Realități ale unor bătălii care pot
distruge România
Motto:
” Când inamicul numărul unu se află chiar în inima ta și tu nu ești capabil să
faci nimic pentru a-l opri, drama este uriașă, iar mizeria infinită!”
-
interviu cu general de brigadă (rtr) Gheorghe Văduva -
- Cum percepeți
realitatea românească actuală: politică, economică, militară, socială?
G-ral
de brigadă (rtr) dr. Gheorghe Văduva-Cu îngrijorare, dezamăgire și amărăciune.
Cea mai groaznică este realitatea
politică. După înlăturarea prin forță a regimului comunist libertatea s-a
transformat într-un coșmar național, într-un hău al luptei pentru putere între
partide politice. Competiția s-a transformat ab initio în vrajbă, vrajba a
intrat în stradă, în oameni, în modul de viață. Realitatea economică nu mai aparține României, ci corporațiilor sau
oricui altcuiva în afară de români. Realitatea
militară este în ton cu celelalte realități românești. Serviciul militar obligatoriu, serviciu care, în România, făcea parte
din sistemul educației naționale, a fost desființat (fără să se pună nimic
în loc). România aflată pe falia
strategică Marea Neagră – Marea Baltică, falie reactivată în actuala criză
declanșată după summit-ul de la Vilnius din noiembrie 2013, trebuie să aibă o
capacitate de apărare proprie remarcabilă, iar realitatea militară românească a
acestor vremuri este un efect al distrugerii capacității de apărare românești
tocmai de cei care conduc România și care nu înțeleg că țara noastră nu se află
la adăpost de nimic, din punct de vedere militar, ci, dimpotrivă, în bătaia
rachetelor de croazieră, a rachetelor nucleare strategice, a tunurilor și
mitralierelor tuturor. Realitatea
socială se vede în ochii oamenilor de pe stradă, în statisticile poliției,
ale primăriilor, ale administrației.
Realitatea de azi: țara pare lipsită de
orice ideal, majoritatea românilor nu sunt siguri de nimic, nici măcar de
propria lor viață și cu atât mai puțin de ziua de mâine, valorile românești par
a fi dispărut.
-Mulți dintre
purtătorii de uniforme, fie de la Armată, Poliție, Jandarmerie, SRI sau alte
structuri militare s-au implicat masiv și au chemat camarazii să facă politică,
să facă jocuri nespecifice profesiei lor! S-au înființat chiar și partide ale
generalilor! Cum vedeți această implicare în politică a militarilor?
Ghe.V.-Este
vorba de militari, polițiști, jandarmi, SRI-ști etc. din rezervă și din
retragere. Cei activi nu au voie să facă politică de partid, potrivit legii. Ca
și în alte armate, de altfel. Dar nu în toate. Militarii pot face parte din
partide politice, pot fi aleși în Parlament, pot candida pentru funcții de
primari și pentru alte funcții eligibile, ca oricare cetățean. Militarii nu induc
în partidele politice mizerie și coflictualitate, ci respect și patriotism.
Este vorba de drepturile cetățeanului, dar
armata, în esența ei, într-o țară democratică, nu participă la decizia
politică, decât în calitate de expert militar. Decizia nu este niciodată militară, ci totdeauna politică.
Este dreptul lor și chiar datoria lor, în condițiile
în care văd că, din cauza unor politicieni corupți, iresponsabili etc., conducerea
politică a țării este defectuoasă. Personal, nu am însă nici încredere, nici
considerație pentru partidele politice, în general pentru politica partizană. Cred
într-o politică națională matură, care să exprime interesul național vital, nu
interesele diferitelor grupări, unele – așa cum se observă azi, în România –
de-a dreptul antiromânești. În toată lumea, cota de încredere a partidelor
politice a scăzut foarte mult. Se vede după prezența la vot. Cred că soluția ar
fi trecerea la o democrație directă. În România,
partidele alcătuite de militari – chiar și după Marele Nostru Război Sacru din
1916-1919 – n-au avut nici mare aderență la public, nici succes. Toți
militarii români sunt însă patrioți. Este rațiunea lor de a fi. Fără ei, fără
eroismul și prețul lor de sânge, România de azi n-ar exista, iar hoții și
șacalii contemporani cu noi n-ar avea din ce se înfrupta. Foștii
militari ar trebui să se implice efectiv și în apărarea politică, nu doar în
context național, ci și european și euroatlantic – a României.
-Chiar dacă Armata
Română este o instituție apolitică, în ultimii ani, aproape că a fost
politizată și căpușată de oameni politici, în timp ce militarii adevărați își
fac datoria cu prisosință, își pun viața în pericol, în războaie, precum cel
din Afganistan.
Ghe.V.-Într-o discuție pe care am avut-o cu un amiral, fost pilot în timpul
războiului din Vietnam pe portavionul Enterprise, acesta mi-a relatat amănunțit
un paradox al consecințelor acestui război, care spune foarte mult în legătură
cu această temă. Armata americană a fost acuzată, de către o mare parte dintre
americani, pentru acest război și pentru ce s-a întâmplat acolo, când, se știe,
militarii americani s-au comportat eroic și au executat o decizie politică. Ca
pe viitor, să nu se mai poată întâmpla așa ceva, în Statele Unite a fost
elaborată o lege care delimitează clar atribuțiile, competențele și
responsabilitățile decidentului politic și pe cele ale armatei. Peste acea
linie, în America, nu mai trece, de atunci, nimeni. Și la noi
există, implicit o astfel de delimitare, dar de bun simț. Dar politicul a vrut
să știe, să controleze și să facă ce vrea el, și nu totdeauna doar ce este
necesar.
În virtutea puterii lui absolute și lipsei oricăror sancțiuni pentru
deciziile arbitrare sau greșite pe care le ia, în afară de votul cetățenilor,
factorul politic s-a amestecat cam în toate.
Politicienii
nu comandă unitățile luptătoare, dar populează o mulțime de alte structuri și
compartimente din instituțiile de forță ale statului și, prin deciziile pe care
le iau sau nu influențează în rău această instituție. Reforma de până acum din
Armata Română a vizat, din păcate, doar reducerea drastică a efectivelor, nu și
dotarea armatei cu mijloacele necesare. Aproape toate guvernele de după 1990 nu
au înțeles mai nimic privind rolul armatei în această epocă de bulversări și
reașezări de concepte și paradigme geopolitice și geostrategice. Au neglijat,
vulnerabilizat și chiar denigrat armata în fața națiunii.
Prin programele de guvernare, prin
intervențiile televizate ale unora dintre politicieni, ale guvernanților și ale
altor demnitari, s-au pus tunurile pe o armată căreia i s-au distrus resursele,
baza de recrutare și selecționare, a fost aruncată la coș industria națională
de apărare, ca și cum armata ar fi o cenușăreasă, o întreținută, o îmbuibată,
un lux sau chiar o structură de prisos, de vreme ce ne apără NATO.
Alianța
Nord-Atlantică, cea mai puternică forță militară din lume, nu apără pe nimeni
în mod special. NATO nu este o instituție de binefacere națională și
strategică, ci o alianță din care facem parte și noi. NATO nu substituie
apărarea națională – care rămâne prioritară pentru oricare stat suveran, chiar
dacă este membru al Alianței –, ci doar o face posibilă, o ajută, o
operaționalizează. În concepția multora dintre politicienii
noștri, exprimată nonșalant în spațiul public, nu ar trebui să ne mai permitem
luxul de a întreține o armată și niște ofițeri cu solde mari, de vreme ce nu
mai sunt războaie cotidiene. Nu înțeleg că apărarea țării, deși
este o responsabilitate națională, nu se mai poate face doar prin dispunerea
marilor unități și unităților în lucrări de apărare pe teritoriul național, ci,
fără a se exclude apărarea armată directă a teritoriului, este absolut necesară
participarea la gestionarea crizelor și conflictelor, la menținerea sub control
a conflictualității militare, la rezolvarea cât mai rapidă a oricărei situații
periculoase și stingerea din fașă a oricărui focar de război. Din moment ce s-a
declanșat o criză militară, peste 16.000 de vectori, cu zeci de încărcături
nucleare, așteaptă să fie lansați.
Acești politicieni care nu văd că marile
puteri ale planetei – inclusiv cele din vecinătatea noastră (Rusia și Turcia) –
se înarmează, că arsenalele clasice, cele ale armelor inteligente din noile
generații, cele nucleare și cele neconvenționale au atins cote
înspăimântătoare, că, oricând, pe falia strategică Marea Neagră – Marea Baltică
se poate declanșa un război devastator între Rusia și NATO. Pentru a nu se
întâmpla acest lucru, este necesar să fim pregătiți să ne păstrăm țara și să
supraviețuim.
Trebuie să avem o armată foarte puternică, bine dotată și
foarte bine instruită. Mulți
dintre politicienii români care comentează sub diferite forme problematica
securității și pe cea a apărării (aceste două domenii nu sunt identice și nu
trebuie confundate), dovedesc un simplism jenant în analiza și înțelegerea
misiunilor armatei, a războiului și a contextului strategic. Situația este
destul de asemănătoare cu cea din 1940, când Armata României a fost obligată să
părăsească plângând, la ordinul decidentului politic, pozițiile de luptă și să
cedeze teritorii ale țării, în urma ultimatumului sovietic și dictatului de la
Viena.
Analiza, cunoașterea și
înțelegerea conceptului de apărare a țării în contextul geostrategic actual nu
este o chestiune la îndemâna oricui, ci o prioritate strategică de gradul zero,
o chestiune de calificare foarte înaltă, cu care nu se poate juca nimeni. De
aceea, trebuie să se tragă, prin lege, clar și categoric o linie de demarcație
între domeniul politic și domeniul militar, pe care să n-o încalce niciodată,
nimeni.
-Ați acuzat public
inflația de generali din armată. Cum credeți că sunt răsplătite, acum, meritele
reale și cum sunt apreciate valorile în Oștirea Română?
Ghe.V.-Nu
inflația de generali din armată este problema numărul unu, ci acordarea
cu nemiluita, oricui și oricum, a gradului de general. Gradul de general
nu este o alviță politică, la îndemâna președintelui României să recompenseze
pe cine vrea el sau pe cine i se propune. Gradul de general este un grad care
aparține nivelului strategic și competenței strategice, care ar trebui să se
acorde numai coloneilor în activitate, avansați pe funcții de general de
brigadă, care îndeplinesc toate criteriile și promovează toate examenele necesare.
Acest grad nu este o recompensă, ci o însărcinare, o povară pe care cel ce o
primește trebuie să o și poată duce. Generalii sunt, prin excelență,
demnitari, persoane angajate la nivel strategic, cu responsabilități foarte
mari. Vina nu
este a politicienilor, ci a sistemului patronat de ei. Nimeni nu
este avansat la gradul de general fără avizele celor în drept.
Vina inflației de grade de general le aparține
decidenților – de la cei care propun, până la șeful Statului Major al Apărării,
ministrului apărării și, evident, Președintelui Republicii – în primul rând.
Iar efectele sunt dezastruoase: diminuarea autorității și valorii funcției de
general, umilirea acestui grad, banalizarea lui, luarea lui în derâdere. Simplismul
și ignoranța și chiar reaua credință cu care se exprimă aceste lucruri în
spațiul public fac mari deservicii onoarei, demnității și meritului militar.
La noi, armata nu este detașamentul ofensiv de
impunere, și prin forța armelor, în spațiul mondial sau regional a dominanței
strategice, îndeosebi asupra resurselor și piețelor lumii, ci unicul instrument
înalt calificat de apărare a țării, adică ultima piatră a rezistenței naționale
(prima și cea mai puternică fiind cultura).
- Care credeți că este
starea de fapt a celei mai importante instituții de apărare a României la ora
actuală?
Ghe.V.-Starea de fapt
este, într-adevăr, cea pe care a spus-o generalul (r) Constantin Degeratu, cel
care a condus, într-o perioadă foarte grea, Statul Major al Apărării. Ea nu
pune la îndoială calitatea militarilor români, a statelor majore și a
comandamentelor, ci efectele unui mod extrem de simplist prin care decidentul
politic din această țară a decis și decide și acum soarta armatei. Redusă la
75.000 de militari, cu o rezervă încorporabilă aproape egală cu zero,
dependentă aproape sută la sută de armament și tehnică militară de import, cu
un buget precar, în comparație cu cerințele uriașe de înzestrare și de
modernizare, cu un concept strategic național de nișă, dar cu falia strategică
Marea Neagră – Marea Baltică în coastă, reactivată, cu o Rusie înarmată până în
dinți, care a declarat că principalul său inamic este NATO din care facem și
noi parte și la nivelul exigențelor căruia trebuie să fim din toate punctele de
vedere, cu războiul din Siria la o bătaie de rachetă de croazieră de noi, cu o
migrație musulmană masivă pe continentul european etc. etc., la care se adaugă
inconștiența decidentului politic românesc cu privire la noua paradigmă
geopolitică din zona noastră de provocare și de amenințare strategică, nu poți
afirma că Armata României se află într-o altfel de stare decât cea în care se
află efectiv. Armata Română are misiunea de a apăra România. Și este datoria României
întregi să-i asigure toate condițiile pentru a-și putea îndeplini o astfel de
misiune.
-În prezent, după
opinia dumneavoastră, care credeți că este cel mai mare pericol la adresa țării
noastre?
Ghe.V.-Situația
geopolitică și geostrategică din proximitatea frontierelor României este
complexă, complicată și incertă. Nici situația internă nu este strălucită. Noi, românii suntem dezbinați, umiliți, deposedați de avuția
națională, mințiți, manipulați, alungați din țară în căutarea unui precar loc
de muncă. Acesta este cel mai mare pericol, generat și întreținut conștient sau
inconștient, dar direct, permanent și nonșalant de clasa politică românească,
de conducerea României. Conducerea României de după 1990 a fost și este coloana
a cincea a oricărui inamic, indiferent ce obiective strategice ar urmări acesta
în dumnezeiescul nostru spațiu românesc. Ea a produs mai mult rău României
decât toate războaiele pe care le-a suportat țara noastră de-a lungul
mileniilor. Când inamicul numărul unu se
află chiar în inima ta și tu nu ești capabil să faci nimic pentru a-l opri,
drama este uriașă, iar mizeria infinită.
Ghe.V.-Politica este periculoasă prin
perversitatea ei, prin fluiditatea și inconsistența reperelor, prin acel „orice
este permis”. Greșelile, erorile sau deciziile arbitrare ale unui politician
sunt crime împotriva umanității, așa cum spunea Eminescu, întrucât efectele lor
distrug mii de oameni, afectează națiuni întregi, generează crize, conflicte și
războaie în care se angrenează și trecutul, și prezentul și, mai ales,
viitorul. Acțiunea militarilor români în teatrele de război din Afganistan și
de oriunde este o acțiune în condiții complexe și incerte, în care trebuie să
suporte pericolele și meandrele unui război asimetric, fără limite și, adesea,
fără onoare.
General de brigadă
(rtr) CS I dr. Gheorghe Văduva, fost redactor șef al ziarului „Observatorul
Militar” și șef al Grupului de Presă al Armatei, membru de onoare al Academiei
Oamenilor de Știință din România, președinte al Asociației „Presamil” a
ziariștilor militari profesioniști, redactor șef al revistelor „Univers
Strategic” și „Orizont Cultural XXI”, autor al peste 50 de volume. A fost prezent în toate teatrele de operații militare în
care a acționat și acționează Armata României, a scris sute de editoriale,
articole, reportaje, interviuri etc. de pe front și din numeroase alte
situații-limită și de mare risc.
-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și
jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON)
deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986
(EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.
Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și
gândiți!
Când
presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de
interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai
are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este
de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un
jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de
interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un
jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face
jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este
finanțat și susținut de nimeni.