O realitate tot mai pregnantă
Un lucru este sigur, nimeni nu va mai
putea readuce înapoi viețile pierdute. ”Viața nu va mai fi la fel de aici înainte!” nu pare să fie doar un slogan de criză, ci o
realitate care se conturează tot mai bine pe zi ce trece. Mai ales că se
vorbește la nivelul specialiștilor internaționali în medicină, că este posibil oricând, o recidivare a coronavirusului chiar
dacă acum, aparent, pare că a fost depășit vârful de creștere a răspândirii și
îmbolnăvirilor. Sau să ne confruntăm în viitorul apropiat cu alte tipuri de
viruși, de boli, de pandemii necunoscute și extrem de periculoase.
Deja, viața noastră s-a schimbat într-o
măsură foarte mare. Am fost și vom fi în continuare nevoiți să ne adaptăm
permanent noilor realități. Unele schimbări forțate au și aspecte pozitive, cum
ar fi învățarea din mers, pentru mulți dintre noi, a lucrului cu noile
tehnologii it; munca de acasă; atenția sporită și protejarea în mai mare măsură
a propriei sănătăți și vieți. Altele, cum ar fi legile, reglementările,
măsurile privind restricțiile și libertățile individuale sau colective ce vor
trebui să le respectăm o să ne displacă profund, chiar dacă, teoretic, acestea
ar avea menirea să ne protejeze.
După cum evoluează lucrurile în
prezent, sunt semne clare că libertatea noastră nu va mai fi ce a fost, iar
viețile noastre par că vor fi tot mai mult monitorizate și controlate de autorități.
Control cu care nu suntem învățați, dar pe care cred că vom fi obligați să-l
acceptăm chiar dacă nu vrem nici în ruptul capului acest lucru.
România a ajuns la finalul celor 60 de zile ale stării
de urgență, instituită în martie, pentru a preveni și combate pandemia noului
coronavirus care afectează în continuare, întreaga lume. În această perioadă,
unii dintre noi am înțeles spre binele tuturor, să respectăm cât putem de bine
regulile și să stăm în izolare. Alții au ignorat, încălcat cu bună știință
măsurile impuse de autorități, în ciuda sancțiunilor, amenzilor date cu
duiumul, dar și a dosarelor penale deschise în cazul faptelor de zădărnicire a
combaterii, pe de o parte, și de răspândire a coronavirusului, pe de altă parte.
Din păcate, unii dintre românii afectați
iremediabil de pandemie și-au pierdut viețile și probabil că vor mai muri și
alții în următoarele luni. Dintre infectații de până acum, câteva mii au avut
norocul să fie declarați ”vindecați” de către medici! Dar se spune că vor
rămâne cu sechele pentru tot restul vieții.
Cu toții, însă, am așteptat cu nerăbdare ridicarea perioadei
stării de urgență, sperând că vom scăpa de această pandemie nenorocită, venită
pe neașteptate și ne vom întoarce la viața noastră cea de toate zilele. Cele
mai frecvente întrebări puse aproape non stop, au fost ”Când se termină
pandemia?” și ”Când ne putem relua viața?” În ciuda
previziunilor de tot felul, nimeni nu știe exact când vom reveni la
normalitate. O normalitate de care suntem conștienți că nu va mai fi ca cea
dinainte, ci una impusă de noile realități în care vom trăi. Începând de la
măsurile și regulile de sănătate, de desfășurare a activităților profesionale
în condiții impuse și terminând cu schimbarea stilului de viață personală.
Un aspect extrem de important,
vital pentru toți, este cel referitor la libertățile și drepturile individuale.
În perioada stării de urgență, am resimțit cu toții o îngrădire a libertăților
fundamentale, mai ales că majoritatea dintre noi nu am mai trăit astfel de măsuri
drastice, cu excepția unora dintre vârstnicii care au prins războaie și altfel
de crize care au avut loc cu zeci de ani în urmă. Statul în casă, izolarea, monitorizarea,
libertatea controlată ne-au făcut viața extrem de grea. Dar nici o criză nu
seamănă una cu cealaltă, fiecare a avut/are specificul ei, în funcție de perioada
istorică de timp, de evoluție a oamenilor, tehnologiilor și societăților.
Evident, criza sanitară de acum ni se pare cea mai grea și gravă pentru mulți
dintre noi. Pe lângă faptul că ne-a prins complet nepregătiți, a scos în
evidență o cascadă de vulnerabilități care au agravat situația și au îngreunat
major modul și timpul de răspuns pentru combaterea pandemiei. Lucru care ne-a
costat și ne va costa și în viitor, atât în plan economic, cât mai ales în plan
uman.
Realitățile societății noastre românești,
care au fost/sunt încă marcate de nemuritoarele tare:
corupție, incompetență, iresponsabilitate, manipulare, prostie-ne-au arătat cât
de slabi, cât de nepregătiți și vulnerabili suntem în fața unor crize majore,
cum este cea de sănătate de acum. Consecințele sunt dezastruoase și nu se
opresc odată cu ridicarea stării de urgență sau cu încheierea acestei pandemii,
într-un orizont nedeterminat în acest moment.
Înaintea declanșării pandemiei în România,
mulți percepeam starea critică a sistemului național de sănătate, în ciuda
asigurărilor mincinoase ale unor factori politici, administrativi ori de altă
natură care ne clamau, cum a fost cazul Spitalului de la Suceava, lucruri
schimbate în bine în sistem, pentru care s-au cheltuit bani mulți, în timp ce
realitatea era exact opusă! Izbucnirea focarului de coronavirus ne-a relevat
dezastrul sanitar de aici, ca și de la alte unități medicale din țară. E
suficient să amintim că, în disperare de cauză, factorii politici responsabili
de gestionarea crizei au fost nevoiți să apeleze la ajutorul medicilor militari
pentru salvarea situației.
Armata a intervenit și în ciuda dezastrului, dar și a
bețelor puse în roți de oamenii și tarele sistemului corupt și incapabil, a pus
lucrurile la punct, readucând speranța în rândul opiniei publice speriate și
afectate. La fel cum s-a întâmplat și la alte spitale din țară unde a fost
chemată să facă ceea ce trebuia să fi fost făcut dinainte, de responsabili
civili care lucrau acolo. Acum, după ce și-au făcut datoria, medicii militari
au lăsat din nou comanda, managementul organizațional și medical autorităților
civile. Să sperăm că acestea au învățat ceva din experiență și vor continua
munca pozitivă a militarilor. Un lucru extrem de greu, dacă ne gândim că din
sistemul de sănătate trebuiesc îndepărtate tarele care l-au distrus înainte.
Se va renunța oare, la
politizarea direcțiilor de sănătate publică, la numirea în funcții de manager a
unor persoane incompetente, corupte, se va renunța la incompetență și la
beneficiile celor care învârteau pe degete sistemul sanitar național? Momentan,
pare că se încearcă ceva la legislația în domeniu.
Puterea politică, legislativul,
guvernul, factorii administrativi actuali, care gestionează situația la nivel național,
par incapabili să găsească voința și soluțiile pentru reformarea din temelii, remedierea
problemelor și ridicarea nivelului sistemului național de sănătate, astfel
încât să fie în permanență capabil să răspundă prompt și eficient unor noi
crize neașteptate.
-----------------------------------------------------------------------------------
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu