Finala de la Wimbledon, speranțe și tristeți pentru România

Citiți și gândiți! Băieți, am scris despre Halep!

Simona Halep a scris istorie pentru România! Ce copii, ce tineri români vor mai scrie istorie pentru țara lor?

Ei pot fi modele umane pentru toții copiii lumii, nu doar pentru cei români. De aceea, performerii români în condițiile extreme în care se practică sportul în general în România, merită tot respectul oamenilor. Din cauza lipsei de interes și incompetenței autorităților locale și centrale pentru crearea condițiilor, încurajarea și dezvoltarea sportului, sportivii români care fac performanțe notabile sunt din ce în ce mai rari. Și, de cele mai multe ori, ajung în vârful piramidei fără a fi ajutați mai deloc de către statul român. Dar, la polul opus, atunci când un sportiv realizează prin eforturi proprii performanțe extraordinare, se ivesc imediat politicieni care încearcă să profite de succesul la care nu au contribuit cu nimic. Este și cazul actualului premier, Vasilica Viorica Dăncilă, dar și a altor oameni politici vremelnici, insignifianți, irelevanți în timp, care încearcă să profite de munca altor români!

Sâmbătă,13 iulie 2019, am ținut morțiș să văd finala teniswoman-ei Simona Halep, de la Wimbledon, programată la orele 16.00, orele României. Fără să fiu vreun practicant al tenisului în general, sunt un fan al marii campioane Simona Halep, în particular,dar și al sportivilor care fac performanță, de multe ori în ciuda condițiilor improprii și pe burta goală, cu eforturi și muncă uriașe. Sportivii din țara noastră care încă mai fac performanțe incredibile, la ora actuală, dezinteresați de măriri și câștiguri deșarte, duc numele României, cu mândrie, în lume.

Finala Simonei de la Wimbledon m-a prins într-un sătuc rătăcit din Bărăganul ialomițean. Îi urmărisem toate meciurile până în finală și chiar am spus, optimist, că o va scoate la pensie pe Serena Williams! Printre munci asidue, pământene, am reușit să fug în fața televizorului la ora meciului. Ghinion, însă, canalul de cablu nu-mi oferea postul Eurosport pe care se transmitea partida. Astfel, singura soluție a fost să fug peste drum, la nea Spirea, Dumnezeu să-l ierte, în curtea căruia doi tineri au riscat și au deschis un magazin mixt, de vreo doi ani, care are un succes nesperat pentru comunitatea locală.

Pe vremea ”epocii de aur”, nea Spirea, un om mic de statură, un pic rotofei și șchiopătat la un picior, era celebru în comună, fiind singurul croitor din zonă. Croitor atât de dame cât și de bărbați, făcea haine pentru toată lumea, copii, bătrâni, era asaltat zi lumină de săteni. Cu greu făcea față și putea onora comenzile țăranilor/țărăncilor, durând uneori 2/3 săptămâni până termina o pereche de pantaloni. După comandă, veneau la probă, se retușa, iar veneau la probă și când era gata produsul final, atunci se livra comanda. Banii se duceau la cooperativa meșteșugărească din sistemul comunist. Fiind vecin peste drum și prieten cu odraslele croitorului și oarecum neamuri mai pe departe, eram fascinat când îl vedeam cu dă la pedale și învârte roata mașinii de cusut cu piciorul sănătos! Și de dexteritatea cu care manevra stofa sub acul de cusut și scotea textila gata de purtat!

Ei bine, în noua epocă a democrației originale, nea Spirea croitorul s-a stins firesc și a plecat în rândul celor drepți, soția, bătrână și șchioapă și ea a fost luată la București de fată. Cei doi copii s-au răspândit ca potârnichile, în căutarea norocului, în lume! Casa de pământ, cu prispă, curtea și grădina nu prea mari, dar la șosea, vad bun, au fost cumpărate de doi tineri „antreprenori”, care încă nu au dărâmat-o. A,a,a era să uit, la nea Spirea, cum se obișnuia la țară pe vremuri, era și un puț celebru pentru apa bună și proaspătă, care a stins setea decenii la rând, atât la oameni cât și la dobitoace! Spre cinstea lui, Sorin, noul proprietar, a reabilitat fântâna și a redat-o oamenilor din zonă! Animalele, vaci, cai au cam dispărut din peisaj! Acum, se adapă doar oamenii. Cei care nu își sting setea la crâșmă evident. Vremurile s-au schimbat!

Ei bine, aici, la Magazinul Mixt de la nea Spirea croitorul, nou vad comercial important pentru sătenii din mai multe sate, acum se întâlnesc reprezentanți din cam toate generațiile în viață: trecute-oameni pe cale de dispariție, bătrâni ca moș Ion Lupu, veteranul de 93 de ani, generații produse ale comunismului, decreței, generații de sacrificiu, generații pierdute, oameni fără căpătâi, tineri, care mai sunt ori au venit din alte părți, noii navetiști la București, dar și copii, începând de la tineri de liceu, facultate ori copii de vârsta școlii primare, unii trimiși de părinți după bere sau țigări! Printre ei și destui analfabeți, rezultat al societății românești din ultimele decenii.

Când am ajuns la magazin să văd meciul, era deja 2-0 pentru Simona Halep, în primul set cu Williams. Singurii clienți la orele 16, 00, sâmbătă, erau 5-6 adolescenți, care ardeau gazul la o masă, fără băuturi, fără extravaganțe. Grăbit să văd meciul, nici nu i-am observat bine. M-am proțăpit în fața plasmei imense, care însă, nu oferea o imagine prea bună, dar era pe Eurosport și transmitea meciul de la Londra. În acel moment, un singur tânăr dintre cei prezenți se arăta interesat de meci. Prestația Simonei i-a atras însă și pe ceilalți tineri, care și-au tras scaunele aproape de televizor, glumind între ei și comentând, luându-se peste picior, o caracteristică a oamenilor din zonă. Bășcălioși!

”-I-a zi, bă, cum se zice Wimbledon?!” -Hă, hă...! ”Umble...!” hă, hă! Băieții, cu vârste între 20/20 plus, aproape toți stăteau în spatele meu. Eu fiind cel mai chior și bătrân, m-am dus și cel mai aproape de receptorul de televiziune. Unii dintre ei dădeau dovadă că sunt la curent cu evoluția sportivei noastre, cunoșteau antrenorii, amănunte, chestii care nu le poate ști decât cineva care se uită la meciuri, la știri ori citește. M-au surprins plăcut aceste constatări! Băieții erau îmbrăcați decent, curați, se comportau bine, nu înjurau, nu scuipau, dădeau dovadă de bun simț. Erau și fit, cum s-ar zice pe la oraș! Mai aveau ei scăpări inerente vârstei, dar fără să jignească, să iasă în evidență cu orice preț.

La o pauză, între ghemuri, m-am întors un pic spre ei și, apropo de șicanele lor cu pronunția ”Wimbledon”, i-am întrebat: ”-Băieți, dar nu știți și voi engleza, franceza, o limbă străină, că sunteți tineri și puteți merge oriunde în lume acum, iar o limbă străină vă poate ajuta foarte mult?” Și nu știu ce mi-a venit de i-am întrebat, ca prostul care nu-i cuoșteam: ”-Sunteți vreunul la facultate?” Moment în care, probabil, luați prin surprindere, au amuțit, dar au reacționat imediat: ”-Ce ne întrebi, bre, de facultate?!!! Eu am terminat inginerie chimică! Eu sunt la Poli, student, anul II! Matale ai făcut vreo facultate? Ce ne iei așa?!!!” A fost rândul meu să rămân mut!

Oarecum jigniți, au sărit o parte dintre băieți, dar nu aceasta a fost intenția mea, nicidecum să-i jignesc, ci să-i provoc! Promptă și frumoasă reacție! ”-Hai, că nu vă cred! Sunteți voi studenți la Poli?” ”-Vă aduc diploma de acasă!”, zice unul. ”-Am legitimația de student în mașină!”, sare altul ca ars. ”-Adu-o, să o vedem!” În doi timpi și trei mișcări, îmi bagă în mâini legitimația de politehnist. Surprins și eu, mai mult decât ei, îl/îi felicit:”Bravo, măi, băieți! Nu v-am crezut, dar m-ați surprins plăcut! Nu am vrut să vă jignesc, vă cer scuze dacă așa ați perceput întrebările mele! Eu sunt jurnalist și am un defect profesional, verific informațiile, nu cred că orice zboară se mănâncă. Dacă chiar sunteți studenți sau ați terminat facultatea unii dintre voi, mă bucur foarte mult! Vă felicit! Și la țară se nasc copii cu potențial intelectual, iar școala este foarte importantă, educația, cultura, puteți face lucruri extraordinare dacă învățați!” Pentru o minimă verificare, antreprenorul Sorin, omul cu Magazinul mixt, care-și arunca ochii la meci, între trebi și șmotruieli, îmi confirmă statutul de politehniști al băieților.

Dialogul inedit, purtat între ghemurile și loviturile câștigătoare ale Simonei Halep, completat cu reacțiile aferente ale noastre la evoluția meciului, a părut un pic surprinzător! ”-Bre, dacă ziceți că sunteți jurnalist, ați scris și de Halep?” ”-Da, am scris vreo două articole, chiar dacă nu sunt ziarist de sport, în care am spus că Simona poate fi un model important, valoros, de urmat pentru foarte mulți copii din România!” ”-Auzi, bre, da nu poți să faci ceva să-l dăm jos pe primar?” Băiatul aproape că m-a blocat cu întrebarea, dar dat fiind că atenția principală era la finala de la Wimbledon, i-am răspuns sumar:-”Doar voi, cetățenii comunei, îl puteți schimba, la alegeri! Dacă a făcut abuzuri, ar trebui să răspundă în fața legii! Eu i-am trimis odată, un email în care îl atenționam asupra unui abuz în serviciu, dar nu mi-a răspuns!”

Cu ochii la meci, dar cu mintea la discuția ad-hoc, adoloscenții au tăcut o clipă, dar în timpul unei reclame, unul dintre ei a reacționat”- Minune, a cântat la Nevărsi!” Moment pentru cel luat în balon cu pronunția Wimbledon, de a reacționa: -”Vezi, bre, ce atâta școală? Fac ăștia la bani cu manelele!” Finalul meciului, marea victorie și performanță a campioanei noastre, recunoscută de toată lumea și felicitată, inclusiv de campioana absolută a tenisului feminin, Serena Williams, aproape că ne-a făcut fericiți pe noi, privitorii. Cu unele nedumeriri și întrebări, după ce eu am spus încă odată că Simona este și poate fi un model pentru toți copiii României și ai lumii, care ar trebui urmat! Și am mai făcut greșeala să zic ceva despre subcultura și falsele modele promovate de muzica ”simpatică”, a manelelor, cum îi zic eu!

Pe picior de plecare, băiatul cu replica antișcoală, în care l-am recunoscut pe colegul meu de bancă din generală, seamănă perfect, colegul care copia după mine în clasă și cu care mergeam să cumpărăm cărți de la magazinul comunal, mi-a dat-o la temelie:”-Bre, da Gigi Becali nu este o valoare, un model, fără școală! Câți cu școală și facultăți au banii lui?”

Pe lângă performanța marii noastre campioane, Simona Halep, la care mă așteptam, cel mai mult m-au impresionat acești tineri pe care nu-i cunoșteam! Nici ei nu mă cunoșteau pe mine chiar dacă, ocazional, poate mă mai văzuseră prin sat! În timpul setului doi, între ghemuri, m-am întors și i-am privit pe tinerii din spatele meu. Nu cu mare atenție, dat fiind faptul că disputa sportivă și mai ales, Halep a noastră erau în prim plan.

La un moment dat, chiar i-am întrebat ai cui sunt, cum se întreabă la țară. Unii mi-au răspuns, alții nu. Dar la o privire mai atentă, la finalul partidei, trei/patru dintre ei parcă erau foștii mei colegi și prieteni din școala generală. Semănau foarte tare, parcă dădusem timpul înapoi, doar eu eram bătrânul dintre ei! Am plecat la 14 ani din sat, iar până la 50 plus nu m-am mai întâlnit, decât absolut întâmplător, decât cu trei/patru/cinci dintre ei. Acum, finala de la Wimbledon mi-a adus în față și am vorbit cu sosiile, urmașii unor foști prieteni, colegi de școală primară! Absolut întâmplător! Mi s-a părut fabuloasă întâmplarea! Sunt copii frumoși, cu bun simț, se simte educația de acasă! Dar școala, educația instituțională, libertatea individuală, personalitatea fiecăruia ies în evidență! Sau lipsa lor!

Întâlnirea cu acești băieți, adolescenți, de bun simț, pe care nu i-am văzut să bea alcool sau să fumeze în exces, ba unul mi-a atras atenția că berea pe care o savuram este periculoasă, copii pe care i-am văzut la locul lor din punct de vedere al bun simțului, m-a bucurat enorm, mi-a dat un dram mare de speranță, dar m-a și întristat! M-a bucurat pentru că pe aproape toți i-am simțit conectați la realitate, cu picioarele pe pământ (în măsura în care la 20 de ani ești cu capul în nori), am speranță pentru că au potențial și pot să-și urmeze visurile, chiar și cei care păreau un pic debusolați. M-a întristat atunci când m-am gândit la generațiile pierdute, irosite, definitiv! Cu două săptămâni înainte chiar am scris un articol pe această temă, dar care au avut, la rândul lor, un potențial nativ, intelectual imens. Generații pierdute care se întâlnesc acum, la Magazinul mixt, din Panduri, cu generațiile pe cale de dispariție, cu generațiile de sacrificiu, cu generațiile actuale și cu tinerii de viitor. Din păcate, printre copiii de școală primară sunt și analfabeți, care nu existau pe vremuri, pentru că înainte de începerea anului școlar, dascălii umblau din poartă în poartă și îi obligau pe țărani să-și trimită copiii la școală!

Încă mai există speranță pentru români și România! Depinde doar de noi toți ce facem cu viața și țara noastră! Important este ca noi maturii, să încercăm să fim mai echilibrați, să încercăm să alegem grâul de neghină, să încercăm să facem judecăți de valoare și mai ales, să-i ajutăm pe tineri să-și găsească drumul, să-și urmeze și să-și împlinească visurile!

Și da, băiete, cel care mă întrebai dacă mai scriu despre Halep! Uite, citește, am scris! Băieți, aș vrea să vă mai întâlnesc, să vă cunosc mai bine! Viitorul vostru este în mâinile și mintea voastră, al copiilor noștri, voi hotărâți ce drum alegeți! Sunt sigur că veți alege drumul bun!

---------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București

RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.

Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.