joi, 23 mai 2019

Cu o floare nu se face primăvară



Judecați și votați responsabili

Nu este suficient doar să dai un ticălos jos și după aia să faci prostia să pui altul mai lacom,  să împartă bucatele și să facă legile țării! Dacă s-ar întâmpla așa, cum s-a mai întâmplat, vezi realegerea unor penali-în parlament, în administrația locală, în euro parlament, la președinție- în loc să îndreptăm ceva în țara aceasta, am duce-o inevitabil la pierire!

Cu atât mai mult este vital să știm ce facem, pe cine punem în loc! Punem tot lupi îmbrăcați în blană de oaie sau punem oameni adevărați, integri, competenți, valoroși, responsabili? Nu-i de ajuns să fie dați unii jos de la putere doar ca să fie puși alții, la fel de hapsâni și ticăloși, în locul lor. Important este să facem alegerile cu mintea, responsabil, cu cea mai mare judecată de valoare de care suntem în stare fiecare dintre noi cei care votează. Nu-i de ajuns doar să ieși la vot! Degeaba mergi și votezi dacă nu votezi responsabil, în cunoștință de cauză, fără să o faci din prostie sau controlat, manipulat!

Dacă aș fi un fan înrăit al anumitor partide politice din România, aș scanda celebrul strigăt european de luptă al diasporenilor ”Mu.e PSD!” O răzvrătire verbală/populară, internațională a unei bune părți a românilor împotriva mafiei politice și a corupției care conduce de ani buni această țară. O atitudine de sorginte românească, care în epoca globalizării, nu are granițe. Oamenii care au inventat-o și adoptat-o, goniți de mafia politică din țară, au și ei dreptatea lor, astfel că au purtat-o cu ei în lume, pe unde umblă în căutarea unui trai mai bun decât în patria lor cotropită de hoți!

Dar cum cu o floare nu se face primăvară, nici cu un slogan nu schimbăm lucrurile în țară. Conotația negativă a celebrei expresii, protestul în sine, ar trebui legată firesc, oare ce mai este firesc în țara noastră astăzi,  nu doar de căderea puterii actuale, ci, trebuie să fie completată cu schimbarea, cu aducerea unor oameni noi, care să reprezinte speranța și un nou început pentru toată România! Democratic! La fel cum democratic a fost aleasă și coaliția politică la putere în acest moment.

În campania electorală pentru europarlamentare s-a pus un accent important pe mobilizarea cetățenilor la urne, în special a celor care au considerat în trecut că nu merită să meargă la vot, dar și a celor care au motivat că n-au avut cu cine vota. De-a lungul campaniei electorale, partidele, politicienii, asociațiile civice implicate, diverse organizații, cetățenii interesați au încercat în fel și chip, prin acțiuni, vorbe, slogane și diverse alte mijloace să-i convingă pe alegători cu cine să voteze. Pe ultima sută de metri a campaniei electorale s-au înmulțit mesajele îndemn de tipul celor Eu votez cu... care trimiteau votanții direct la țintă.

Printre mesajele de tot felul lansate de cei care doresc voturile cetățenilor am constatat, însă, că majoritatea celor care doresc schimbarea au marșat mai mult pe înlocuirea actualilor aleși și mai puțin pe calitatea candidaților care le vor lua locul. Integritatea, profesionismul, calitățile și capacitatea candidaților de a merita voturile românilor au fost aspecte mai puțin prezentate! Pe programele și proiectele acestora. Din listele electorale înscrise în cursă, după numele și profilul persoanelor prezentate, mie mi s-a părut, la unele partide politice și candidați, că doresc schimbarea mai mult de dragul schimbării. Sau din dorința de a ajunge la putere și a pune mâinile pe ciolan. Iar acest lucru ar trebui să fie inadmisibil pentru orice alegător responsabil!

Tocmai de aceea, esențial nu este doar să fie schimbată puterea actuală cu alta mai strâmbă! Poate chiar mai important este pe cine punem în loc. Cu ce oameni de valoare îi înlocuim pe toți penalii la putere, pe care o mare parte a cetățenilor îi acuză de incompetență, corupție și trădare! Dacă în locul acestora sunt aleși alții mai incompetenți, mai hoți, mai lacomi, mai trădători ar însemna că România a căzut din lac în puț! Iar a înlocui niște corupți cu alți corupți și ticăloși din alte partide chiar ar însemna un cataclism pentru România!

Într-o astfel de situație, Doamne ferește, cred că țara s-ar goli în jumătate de an, iar aici ar mai rămâne doar mafioții și cetățenii neputincioși!

Oameni buni, dacă vreți să facem o schimbare în bine, în România, nu este suficient doar să mergeți la urne! La toate alegerile, la care mergeți, gândiți, judecați și apoi votați responsabili!
--------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu