
Și, Orlando, mare ministru de finanțe, mare politician, mare om de stat în viață, mare caracter, dacă ai pune biruri și taxe pe prostie, ai avea buget gârlă la pușculița statului! S-ar putea fura mult mai mult de către politicienii și funcționarii corupți! Ar fi un sac fără fund, tot timpul plin! Poți începe chiar cu taxarea prostiilor tale! Hai, chiparosule, curaj! Încercarea moarte nu are! Ai intra instantaneu nu doar în istoria României, ci în istoria umanității! Doamne ajută!
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu