joi, 15 februarie 2024

Aceeași Mărie cu altă pălărie!

 


Cât de toxică este alegerea în demnități publice a traseiștilor politici? 

Fețele politicienilor români!


Într-o vreme, prin 2014, societatea civilă protesta față de traseismul politic! Acum, interesează pe cineva toxicitatea traseismului politic?



Ce folos dacă în parlament, în marile orașe precum și în alte localități ale țării vor câștiga alegerile reprezentanți ai unui partid sau altul, traseiști din alte partide după cum bate vântul oportunist, dacă cetățenii, alegătorii, comunitatea, țara vor avea parte de aceeași reprezentanți aleși: incompetenți, corupți, păpușați, manipulați de grupurile care i-au pus pe liste și care-i controlează conform intereselor proprii?

Evident, sarabanda racolărilor și traseismului politic este în toi, dar acest fenomen care se repetă ciclic nu este de natură să aducă nimic bun vieții politice din România.

Traseismul politic este toxic și dăunător societății și dezvoltării comunităților și țării, iar acest lucru este dovedit în timp de politicieni traseiști ajunși în fruntea bucatelor!

 

Este evident că un politician traseist, ajuns dintr-un partid în altul, care și-a negociat interesele, uneori chiar scăparea de răspunderea în fața legilor, este vulnerabil coruptibil, manipulabil în raport cu noii stăpâni!

Citiți și gândiți!

-Ce partid credeți că va aduna cei mai mulți traseiști politici, care vor fi aleși în demnități publice și cât de toxici vor fi aceștia pentru societate și pentru țară?

În acest an multielectoral, mai mult ca oricând, politicienii oportuniști și fără scrupule care-și simt viitorul amenințat, încearcă din răsputeri să-și aranjeze ploile la partidele proprii, dar și la alte partide care le fac cu ochiul, le vând cioara de pe gard și blana ursului din pădure și îi asigură că dacă le servesc interesele vor fi mari boși după alegeri.

Într-o vreme, prin 2014, societatea civilă protesta față de traseismul politic! Acum, interesează pe cineva toxicitatea traseismului politic?


Putem vedea cu ochiul liber că este timpul racolărilor de membri de la alte organizații, este vremea traseiștilor care-și doresc cu ardoare să parvină și să urce în funcții de interes public și să-și asigure propriile interese, dar și ale grupurilor care-i susțin și folosesc.

Există o dinamică în creștere care se va accentua până la alegeri, de racolare și de trecere a traseiștilor politici de la  un partid la altul.

Fiecare vrea să tragă cartea câștigătoare și să o folosească la urne dar și în timp, după alegeri atunci când se fac tot felul de înțelegeri, de convenții și alianțe pentru menținerea sau obținerea puterii!


Partidele vor să-și întărească organizațiile cu tot mai mulți și mai influenți membri, atât în țară la nivel central și teritorial, dar și în diaspora, care înseamnă un număr important de alegători, care pot înclina balanța câștigătorilor la vot.

Printre anumiți politicieni la vârf din România există convingerea că mulți dintre românii din străinătate nu sunt conectați foarte bine la realitatea românească, astfel că încearcă să-i manipuleze să voteze în favoarea unor interese politice sau altele.

De asemenea, se mizează și pe faptul că diasporenii care l-au votat la alegerile trecute pe Klaus Iohannis și l-au ajutat să devină președinte, nu odată ci de două ori, sunt dezamăgiți și scârbiți de acesta, precum și de forțele care guvernează țara prin rotativa PSD/PNL.

Astfel, unii încearcă să-i atragă pe românii care lucrează afară să voteze forțele suveraniste/extremiste, conform curentului european care indică o ascensiune a extremiștilor în acest an electoral important nu doar pentru România, ci și pentru Europa.

În privința opțiunilor de vot ale românilor din Diaspora percepțiile sunt încă neclare, mulți dintre aceștia nemarșând masiv la propaganda suveraniștilor, dar în același timp, nici nu sunt atrași de celelalte forțe politice care le doresc cu ardoare voturile.

Cu toate acestea, partidele din țară care revendică puterea la alegerile viitoare și-au început deja campaniile electorale neoficiale, dar la vedere, în comunitățile cele mai numeroase ale românilor din Occident.

După ce a făcut o ședință foto cu proprii primari de partid cu o zi înainte, primul iubit al țării, încă premierul Marcel Ciolacu, a făcut deja o baie de mulțime în Italia, cu promisiuni, îmbrățișări și poze de ziua îndrăgostiților, cu o binecuvântare la Papă, după cum anunță propaganda oficială a PSD.

Urmează caravana auriștilor în Occident, la frații noștrii plecați cu traista în băț ân căutarea unui trai mai bun, să-i convingă ca împreună cu voturile lor să ”salveze” țara!

Pe liderul PNL, Nicolae Ciucă, încă nu l-am văzut în turnee electorale europene, dar pare că nici nu are simpatie și priză prea mare la marea masă a votanților.

După dezamăgirile alegerilor anilor trecuți, percepția generală este că românii din Diaspora nu vor mai străbate sute de kilometri pentru a vota și nici nu vor mai sta la cozi, în ploaie și frig pentru a vota niște aleși care ulterior și-au bătut joc de voturile lor!

Revenind în țară, în timpul racolărilor, la vremea traseiștilor politici, aici se dau bătălii pe frontul politic, pe întreg teritoriul electoral.

Deja au început să fie anunțate victorii de etapă, cutare filială AUR a trecut la PNL, cutare filială județeană PNL a trecut la PSD, sumedenie de membri ai PSD și PNL cu funcții și demnități publice și-au dat deja adeziunea pentru AUR, dar așteaptă momentul potrivit să treacă la noua formațiune ca să nu-și piardă momentan privilegiile, așa că lucrează sub acoperire pentru atingerea noilor obiective politice.

Nici noua Alianță Dreapta Unită, cu organizația lui Ludovic Orban, Forța Dreptei, și cea condusă de Eugen Tomac, PMP, nu se poate plânge de traseiști în rândurile ei!

Chiar și de la USR, momentan cu șanse mici la atingerea pragului parlamentar conform sondajelor de până acum, se vehiculează ideea că unii membri negociază trecerea la alte partide considerate eligibile.

Mai mult, unii dintre acești traseiști politici au ajuns a fi considerați penali în funcții publice, fiind cercetați și chiar condamnați și apoi scăpați de consecințele faptelor lor, reveniți în viața publică și dornici de preamăriri. Unul dintre cei mai notorii este actualul primar de la sectorul 5 al Capitalei, Cristian Popescu Piedone, care va candida în continuare la o funcție de demnitate publică.

Dar de Chirică de la Iași ce să mai zicem, dacă faptele vorbesc?

------------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO10BREL0005540221760100

SAU

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO71INGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu