joi, 30 ianuarie 2020

Al naibii tratament! ”Firea-ți ai dracu cu măștile voastre!”



Masca-rada politică

Pe străzile mizerabile, cetățenii disperați caută să cumpere măști, pastile, hapuri, la farmaciile răsărite în România mai ceva ca ciupercile după ploaie, dar care fac profituri uriașe pe spinarea noastră. Geaba! Există o mare cerere de măști și o și mai mare criză de măști! Cum să nu te superi, cum am văzut-o deunăzi pe o concetățeană, mai de culoare, ieșind nemulțumită dintr-o farmacie: ”-Firea-ți ai dracu cu măștile voastre! Și pe astea le dați pe sub mână?!!! Vream să cumpăr măști la nepoți, să nu se gripeze la școală, da ăștia cică n-au!” Auzi, bre, tanti, da de ce nu o întrebi pe coana Firea, de la Primărie, că am văzut că ea și ai ei aveau și măști și halate, făceau circ pe Protopopescu, zicând că se protejează de ”virușii guvernamentali”!!!

Ni se livrează o adevărată Masca-radă electorală!

Și mai zicea că dă măști la tot poporul călător în mijloacele de transport în comun, la școli și la grădinițe. Bă, unde-o fi găsit atâtea măști de-astea de face masca-radă electorală, mimând grija față de oameni? Cu ce le-o fi plătit, că cică nu-i ajunge banii la buget, pentru importante lucrări edilitare? Ce-i drept, or fi bune la ceva măștile moca ale primăriței, mai ales în mijloacele de transport nespălate și nederatizate cu lunile, la fel ca și străzile orașului. Care străzi cică nu se aspiră de praf și nu se spală de mâncătoarele de bani firme de salubrizare, din cauză de iarnă!!! Că, iarăși cică, iarna doar deszăpezesc, dar dacă nu avem zăpadă, atunci nici nu se mai curăță Capitala! Și dacă nu avem zăpadă, atunci ne curăță pe noi mizeria și prostia edililor, însă mai încolo, după alegeri, întâi să-i votăm!

Nici pe la spitale nu se prea mai poartă măștile, decât așa de fațadă, iar virușii colcăie în voie, în ciuda ”măsurilor” luate de autorități, mai ales că aceștia au mobilitate mare, cu ajutorul bolnavilor, vizitatorilor și chiar a personalului medical pătrund peste tot. Am auzit/văzut o știre la tv cum că un director de spital provincial s-a infectat în instituția pe care o conducea, fapt pentru care s-a internat în alt spital să se trateze!

Și anul acesta, ca și în anii precedenți, atât ”virușii guvernamentali„ cât și cei parlamentari își fac numerele populare, propunând, proiecte, legiferând, votând legi populare, gen (apropo, se poartă expresia ”gen”, folosită exasperant în tot și-n toate) ”tăiem pensiile speciale”. Și bătaia cu pumnul în piept a virușilor politici, cu lauda de sine:”Am promis, am tăiat pensiile speciale”! Noi face, noi dregem, vedeți, să ne votați! Și dă-i și luptă, doar că legiferările mult lăudate s-ar putea să nu ajungă să intre niciodată în vigoare din cauză de alți viruși mortali din sfera supremei noastre Justiții, a ICCJ, a CCR, cu speciali nemulțumiți că-și pierd cașcavalul nemeritat. Și chiar dacă tăierea pensiilor speciale, în actuala formulă legiferată, ar fi promulgată și ar intra în vigoare, nu ar deranja la bască zecile de mii de alți speciali, militari, polițiști, ex specialiști de la ochiul și timpanul, ex milițieni.

Există  mulți români sufocați, mai mult decât speriați, că nu mai putem respira în mioritica noastră țărișoară și nu doar din cauză de poluare, cât din cauze de prostie etalată de marii noștri conducători, aleși sau nealeși. Care nu numai că ne vor proști, dar chiar ne iau de proști. Trăim parcă într-un spectacol grotesc-cu mască, fără mască-în care ni se livrează zilnic, tot felul de gogoși otrăvite. Zici că trăim într-o țară guvernată de miliarde de viruși, de care nu știi cum să te mai protejezi, cum să scapi și cum să-i stârpești. Poți să încerci și cu substanțele alea otrăvitoare utilizate de firmele de casă ale primăriilor, care zic că dezinfectează și deratizează în școli sau în imobile de locuit, în instituții diverse, dar care otrăvesc oamenii, și tot nu poți scăpa de virușii noștri conducători, patriotici!

Masca-rada virușilor politici este în toi, ținând cont de mișcările și mișculațiile puterii ce apune temporar, a puterii actuale și a puterii ce va fi după alegeri. Virușii roșii, îngrijorați de o eventuală deratizare, își schimbă culoare, se fac galbeni, sperând la noi dregătorii după alegerile locale și parlamentare. Mai neexperimentați, mai naivi, mai prostuți virușii tineri, pluseriști, se mănâncă între ei în dorința de a urca pe scena puterii politice!

A,a,a, era să uit de alți viruși, oficial nepolitici, de la Academia de Poliție, care parcă ar fi Academia Plagiatorilor cu Epoleți, care ar trebui să formeze noii oameni ai legii, dar care pare să colcăie de niște conducători, profesori, polițiști cu grad înalt așa, mai speciali, cărora dacă acum le plătim salariile babane, în scurt timp le vom plăti și pensiile alea de ”doctori„, , speciale!

Păi, ce facem nu plătim? Unde-i lege, nu-i tocmeală, pentru popor doar! Pentru speciali nu se pune? Ei fac legile, ei centrează, ei dau cu capul! Cum să-și taie politicienii, judecătorii, singuri, pensiile speciale și să-și abroge privilegiile? Ce dacă zice la Constituție, la cărțulie că ”toți cetățenii sunt egali în fața legii”!
Masca-rada politico-electorală este doar pentru ochii boborului!

Să trăiți bine!
Mă duc repede să prind tramvaiul, poate prind și o mască de la primăreasă! Tramvaiul 28.

P.S.
Tramvaiul 28 era un tramvai fantomă, în București, pe vremea ”epocii de aur”, cu el întotdeauna întârziam la liceu...și acasă! Linia lui 28 s-a desființat după Revoluție.
 ------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu