vineri, 13 decembrie 2019

La mâna justiției divine



Trei decenii fără pedepsirea vinovaților de crimele de la ”Revoluție”


Asistăm zilele acestea, la tot felul de remember-uri, documentare, mărturisiri, spovedanii despre marea ”Revoluție Română” din decembrie 1989. Cu toate acestea, suntem încă departe de aflarea adevărului adevărat în privința evenimentelor din urmă cu trei decenii și cu atât mai puțin a clarificării, judecării și pedepsirii de către Justiție a vinovaților pentru victimele înregistrate atunci.

Bilanțul tragic al evenimentelor din decembrie 1989 se ridică la 1.116 persoane omorâte.

Din rechizitoriul Dosarului Revoluției, în care sunt inculpate doar trei persoane sub acuzația de ”crime împotriva umanității”, Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Iosif Rus, aflăm că Din cercetări a rezultat că psihoza teroristă ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice. Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00).
Totodată, ancheta a stabilit că aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat.”
Anul acesta se împlinesc 30 de ani de la așa zisa Revoluție Română, prima revoluție din istorie televizată în direct! An de an de atunci încoace, românii se întreabă tot mai mult: ce a fost, revoluție populară sau lovitură de stat a unor comuniști marginalizați de Ceaușescu, a unor membri ai eșalonului doi de conducere al PCR și a unor așa ziși dizidenți, ajutați de ”agenturile străine”? Totul în contextul schimbărilor în lumina ”ferestroikăi”, în zona țărilor de după cortina de fier și al celor din blocul URSS. Doar că la noi în țară evenimentele au fost cu violențe, cu sânge, cu morți și răniți, spre deosebire de celelalte țări unde nu s-au înregistrat astfel de  atacuri la viața oamenilor!

Tot de trei decenii, poporul român cere cu insistență ca Justiția Română să facă lumină în acest dosar și toți vinovații să fie judecați și condamnați după faptele și vinovățiile fiecăruia dintre ei. Numai că în acest timp, o parte dintre scenariștii, regizorii și actorii ”Revoluției Române” au decedat și nu-i mai poate judeca decât justiția divină. O altă parte a protagoniștilor principali ai evenimentelor din decembrie 1989 sunt încă în viață, în frunte cu Ion Iliescu, personajul care a jucat rolul principal în ”Revoluție”, dar procesul justiției trenează la fel cum a trenat timp de 30 de ani, fără ca să fie găsit nici un vinovat și condamnat până în prezent !
Probabil că vor mai trece încă 30 de ani, vreme în care vor dispare fizic atât actorii principali, cât și martorii, și acest dosar va rămâne în continuare un mister nerezolvat de către Justiția Română, în ciuda cererilor de aflare a adevărului și de înfăptuire a dreptății, venite din partea poporului și a opiniei publice tot mai pesimiste, că se va face vreodată lumină în acest dosar. De altfel, deja începe să i se pună cruce acestui dosar numit generic ”al Revoluției”, în felul tradiției populare românești și anume că ”Mortul/morții sunt de vină !” Dumnezeu să-i ierte și să-i odihnească ! Iar cel care vine să pună punct mascaradei de revoluție cât și de justiție în acest caz este chiar actorul principal al evenimentelor din decembrie 1989, Ion Iliescu, tatăl ”Revoluției”, inculpat sub acuzația de crime împotriva umanității, supranumit și ”bătrâna șandrama comunistă”, a cărui creație politică, emanată din facerile dureroase ale revoluției, continuă să reziste, să conteze enorm, să facă jocuri și să afecteze extrem de toxic poporul român și România.
Scos zilele trecute, de la naftalină de principala agenție de presă a Rusiei, TASS, după o vreme când s-a dat la fund, ba bolnav, ba neinteresat și neimplicat în viața politică a țării, Ion ”Ilici” Iliescu a fost resuscitat și reîncărcat ca Matrix și a început să facă analize, remarci și să transmită mesaje scumpei noastre patrii. Atât clasei politice, cât și poporului român. Clasei politice i-a sugerat o apropiere de marele imperiu de la Răsărit, Rusia lui Putin, fără de care n-am putea exista și trăi și fără de care n-am avea nici un viitor ! Iar poporului român, oamenilor însetați de dreptate, adevăr și justiție corectă, marele ”Ilici” le-a transmis ”să nu mai caute vinovați !!!” Cu alte cuvinte, ”bătrâna șandrama comunistă”, aflat la apusul înfloritoarei sale cariere politice roșii, folosită acum doar ca transmițător de mesaje ale marelui urs de la Răsărit, ne spune că nu mai are nici un rost să căutăm vinovații de moartea miilor de oameni dispăruți în ”Revoluție”, că de fapt doar morții sunt de vină ! În nici un caz el, păpușarul principal și nici ceilalți protagoniști ai evenimentelor din decembrie 1989, vii sau decedați între timp, acuzați sau nu de crime împotriva umanității !
Oare să fie acestea ultimele mesaje și manipulări ale lui Ion Iliescu  și ale marilor săi prieteni, care l-au mai folosit încă odată pentru a-și urmări interesele în România, iar acesta să scape nepedepsit de Justiția română pentru faptele de care este acuzat ? Oare să fie o ironie a sorții ca celebrul ateu comunist, aflat la apusul vieții pământești, să rămână a fi judecat doar de justiția divină ?
Pare să fie ultima scoatere la rampă a lui ”Ilici”de către marii lui prieteni de la Răsărit, cu un fel de testament cu mesaj politic pentru o frăție viitoare ruso-română. Dar și un prilej de a se dezvinovăți încă odată, de crimele care i se pun în spate și a arunca vina pe morții întâmplați cu ocazia ”Revoluției Române” din decembrie 1989 !
Pe de altă parte, românii care încă mai cer să fie judecați și condamnați vinovații pentru moartea celor uciși în evenimentele din decembrie 1989, sunt tot mai sceptici că Dosarul ”Revoluției” va ajunge vreodată la final!------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu