Marea Iluminare-Prima desecretizare

SIPA= un mare Fâââsssss…

După ce a fost aruncată programat pe piață și a inflamat opinia publică, clasa politică și responsabili din Justiție (foști și actuali), din rațiuni și interese cunoscute doar de detonatorii întârziați, ”bomba” SIPA a făcut primul mare  Fâââssss!? 

Desecretizarea făcută cu mare operativitate de actualul ministru, Tudorel Toader, ne-a surprins  cu nimic. Poate,doar cu performanțele tehnice de care mulți nu credeau că e în stare SRI-ul. Chestii de meseriaș în ale iluminatului arhivei, explicate de un alt fost ministru al Justiției, Robert Cazanciuc, la ordinul căruia s-a făcut vizita, la 13. 12.2013, pentru schimbarea becului. 

Cel mai important lucru din prima desecretizare a Bau-Baului SIPA ne luminează, pe cei din popor, neștiutori de astea, cum se schimbă un bec cu un ofițer SRI la comandă. La prima vedere, e ca în bancul acela care ne amuză, spunându-ne de câți milițieni/polițiști e nevoie să schimbe un bec : patru-unul care ține becul și trei care învârt masa ca să înșurubeze becul. Așa și la SIPA, cu ofițerul SRI și cei trei însoțitori care au schimbat becul. 

S-a dat comandă să se desecretizeze faimoasa arhivă, s-a dat. Ce am aflat noi, românii cu drept de vot, hulpavi de secrete, avizi de bombe de presă și fumigene menite să ne lumineze mintea și să ne manipuleze conform intereselor de partid și de stat ? 

Noi astăzi, la școala publică, am aflat despre niște vizite, 22, făcute de niște nume, care ni s-au dezvăluit de asemenea, reprezentând oameni cu grade și funcții înalte. Vizite controlate.

Și am mai învățat cum se schimbă un bec într-o arhivă de coșmar, de către o echipă de meseriași condusă de un ofițer de informații.

Asta cu becul o mai știam din bancuri, dar nu știam că are aplicabilitate practică în instituții secrete, cu angajat cu ochii albaștrii la comandă. Singura concluzie benefică din această primă desecretizare, îi poate lumina doar pe tinerii care doresc o carieră în SRI : au mai multe șanse să intre în echipă dacă știu dinainte cum se schimbă becul. Dacă știu dinainte să facă lumină în arhivă, sigur și-au asigurat locul printre meseriașii informațiilor. Cine știe, e băiat deștept și nu moare de foame.

Nimic nou sub soare cu desecretizarea marotei SIPA.

 În afară de chestia cu iluminatul inteligenților, toată lumea știa că au fost vizite în arhivă, toți știam că au fost accesate dosare. Păi, care e rostul unei arhive, mai ales al unei arhive secrete cu dosare despre greii justiției, politicieni, infractori și alți trecători prin sistem? Să fie accesată la nevoie, deschise dosarele cu greutate și folosite informațiile așa cum trebuie. Pardon, așa cum cred marii bărbați de partid și de stat pentru înaintarea României pe culmea progresului și civilizației.

Ce urlă unii că au apărut informații secrete în presă, înainte de desecretizarea dosarelor secretizate de stat ?!!! Cum să reclami”Incidente de securitate”, auzi ?!!! Banalități. Păi, ăsta e un lucru normal, firesc, cotidian care se întâmplă de ani de zile, indiferent de ocârmuirea  de partid. Nu vedem cu toții pe tv, în presa scrisă, pe canale media diverse cum apar bombe și dezvăluiri permanente, prezentate cu tam-tam, ca și cum ar fi fost documentate, elaborate și redactate dinainte, în laboratoare specializate, nu în redacții obișnuite de presă. 

Ce ne minunăm sau revoltăm că apar mereu dosarele nesecretizate din arhivele secrete, când ele sunt permanent prezente pe piață, chiar dacă acest lucru este ilegal ? 

Nimic nou sub soare.

Exact așa cum ne-a luminat și comunicatul oficial al Ministerului Justiției, privind prima desecretizare. Frecții la picioare de lemn. Pardon, primul mare Fâââsss. Care ne anunță că vor urma și alte fâââssssuri pentru iluminarea prostimii.

Ce, vă așteptați la chestii cu adevărat importante pentru igiena morală a scumpei noastre țări ? Nu, nu, nu ! După cum vedem și auzim, sunt chestii mult mai importante cu bomba fără fitil SIPA. Știu ei geniștii, de ce au aruncat-o pe piață.

Cine n-a citit în ce constă marea desecretizare, poate accesa sit-ul Ministerului Justiției și se va lumina- http://www.just.ro/arhiva-sipa-o-pata-pe-obrazul-justitiei-romane/
.
Comunicatul Ministerului Justiției despre prima desecretizare

”Arhiva SIPA – o pată pe obrazul justiției române !”

Arhiva  SIPA  a fost desființată prin HG nr. 127/26.01.2006.

”După desființarea arhivei, un număr de 22 de „vizite” au fost consemnate în 22 procese verbale întocmite „cu ocazia sigilării/desigilării spațiilor în care a fost depozitată arhiva”.

”Cele 22 procese verbale consemnează data vizitei, Ordinul ministrului justiției prin care a fost permis accesul în arhivă, componența comisiei, semnătura membrilor comisiei, precum și mențiunea „După verificarea și inspectarea stării documentelor în vederea desfășurării pe viitor a lucrărilor comisiei s-a procedat la sigilarea ferestrelor, resigilarea ușilor celor două camere precum și a ușii de acces la acestea”, indicându-se și numărul sigiliului folosit.”

……..
”În condițiile legii se va proceda la desecretizarea Rapoartelor cu nr. 0097/17.04.2008( semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana și Georgescu Horia), respectiv nr. 0096/ 17.04.2008(semnat de către Iosif Marius, Scântei Laura Iuliana, Georgescu Horia, Boboc Monica și Mânzală Dan), prin care „Comisia a identificat nereguli cu privire la evidența, păstrarea, procesarea, multiplicarea și distrugerea informațiilor secrete de stat, în contradicție cu prevederile HG 585/2002”.

Întrebarea zilei: Citiți și gândiți!

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Întrebarea zilei:

-Este echitabil, moral și mai ales social ca un angajat din structurile statului să iasă la pensie, la 50 de ani, și să încaseze pensie circa 100 milioane lei vechi pe lună (unii mai mult, alții mai puțin) comparativ cu un salariat care a muncit cinstit toată viața, și a ajuns la 65 ani să ia pensie circa 10 milioane de lei vechi (mai mult sau mai puțin)?

Primul a fost militar, a urcat ”excepțional” treptele gradului și funcției, a avut relații la nivel înalt, a fost și rămas o cârtiță mândră care a lucrat permanent în slujba ciumei roșii sau pentru alte partide, aducându-le servicii deosebite și profitând în același timp.

Perspective: tânăr pensionar cu o viață de huzur, în continuare cu relații și statut privilegiat, posibilitatea de a dezvolta afaceri dacă nu a făcut-o acoperit până să iasă la pensie, politică, noi demnități.

Al doilea, amărășteanul prost de cinstit, și-a rupt oasele cu adevărat, și-a șubrezit sănătatea, ba, a mai prins și ceva ani de șomaj, a trăit pe pielea lui tranziția economică.

Perspective: sărăcia, umilința, boala, nu se știe dacă mai prinde câțiva ani de pensie înainte să moară.

Putem adăuga la comparație și exparlamentarii și alte categorii care beneficiază de pensii speciale.

-Cine dintre cele trei categorii de pensionari este mai îndreptățit și merită să primească bani și recunoștința patriei pentru munca depusă?

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația

Cutia Pandorei de la Justiție

 SIPA, miza și consecințele desecretizării dosarelor

Scandalul dosarelor SIPA a apărut așa, ca din senin, stârnind furtună și reacții tranșante în spațiul public. Foști demnitari cu rang înalt, fost președinte de țară, miniștrii, judecători, politicieni, jurnaliști au luat foc odată cu declanșarea dezvăluirilor că arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiției ar fi fost copiată și folosită ilegal. 

Creat inițial să adune doar informații din sfera penitenciarelor, dar extinzându-și atenția și asupra magistraților din sistemul judiciar, prin dosarele făcute, arhiva SIPA a fost și continuă să fie încă, o armă puternică în mâinile celor care au avut acces la informații și le-au putut gestiona discreționar.

În ciuda acuzelor aduse acum, la 12 ani distanță, că dosarele SIPA ar fi fost copiate și folosite, mai toți demnitarii care au trecut pe la conducerea Ministerului Justiției și au avut tangență cu această instituție, declară sus și tare că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! 

Acuzele s-au îndreptat ca un boomerang, chiar și împotriva fostului ministru, Monica Macovei, care a decis desființarea acestui serviciu secret. Mulți au negat că au avut acces sau că au văzut vreodată, vreun dosar fabricat de SIPA.

Cu toate acestea, tam-nesam, au apărut tocmai acum informații și acuze că s-au folosit ilegal, s-au copiat și furat dosare din arhiva SIPA, care ar fi fost folosite în diverse scopuri de șantaj.

 

Cum de au apărut astfel de dezvăluiri după atâția ani, în ce scop și pe cine vizează, nu știm încă. Astfel de dezvăluiri puteau fi făcute și pe vremea președintelui Băsescu și a guvernărilor trecute, dar ele nu s-au făcut atunci, ci de curând!!!

Și, ca de fiecare dată când apar dezvăluiri senzaționale ale unor fapte petrecute cu mulți ani în urmă, acestea nu sunt deloc întâmplătoare. Aruncarea lor pe piață este premeditată, făcută cu anumite scopuri, urmează o strategie și vizează ținte clare. Nu este nici pe departe bâta unui prost aruncată în baltă. Cum se întâmplă cu majoritatea dosarelor importante, ținute secrete și care, după niște ani, în funcție și de conjuncturi și interese, sunt făcute publice, lovind în ținte dinainte stabilite.

În cazul arhivei în cauză încă nu știm care sunt țintele reale vizate.

 În aparență, acuzele îi vizează pe foștii gestionari ai dosarelor, dar cred că țintele și mizele dezvăluirilor sunt cu mult mai importante în acest scandal.  

Unii spun că adevăratul scop este controlul Justiției, alții consideră că, dimpotrivă, miza este scoaterea Justiției de sub orice control subteran.  Există și priviri care se îndreaptă spre autorul dezvăluirilor, contextul în care au fost lansate, credibilitatea și postura personajului în cauză, anturajul acestuia și mai ales interesele din spatele unora sau altora.

O primă reacție oficială și consecință a acestor dezvăluiri este că actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, sprijinit cel puțin declarativ de premierul Grindeanu, a anunțat că este gata să desecretizeze arhivele SIPA.

Arhive cu pricina pe care, după unele voci din spațiul public, n-au avut curajul să le desecretizeze nici un alt ministru până acum. De frică! Cu unele opoziții în minoritate, care consideră că nu este bine să deschidem cutia Pandorei, majoritatea opiniilor publice susțin necesitatea desecretizării.

În ce măsură și cum se va face, dacă se va face desecretizarea dosarelor SIPA încă nu știm. Poate nu se va face, poate se va fi o repliere a factorilor decizionali în favoarea deschiderii arhivei, poate se va dovedi că a fost doar un balon de săpun, menit să distragă atenția de la alte lucruri importante. Vom vedea.

Dar, dacă această arhivă se va desecretiza atunci sigur, vor exista consecințe importante nu doar asupra sistemului judiciar românesc. Pot fi consecințe inclusiv în zona puterii politice, a controlului, a Justiției, dar și în zona așa ziselor erori judiciare, care au produs sentințe contestate de-a lungul anilor.

-Cum vor reacționa cei care se consideră victime ale erorilor judiciare, când vor afla că judecătorul care i-a condamnat era compromis, era șantajabil, putea fi păpușat de către cei care-i cunoșteau secretele murdare? 

-Oare, au existat sentințe influențate de  interese obscure în detrimentul aplicării strict a legii? 

-Dacă se constată că unii magistrați au dat sentințe sub presiunea șantajului, se mai pot redeschide dosarele în cauză și rejudecate corect?

- Mai poate fi reabilitat un condamnat pe nedrept și despăgubit într-un fel sau altul?

- Dar magistrații vinovați pot fi trași la răspundere pentru faptele lor?

-Pe de altă parte, în contextul în care au fost furate și folosite abuziv informații compromițătoare despre anumiți magistrați, e firesc să ne întrebăm dacă aceștia au fost implicați în jocurile de putere?

Vom vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în acest caz. Un lucru este cert, românii au dreptul să afle adevărul adevărat, indiferent de consecințele acestuia.

Profitul afacerilor nemuritoare din școli

Taxa pe afacerile școlare

S-a gândit cineva din sistemul de educație națională cât profit ar avea școlile dacă micile afaceri ilegale derulate în unitățile de învățământ românești ar vărsa un mic procent, să zicem între 5 și 10%, din profitul făcut, în beneficiul elevilor? 

Credeți că-i mult, că-i puțin din profitul vânzării a zeci de mii, chiar sute de mii, poate milioane de manuale, culegeri, caiete speciale și alte asemenea tipărituri?

Neobligatorii pentru elevi, dar comercializate sub masca recomandărilor.

S-a gândit cineva, părinți, profesori, autorități cât ar câștiga școlile dacă așa zișii cameramani, fotografi, artiști ar lăsa 10% din profitul făcut în incinta unităților de învățământ?  

Bani care să-i lase la bugetul școlii nu în buzunarele directorilor și profesorilor care le facilitează mica afacere școlară.

Astfel de ”artiști”, care produc albume foto, casete video sau fac pe DJ pentru divertismentul elevilor și satisfacția unor cadre didactice, au cale liberă, potecă bătătorită în școli. Mai ales la școlile din marile orașe unde părinții au altă stare și dare de mână. În București, de exemplu, un singur fotograf cu pile și monopol pe o școală poate scoate și la 100 de milioane de lei vechi, dacă nu chiar mai mult, cu albumele în câteva zile. Dacă strânge în portofoliu câteva școli, câteva grădinițe, profitul crește semnificativ. Obținut facil și neimpozabil. Evident, că din câștigul substanțial lasă procentul obligatoriu la directorul, profesorul ajutător, după caz.

Un 10% din 100 de milioane, dacă ar fi donat în beneficiul școlii, eu cred că tot ar însemna ceva, fie și bani de cretă, poate chiar mai mult. Ar degreva din sarcinile părinților de  a contribui ilegal la fondul școlii și al clasei. Dacă la procentul fotografului s-ar adăuga și procentele celorlalți afaceriști care scot profituri babane în școli, suma s-ar rotunji și ar însemna ceva pentru bugetul unității de învățământ respective. Măcar pentru acoperirea, fie și parțial, a costurilor consumabilelor. Sau pentru flori. Ori perdele. Chiar pentru înlocuirea clanței unei uși.

Micile afaceri și marile învârteli din școlile românești înfloresc mai ales primăvara, odată cu apropierea sfârșitului de an școlar. Dar și în restul anului de învățământ. Chiar dacă în aparență, pare să se fi redus fenomenul afacerilor  în unitățile de învățământ, acestea nu au dispărut mai deloc. Sunt ca râia, sunt ciclice, la fel ca și problemele educației românești. La fel ca și banii, acestea par să nu aibă culoare politică. Nu contează că s-au schimbat sau nu directorii școlari, continuă să se facă profit ilegal consistent de pe urma elevilor.

Oare, a calculat cineva bugetul anual cheltuit la școala ”gratuită” de stat de către părinți? Suferă acest buget personal comparat cu suma alocată de statul român pentru educația anuală a unui elev?

E adevărat, de-a lungul anilor am mai scris despre business-urile din școli. Am mai scris și despre faptul că, în multe unități școlare, s-a renunțat la programele de alimentație pentru elevi, gen ”Cornul și laptele” și ”Mărul”, prin intermediul cărora se dirijau sume importante în punguțele unor băieți deștepți. S-a renunțat pentru că nu se mai putea fura cât își doreau băieții. 

Tot de fațadă, s-a acționat pentru mascarea strângerii fondurilor clasei, școlii, devenite programe tradiționale de șpăguit dascălii. Chiar dacă această activitate este declarată ilegală, ea se desfășoară fără probleme sub grija părintească a multor părinți care vânează notele umflate, nemeritate pentru copiii lor. Sau pur și simplu dau bani ca să poată asigura condiții decente de învățat pentru copii lor.

La fel de vopsită este și vânzarea de manuale, culegeri și alte complementare care ajuta bugetul personal al profesorilor și bagă la greu bani în pușculița unor edituri descurcărețe. Acum, comerțul respectiv se face oarecum palmat, sub recomandările de cumpărare făcute elevilor de către diverși profesori. Cele mai multe recomandări vin de la profii de Mate și Română, materii primordiale  ale învățământului românesc, dar nu se lasă mai prejos nici profii cu materii mai puțin căutate, cum ar fi Religia de exemplu. Atârnă greu la nota umflată niște sfinți desenați, în plus, cumpărați din arginții copiilor. De, așa-i învățătura creștină în acest secol al supertehnologiei.

Marele ”beneficiu” al școlarilor care au urmat obligatoriu recomandările profesorilor, pe lângă îndoielnica notă umflată, de care nu sunt siguri niciodată, rămâne căratul în cârcă, precum măgarul samarul, dus-întors, a supraîncărcatului ghiozdan cu manuale și culegerile cumpărate. Cu riscul să-și rupă coloana vertebrală din cauza greutății  ghiozdanului peste limita admisă. Dar pe cine interesează acest lucru atâta timp cât recomandările aduc profit consistent în buzunarele editurilor școlare.

Eu nu aș interzice aceste mici afaceri în unitățile de învățământ, ci i-aș obliga pe băieții deștepți să verse un procent din profit în bugetul școlii, nu în buzunarele directorilor și profesorilor șpăgari. Aș înființa un fel de taxă pe profit în școli. Afaceriștii n-ar avea de pierdut, ar da aceeași bani, doar că ar direcționa o parte din bani în folosul elevilor, cum ar fi normal. 

Cine vrea însă normalitate în sistemul de învățământ românesc, când toate lucrurile sunt împinse și merg anapoda?

Cine ar vrea ca un procent din profitul afaceriștilor făcut în incinta școlilor să fie donat și folosit exclusiv de școli? Cu atât mai puțin directorii, mai vechi sau mai noi, politici sau apolitici, vor să-și lase câștigul extra-salarial în beneficiul școlii și al elevilor de pe urma cărora se produce acest profit an de an.

Ar fi o soluție de completare, fără costuri suplimentare, a școlilor din surse extrabugetare, școli și așa subfinanțate cronic. 

Dar, cine-și permite să deranjeze mersul profitabil al nemuritoarelor afaceri din școli?

P.S.

Aaa, era să uit, tocmai m-am întors de la o ședință cu părinții.