Cum își pregătesc terenul vremelnicii
de partid și de stat
În vremelnicia lor,
actorii politici care joacă acum în luminile puterii își împart la vedere și se
ceartă fără nicio fereală de ochii opiniei publice, ai votanților pe cașcavalul
românesc, care nu le mai ajunge la toți doritorii!
Vedem cu toții cum
băieții deștepți din politică își distribuie cașcavalul după putere și pofta
inimii, către băieții deștepți din energie sau alte domenii de mare interes și
impact național.
Constatăm din nou
și din nou, cum în instituțiile importante ale statului, chiar dacă în fruntea
lor ar trebui să-și câștige locurile de conducere doar specialiști recunoscuți
pentru performanțele lor în propriile domenii de activitate, ajung să fie
numiți doar oamenii loiali de partid.
Făcuți oameni de
stat!
Așa zișii ”băieți
deștepți”!
Oameni loiali de
partid care nu au mai deloc treabă cu meritocrația și performanțele
profesionale, ci cu un partid sau altul!
Cu un politician
sau mai mulți la putere, care-i pun în funcții și evident cărora le răspund la
comenzi și îi servesc la ordin, în interesul partidelor respective și al mai
marilor lor.
O fi legal, dar sigur
nu-i moral și este în detrimentul României și al majorității cetățenilor săi!
Clasa noastră
politică se bazează tradițional pe vechiul slogan nemuritor ”Pleacă ai voștri vin ai noștri!”
Cetățenii rămân tot
ca proștii, plătind din buzunarele proprii oalele sparte, incompetența și
îmbuibarea guvernamentalilor, oricare ar fi aceștia, mai ales în domeniul vital
al energiei!
Aceeași cetățeni,
vor fi la anul chemați să-i voteze tot ”pe ai noștri”, adică pe băieții
deștepți din politică, 2024 fiind un an cu o importanță electorală determinantă
, cu atât mai mult dacă s-ar comasa, conform unor idei vehiculate în piață,
toate tipurile de alegeri într-un singur an!
Acum, armatele
aliat- beligerante conduse de Ciolacu și Ciucă nu doar că se luptă pentru
rotirea Rotativei politice la guvernare în favoarea lor, dar pun mare preț și
pe pregătirea luptei electorale de la anul.
La anul când evident
că udemeriștii aflați momentan și mai mereu în gașca guvernării, vor avea din
nou posibilitatea să încline balanța puterii de o parte sau alta, în funcție de
interesul lor!
De câteva zile
încoace, după Paște, de când s-a reluat activitatea parlamentară, asistăm la o
avalanșă de știri pe mai toate canalele media, despre lupta și bătăliile care se
duc între partidele la putere pentru cele mai importante ministere, instituții
și agenții de stat din România.
Este de fapt o
continuare cu tranșare și atribuire directă prin voturile din Parlament a
principalelor instituții cărnoase, cu potențial mare de căpușare, dar și de
influențare a deciziilor, care vor afecta țara întreagă și viețile milioanelor
de români care au mai rămas aici.
Știri în engleză, din turneu,
din Brazilia, pentru români
Mai puțin interesat și cu o influență în scădere evidentă la alegerile de anul viitor pare actualul președinte al României, Klaus Iohannis, care și-a făcut cadou de sfârșit de mandat turneul din America Latină și de Sud, unde și-a umflat mușchii sub ochii unui președinte brazilian Lula da Silva, care venea după o întâlnire cu Serghei Lavrov, omul lui Putin de la externe.
Un Lula da Silva
care îl asculta neinteresat pe președintele României în timp ce condamna
agresiunea rusă asupra Ucrainei, după ce cu o zi înainte președintele brazilian
făcuse o declarație de susținere a Rusiei.
Mai multe despre
turneul latino-american a lui Iohannis, puteți afla în exclusivitate de la TVR,
care-i alocă spații importante de emisie în jurnalele de știri, unde
președintele își prezintă marile succese pe care ar fi invidios și ”cel mai
iubit” fost șef de stat și de partid care a existat în România până acum, ex-tovarășul
Ceaușescu, ale cărui numeroase turnee internaționale erau prezentate cu surle
și trâmbițe evident, tot la televiziunea de stat!
Și pe rețeaua
Twitter sunt publicate în limba engleză pozițiile și succesele președintelui
Klaus Iohannis în turneul latino-american!
Încurajări americane din România,
în limba română, pentru liceeni din Ploiești plecați să cucerească America
Pe aceeași rețea unde am găsit și un mesaj surprinzător al unui oficial american în România, ambasadoarea Kathleen Kavalec, foarte activă și implicată în țara noastră în scurtul timp de când a fost numită în această funcție, care le ura succes și îi încuraja pe membri echipei de robotică ai unui liceu din Ploiești, participanți la un important concurs la Houston!
Doamna ambasadoare
nu doar că încurajează educația din țara noastră, dar a adresat mesajul ei
către tinerii liceeni români în limba română!
Spre comparație, din
îndepărtata Brazilia, președintele României și-a transmis mesajul opiniei
publice românești în limba engleză! Probabil că se adresa exclusiv ”României
educate”!
-------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu