Se afișează postările cu eticheta noi branduri turistice. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta noi branduri turistice. Afișați toate postările

vineri, 13 mai 2022

România, sub asaltul turiștilor occidentali

 

Oferte irezistibile postpandemie


Noul brand 
turistic al Bucureștiului, Capitală europeană

Revenirea la frunza verde de acasă și extrem de scumpă la vremea ei ar putea însemna că aceasta și-a meritat banii din moment ce lumea dă buluc la noi acasă.

Frumoasa și vibranta noastră capitală europeană, București, este călcată în prezent de numeroși turiști din toată lumea, putând fi văzuți zilnic, în centrul orașului, vizitatori, începând de la cei cu țâța-n gură până la cei cu barba sură!

Întâlnim la tot pasul tineri cu rucsace în spate și cu telefoane inteligente, cu aparate de filmat și camere video, grupuri de bătrâni cu bastoane, cadre ajutătoare târându-se anevoios pe caldarâmul pietrelor cubice din centrul vechi, printre gropi și gunoaiele de tot felul, pestilențiale, nelipsite din peisajul bucureștean, la fel ca și fauna vie a urbei. Se opresc, adastă, obosiți, înfometați, însetați pe la mesele umbrite ale mulțimii de localuri apărute în tot centrul ca ciupercile după ploaie.

Oferta estivală a anului 2022, în Capitală, pe lângă obiectivele clasice-muzee, instituții de artă și cultură, Casa Poporului, tentațiile culinare, bahice, sexuale sau de altă natură-cuprinde și locurile de neuitat, cum ar fi plimbările pe marile bulevarde, cu peisajele urbane și fauna de homlesi prezente la tot pasul. De pe Bulevardul Magheru, de exemplu, o plimbare de la Piața Romană la Piața Unirii sau invers, îi poate lăsa pe turiștii străini cu amintiri de neuitat.

Cameră de hotel stradal de închiriat. Locatar plecat la muncă!


Pășind cu atenție printre dalele lipsă ale trotuarelor, pot fi admirate clădiri vechi, în ruină, pline de gunoaie și transformate într-un fel de haznale la vedere, cu locatari la sol, oameni ai străzii cu arsenalul din dotare, făcându-și veacul cu toată averea expusă turistic. Avem ruine istorice, de patrimoniu, gata să se prăvale peste trecători, cum ar fi fostul service Ciclop, fostele cinematografe Patria, Scala. Și alte zeci de clădiri și construcții din perioada Micului Paris,  care și-au trăit gloria de odinioară, stau mărturie ( până când?) măririi și decăderii orașului lui Bucur ciobanul.

Concurența la cazarea în aer liber


În noua epocă a democrației românești, în peste trei decenii, nu a contat până acum câți edili aleși s-au perindat în fruntea administrației locale, de la ce partide și ce culoare politică au avut, că în urma lor sau în timpul mandatului lor Capitala turistică a suferit grav la capitolul imagine publică. Cu toate acestea, turiștii străini vin an de an, din ce în ce mai mulți!

Am putea să le propunem în ofertă și călătorii, excursii de aventură, cu transportul în comun, în zonele periferice, mai colorate și mai puternic mirositoare ale orașului. Locuri în care îți cresc adrenalina și pulsul, în contact cu băștinașii, cu prafurile și ispitele locale.

La prețuri modice, peste 3 lei biletul cât plătesc bucureștenii, plimbări cu tramvaiele de epocă, hurducându-se și părând că se desfac din fiare în orice moment, jegoase, cu aerul irespirabil, cu nelipsiții călători nespălați, needucați, cu pensionarii care fac politică ad-hoc, cu hoții, șuții și controlorii de serviciu la buzunare, la purtător.

La fel și cu bătrânele troleuri ori cu mai noile autobuze turcești, comandate pe vremea marii primărițe Firea, care nu par că vor atinge niciun sfert din anii de viață ai autobuzelor Mercedes, achiziționate în timpuri aproape imemoriale de piratul Băsescu.

Diriguitorii din turism ar putea inventa noi oferte pentru străinii doritori de turism nemaivăzut, la gropile de gunoi sau la zonele de ardere a deșeurilor al căror fum întunecă și sufocă aerul și oamenii.

Evoluția în creștere a turismului în România, în marile orașe, în zone consacrate sau mai noi pe harta vizitatorilor, ar trebui să-i facă pe cei din domeniu să gândească noi sigle, concepte de promovare locale, zonale, pe lângă frunza națională.

Capitala de exemplu, ar putea fi promovată cu ruinele interbelice sau circurile foamei, alte construcții din vremea lui Ceaușescu, pline de gunoaie și populate de fauna vagabonzilor fără casă-turism, trecut, prezent și viitor! Sau cu turismul de trotinete, ca turism de viteză printre mașini și slalom extrem pe trotuarele marilor bulevarde bucureștene.

La fel și în țară, în stațiunile de munte să promovăm sigla cu ursul în trafic lovit de mașini, cu ursul la tomberon, cu pădurile defrișate, cu pământul pârjolit de arderea deșeurilor! Fiecare zonă cu atracțiile ei turistice, new entry!

 

Aud că și la Târgoviște prin târg ( nu, nu unde a fost ciuruit împușcatul și savanta) se poate face turism extrem- cu un leu adevărat, nu pricăjitul leuț românesc, se poate face paradă prin oraș!

Avem de toate în țara noastră pentru turism! Din ce în ce mai multe oferte-găselnițe noi sau tradiționale pentru străini în special, dar și pentru români! Trebuie doar să valorificăm potențialul turistic! ”Hai că se poate!”, cum zice un slogan politicianist tradițional românesc!

 

”Prea cald pentru luna mai!” este numele unui film românesc produs pe vremea ”epocii de aur” a comunismului românesc, în anii când anotimpurile erau anotimpuri la timpul lor, nu ca acum când și vremea și vremurile par date peste cap într-o lume nebună, nebună.

De câțiva ani, în România avem doar două anotimpuri, iarnă și vară. Acum, se anunță la meteo că zilele acestea se face foarte cald, temperaturile vor ajunge în anumite zone la 35 de grade Celsius! De fapt, am intrat într-o vară toridă și de lungă durată înaintea calendarului, încă din luna mai.

Demnitatea supraviețuitorilor ucraineni

De când a început războiul de agresiune al rușilor în Ucraina, nedeclarat, dar război cum nu s-a mai văzut, cel mai mediatizat din istorie, stațiile meteo din țara noastră prezintă la știri și temperaturile din principalele orașe ale Ucrainei, Kiev, Odesa și altele, dar și temperatura de la Moscova și Chișinău.

Ca o paranteză, că tot ne uităm noi românii la războiul din țara vecină ca la filme, după două luni și jumătate de conflict în care oamenii nevinovați, civilii sunt vânați cu predilecție, în timp ce aceștia încearcă din răsputeri să supraviețuiască, am observat ceva. I-am văzut, de fapt îi vedem cu toții pe supraviețuitorii scoși din iadul de la Mariupol, făcut una cu pământul de orcii ruși, din subteranele combinatului Azovstal, devenit o ruină de fiare și beton, fumegând continuu de la bombele, rachetele și armele agresorilor.

M-au frapat fețele lor îmbătrânite și îndurerate, maturitatea precoce a copiilor și în special, demnitatea tuturor acestor supraviețuitori, care n-au ieșit urlând, disperați, cerșind milă, punându-și poalele în cap, în ciuda faptului că au trăit zeci de zile și nopți cu moartea în față, în teroare, sub bombe!

 Aceeași demnitate am remarcat-o și la alți năpăstuiți ucraineni ai războiului, însoțită de îndârjirea de a alunga agresorii de unde au venit și de a reîncepe să-și reconstruiască satele, orașele, casele țara și nu în ultimul rând viața. La fel de demn se poartă și refugiații! I-am văzut pe cei din România care nu își plâng de milă, nu cerșesc nimic, ba chiar se comportă extrem de discret, se integrează repede, nu fac probleme, încearcă să se ajute singuri și să-i ajute pe cei care le-au sărit în ajutor, fie voluntari, fie autorități.

Sunt un exemplu de atitudine, demnitate și comportament în situația excepțională în care se află, în vreme de război!

Am încheiat paranteza ucraineană.

Războaiele românilor pe timp de pace

În România anului de grație 2022, în vreme de pace, lucrurile stau cu totul diferit dacă ne uităm, vedem, trăim realitatea cotidiană, de zi cu zi, în care românii nu sunt bombardați, vânați, uciși, nu li se distrug casele, țara și viața de orci criminali. Noi avem războaiele noastre interne-cu guvernanți, cu autoritățile, cu noi înșine, cu lumea, cu prețurile, cu viața, cu educația, cu bunul simț, cu prostia... Lista-i lungă și interminabilă!

Comportamentul multora dintre noi, fie simpli cetățeni, băieți bazați cu material și putere de influență la purtător, autorități, instituții-este execrabil, penibil, ridicol, prostesc, sfidător, nefiresc, autodistrugător, nociv... Nu degeaba s-a inventat la noi celebra zicere populară că ”Ne dăm singuri cu tesla în c..e!”

În vreme de pace, de câteva săptămâni încoace, țara noastră a fost luată cu asalt de turiști. Majoritatea sunt străini care vin din Europa, SUA, dar vin și de pe toate continentele, din toată lumea, în timp ce românii cu bani merg la agrement în diverse locuri de pe mapamond. Și unii și ceilalți au o libertate de mișcare nerestricționată de măsurile antipandemie, acum când pandemia pare învinsă și nu o mai bagă nimeni în seamă, în afară de autoritățile chineze.

Marile orașe turistice ale României sunt luate cu asalt sub soarele torid al lunii mai, de mii de străini veniți să viziteze frumoasa și fascinanta noastră țară și locuitorii ei. Ofertele turistice sunt din cele mai diverse-munte, mare, turism urban, rural, de întreținere, de aventură și dezmăț, tras pe nas, turism extrem, turism religios, de escaladă, sexual...

Vă amintiți cum un turist irlandez a escaladat anul trecut, gardul Parlamentului României și a pătruns, în plină noapte, chior de beat, în incintă, dornic de turism politic, dovedind că și străinii pot sări în cel mai important for democratic al țării, nu doar băștinașii noștrii hauriști și șoșociști!

Afluența de turiști străini de anul acesta, dar și strategia de dezvoltare și promovare, a se vedea promovarea originală de la târgul de turism din New York, cu ambasadorii turismului românesc și perdeaua neagră tapetată cu foi A4 imprimate și agățate artistic, au făcut ca diriguitorii domeniului să revină la celebrul brand de țară-frunza mioritică aleasă de o elena aflată acum la mare ananghie.

--------------------------------------------------------------------------------------

 Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.