Se afișează postările cu eticheta legislative. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta legislative. Afișați toate postările

joi, 10 decembrie 2020

”Democrația nu se construiește pe lașități, retrageri, spaime ori somații ”

 

Vor reuși aleșii neamului să schimbe sfada tradițională în unitatea națională

Iată cum radiografiază momentul actual filosoful Mihail Șora: Cred că ceea ce-i lipsește în clipa de față României este adunarea la un loc a eforturilor, armonizarea lor. E singurul fel în care ele evită risipirea și pot rodi într-un rod unitar și trăgând greu la cântar.

Suntem risipiți dintr-un fel de individualism de mică dimensiune, care se limitează la punctele diverse pe care fiecare dintre noi le umplem, le acoperim fără să le adunăm laolaltă, cu toată energia pe care ele o implică. Și-atunci evident că – mărunte fiind – ele se pierd, nu-și câștigă relieful pe care și l-ar câștiga dacă ar fi adunate împreună.”

 Domnia sa are și soluția pentru dezamăgiții care n-au votat sau, supărați pe oferta clasei politice, spun că nu vor mai vota niciodată:

Deși aș avea motive (temporale) întemeiate, nu m-aș grăbi să spun o asemenea enormitate.

Democrația nu se construiește pe lașități, retrageri, spaime ori somații.

Iar România nu e o țară pierdută undeva, în eter…

Doar că unii dintre oamenii ei pricep mai greu legătura cauză-efect. Nu ne rămâne decât să-i învățăm ce am învățat noi înșine de-a lungul istoriei.

Poporul român nu e mai leneș ori mai nevolnic decât alte popoare.

Urmează încă patru ani de școală, cu lecții la seral.”

 Au trecut și alegerile parlamentare din anul de grație 2020. An de criză majoră!

Scrutin cu bune, cu rele. Cu speranțe, cu iluzii, cu mari dezamăgiri și mare lehamite pentru clasa politică românească, trecută, prezentă și viitoare. Cu prezență mică la votul parlamentarelor, ca de obicei.

Cu vini aruncate în răspăr, că românii care n-au vrut să iasă la vot, cu cetățeni blazați, neconvinși, care au sancționat niște politicieni insipizi ce le-au cerut, fără să-i convingă, voturile.

Cu surprize, oameni noi în politică și în forul suprem al țării! Cu unele personaje controversate și persoane de duzină, care au candidat așa, într-o doară, să fie și ei pe niște liste, dar care nici nu visau că vor fi aleși parlamentari! Însă peste juma de milion de români i-au ales!

Cu unii vechi circari de parlament, care nu au mai prins caravana și au fost aruncați la coșul politici românești.

Cu alți cunoscuți clovni ai clasei politice, care au reușit să-și asigure imunitatea parlamentară pentru încă patru ani de aici înainte.

Cu câteva partide de buzunar aruncate peste bordul legislativului cu tot cu figurile lor politice, șifonate, expirate ale unor politicieni care au supt ani întregi la țâța țării.

Cu o sfadă politică tradițională. Pe ciolanul mioritic!

Cu spaimele unor confuzii voite aruncate pe piață, de pericol al instaurării unei dictaturi militare, închipuite doar în capetele unor duși cu interesele diverse sau ale unor berbeci înfierbântați de mioritica România!

Sunt doar câteva percepții la prima vedere, făcute la cald, ca cetățean, alegător.

 Ce am avut și ce am pierdut, ca cetățeni, ca țară?

Păi, nu cred că am pierdut cine știe ce oameni valoroși, competenți, integri dintre cei din vechiul/vechile legislative, dacă ne gândim că unii au dansat mai multe mandate, mai ales figurile de tristă amintire, unele suspecte de fapte de mare corupție, dar apărate ani în șir de imunitate și de colegii care făceau zid împotriva justiției. Ăștia erau de regulă din marile partide și făceau jocurile după mușchii lor. Făceau parte din gașca celor care credeau că au luat România ca pe moșia lor, pe persoană fizică și se credeau atotputernicii țării.

Ne-am mai debarasat și de niște persoane de mucava, slujitorii primilor, figuranții făcuți mari doar ca să facă ce trebuie pentru stăpânii lor care-i controlau total.

Ce am câștigat?

Încă nu știm dacă am câștigat ceva, oameni de valoare, competenți, integri, personalități cu viziune și perspective de a concepe, pune în practică, realiza obiective, programe, proiecte eligibile, necesare ca aerul și ca apa pentru viitor. Până nu se va organiza, constitui altă structură parlamentară, noua majoritate, care să-și anunțe clar temele de lucru, urgențele, obiectivele pe termen mediu, cele cu bătaie mai lungă, naționale, încă nu știm ceva concret.

Deocamdată, trebuie ca partidele parlamentare, politicienii aleși, din orice partid ar fi aceștia, să renunțe complet la demagogie, la sfadă, la orgolii și interese personale și să se adune pentru ceea ce au în responsabilitate să facă de aici înainte.

Să-și intre în pielea de reprezentanți ai poporului, și ai cetățenilor care i-au ales, dar și ai celorlalți români în fața cărora sunt responsabili.

Și foarte important!

Rămâne de văzut dacă și cum va rezolva Justiția marile dosare de interes național, care au fost amânate și tergiversate până după alegerile parlamentare, ca să vadă cine înclină balanța puterii în România următorilor ani?

--------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

joi, 10 septembrie 2020

Cine schimbă macazul vital pentru viitorul României

Motto:

Școlarii, copiii de azi, vor fi cetățenii cu drept de vot de mâine!


”Țara ne vrea proști!”, proiect de anvergură națională dezvoltat cu elan patriotic

În România, ca și în alte țări de altfel, școala influențează masiv câștigarea alegerilor electorale. Cu cât nivelul școlii este mai scăzut, cu cât produsele, rebuturile umane ale acesteia sunt mai multe și mai proaste, cu atât masa de manevră electorală este mai mare și mai la îndemâna ticăloșilor! Acum, nivelul educației naționale este la genunchiul broaștei! Cel mai de jos de până acum! Și constatăm cu toții pe pielea noastră, consecințele dezastruoase ale acestui lucru!


După cum merg lucrurile, trebuie să fii orb să nu vezi că se merge din rău în mai rău sub lozinca mincinoasă că se face totul pentru dezvoltarea educației. Realitatea ne arată însă, că se merge continuu pe panta distrugerii continue a acesteia, iar ”educația națională” este împinsă la ceva ce n-ar ma fi, ar dispărea cu adevărat, fiind înlocuită cu o falsă și distrugătoare ”educație”!


Cu atât mai important este cine vor fi câștigătorii alegerilor din septembrie și decembrie, dacă acestea se vor ține la termen, pentru viitorul țării și al românilor!

Dacă aleșii vor fi tot cei din tagma actualilor sau asemeni lor, a ticăloșilor care preferă masa de oameni cu educație precară, dar foarte ușor manipulabilă sau vom avea alți conducători care să pună preț pe o educație reală, pe o salvare și dezvoltare a învățământului românesc în contextul secolului XXI, a cerințelor și provocărilor acestuia?

Dar, tot școala, nivelul educației fiecăruia dintre noi, discernământul la alegeri, judecățile de valoare sau non valoare vor da rezultatul la apropiatele scrutine electorale, locale și legislative. De fapt, tot școala sau lipsa acesteia ne vor alege viitorul!

De 30 de ani, de când ne-am pricopsit cu democrația noastră originală, de emanație neocomunistă, propagată și moștenită de la Ilici Iliescu și tovarășii lui încoace, s-a împământenit tot mai mult ”teza” populară că ”Țara ne vrea proști!” Sintagmă folosită ori de câte ori alegerile electorale sunt câștigate de persoane cu o educație precară, incompetenți, penali, corupți, hoți și alte specimene nocive asemănătoare. Alese de majoritate, împinse pe scara puteri, fie la puterea locală, parlamentară sau executivă, de voturile unor alegători care n-au gândit prea mult înainte să pună ștampila pe aleșii preferați! Iar consecințele acestor alegeri sunt cu atât mai vizibile și dezastruoase de când scrutinul la alegerile locale se desfășoară într-un singur tur, de exemplu. Când se făceau în două tururi de scrutin, sita electorală avea posibilitatea să mai cearnă grâul de neghină, ceea ce nu se mai poate întâmpla acum.

Relevanța sintagmei respective este foarte simplă și la obiect: cu cât cetățenii cu drept de vot sunt mai needucați, cu cât sunt mai mulți analfabeți neștiutori de carte sau analfabeți funcționali, cu cât le lipsește judecata și discernământul, cu cât sunt mai mult ținuți în întuneric cu atât pot fi mai bine o masă de manevră ușor manipulabilă, care să joace așa cum i se cântă! Adică, să voteze așa cum i se cere și se vrea, așa cum trebuie pentru a câștiga cine trebuie! În realitate, acest tip de electorat, majoritar până acum în România, după rezultatele alegerilor din cei 30 de ani de democrație originală, este cultivat și preferat de politicienii ticăloși.

Și mai este un lucru extrem de important care îi privește de această dată pe aleșii puși pe liste și împinși pe scara puterii, chiar dacă aceștia nu corespund din punct de vedere al profilului moral, al competențelor profesionale și personale. Cu cât astfel de aleși sunt mai slabi, din toate punctele de vedere, cu atât sunt mai preferați de creatorii lor, de patronii și protectorii lor, deoarece sunt cei mai maleabili, manipulabili și servitori loiali ai băieților deștepți care controlează de fapt puterea prin intermediul slugilor împinse-n față!

Este o realitate de netăgăduit pe care o putem vedea mai ales în rândul aleșilor din cel mai important și democratic for suprem al țării-Parlamentul României! Acolo unde se fac și desfac legile și de unde practic se conduce țara. Competența dar mai ales incompetența, moralitatea, integritatea și în special imoralitatea, corupția tagmei majorității aleșilor sunt mai clare decât lumina zilei.

Activitatea și legislația plămădită și desfăcută de aceștia, sub atenta îndrumare și controlare a ”patronilor” din spate, au efecte directe și de multe ori devastatoare asupra țării, societății, poporului. Iar pentru cine este curios și vrea să știe ce educație măreață, competențe profesionale ori abilități personale au acești aleși, dar și treptele ierarhice pe care au urcat ajutați de protectori, este de ajuns să citească CV-urile publice ale acestora aflate pe sit-urile celor două camere parlamentare. O astfel de citire, cu informațiile aflate trecute prin filtrul unei judecăți simple, critice, a făcut-o/o face activistul civic Valeriu Nicolae. Ce a descoperit nu doar că este un lucru revoltător și insultător pentru toți oamenii cinstiți din această țară, ci este și foarte relevant pentru nivelul clasei politice actuale din România.

Ceea ce se întâmplă de atâta timp în țara noastră, ajunsă pe culmile de progres, civilizație actuale, involutive și nocive, are legătură strânsă cu nivelul educației naționale, că tot începe un nou an școlar. O educație națională cu o producție tot mai mare, în fiecare an, de tineri debusolați, fără nici un orizont de dezvoltare, fără perspective clare, o masă de manevră formată din oameni care nu știu să gândească singuri cu capul lor, nu au formate abilități și competențe. Este de fapt o masă de oameni preferată și cultivată de politicienii ticăloși, de băieții deștepți, celor care de fapt dețin puterea și cărora le servește ideal și le asigură succesul.

Cu alte cuvinte, am putea vorbi de un program neoficial dar extrem de activ botezat pe înțelesul tuturor ”Țara ne vrea proști!” Și, nu-i nici o surpriză, acest proiect de anvergură națională este/va fi continuat cu elan patriotic și anul acesta, odată cu începerea noului an școlar 2020-2021, pentru care responsabilii depun toate eforturile, fac totul ca să fie bine, să nu fie rău! 

Școlarii, copiii de azi, vor fi cetățenii cu drept de vot de mâine!

Cât de responsabili sau nu vom fi noi românii cu drept de vot, la apropiatele alegeri? Vom alege tot drumul democrației originale, al țării care ne vrea proști sau schimbăm macazul viitorului? S-ar putea să fie ultimele trenuri cu șanse de mers înainte și nu înapoi, depinde doar de noi să alegem direcția!

--------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:


RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.