Motto: Ajutorul se cunoaște la nevoie, nu atunci când nimeni nu are nevoie de el!
Omenia-Forța redeșteptată a românilor
Realitatea ne arată că acest conflict absurd, când o țară, Ucraina, a fost și este atacată, bombardată, distrusă, unde civilii sunt ținte pentru agresorii militari ruși, unde nu se ține cont de nici o lege a războiului, nu se va opri curând.
Temeri
induse, temeri toxice
Pe fondul acestor consecințe dramatice ale unui
război atroce și absurd, în rândul unora dintre românii din țară se dezvoltă
anumite îngrijorări și temeri cu privire la refugiații care vor rămâne mai mult
timp în țara noastră. Există deja discuții, teme lansate, întrebări dacă și în
ce măsură ar putea ”destabiliza refugiații piața muncii în România ?”
Crearea unui cadru legal pentru a da posibilitatea acestor cetățeni să lucreze în țara noastră este o problemă importantă, care tratată cu responsabilitate poate ajuta chiar o piață a muncii, care un anumite domenii duce lipsă de forță de muncă.
Pe de altă parte, piața muncii din țara noastră ar putea beneficia de un suflu nou, de dorința acestor refugiați, care rămân mai mult timp aici, să-și găsească de muncă și să pună osul la treabă pentru a putea să-și ajute familiile greu încercate.
Dincolo de conducătorii politici, vremelnici, ai țărilor, forța unei națiuni stă în forța poporului său!
Românii, creștinii adevărați își arată dragostea de semeni și ajutorul pentru cei aflați în nevoie acum, refugiații războiului, la granițe, nu fluturând bezmetic steaguri prin Capitala țării!
De aceeași solidaritate dau dovadă și frații noștri din Republica Moldova care-i ajută pe refugiați.
Forța binelui poporului român în ansamblu se arată mai puternică și mai binevenită atunci când este mai mare nevoie de ea.
Poate că mulți nu s-ar fi așteptat la o reacție atât de rapidă, la o solidaritate atât de mare, la o mobilizare și ajutor atât de prompte din partea oamenilor simpli, chiar după ce primele valuri de refugiați ucraineni au început să ia cu asalt granițele de trecere în România și Republica Moldova.
Este adevărat că în primele zile ale războiului mulți dintre refugiații războiului erau vorbitori de limbă română, etnici cu origini românești din localitățile limitrofe țării noastre și din orașele ucrainene cu populații de etnici români.
Dintre aceștia unii chiar aveau rude, neamuri de această parte românească a graniței, fie terestră, fie peste Dunăre, la Isaccea, la Tulcea sau în alte localități din țara noastră.
Astfel, pe fondul emoției crescute, al tensiunilor și fricii date de război, românii din țară s-au grăbit să-și ajute semenii acum când au mai mare nevoie de ajutor.
Solidaritatea oarecum neașteptată s-a manifestat nediscriminatoriu și față de toți ceilalți oameni care au fugit de război și au ales salvarea în sau prin România, indiferent de etnie, rasă, cetățenie, religie. Până la trezirea și organizarea autorităților noastre, semne de ajutor concret au venit din toate colțurile țări, începând de la asigurarea celor mai simple și esențiale nevoi ale refugiaților, hrană și adăpost, asistență sanitară, umanitară, transport și ajutor. Unii dintre români și-au pus chiar locuințele proprii la dispoziția familiilor de sinistrați.
Pe măsură ce războiul face ravagii mai mari și se extinde în țara vecină, numărul refugiaților a crescut permanent, aceștia intrând în România inclusiv prin Republica Moldova.
După primele șapte zile de conflict, s-a estimat că au fugit din Ucraina aproximativ 1 milion de oameni din care peste 150. 000 au ajuns în România.
Din statisticile autorităților noastre, după prima săptămână de război, reiese că peste jumătate dintre cei care s-au refugiat aici, au avut posibilitatea și dorința de a pleca spre alte țări, occidentale, unde aveau rude, relații, posibilități mai bune.
De asemenea, unii dintre ei, studenții străini care au venit de la universități din Ucraina, asiatici cu preponderență, au ales să plece către țările lor de origine.
Faptul că mai mult de jumătate dintre refugiați au tranzitat în zilele următoare România, au permis autorităților române și voluntarilor să se poată organiza mai bine și să fie mai eficienți odată cu presiunea pusă de numărul tot mai mare de cetățeni ucraineni care vin continuu, zi și noapte, fie pe cale terestră, fie pe apă în țara noastră.
Mai mult, românii s-au organizat astfel încât să facă și strângă donații pe care le trimit chiar în Ucraina, acolo unde este mai mare nevoie de ajutor umanitar.
În prima săptămână de război, am remarcat că valul refugiaților la noi era format în special din oameni tineri, majoritate mame, copii, tineri, mai puțin bătrâni. După vestimentație indicau că provin din pătura mijlocie a populației ucrainene, care în țara lor puteau trăi decent. Unele femei, mame și copii veniseră chiar cu mașinile proprii, conducând sute de kilometri, fugind din mari orașe ucrainene, capitala Kiev, Harkov , Odesa și alte mari localități urbane.
Alte familii au fost aduse de soți până la graniță, unde s-au despărțit, iar ei s-au întors să lupte pentru țara lor.
Primele valuri de refugiați ne-au arătat și niște oameni cu un anumit grad de educație, mulți dintre ei fiind vorbitori de limbă engleză, ceea ce a facilitat comunicarea cu românii și i-a ajutat pe înșiși să se poată descurca pentru a merge mai departe în țările de destinație.
Acum, încă odată în istorie, forța binelui, forța poporului român este dovedită lumii întregi, în ciuda faptului că avem și noi ca toate popoarele cozile noastre de topor.
Cozi de topor care nu sunt însă reprezentative pentru poporul nostru, dar încercă din răsputeri să destabilizeze și să servească celor de care sunt folosite!
-------------------------------------------------------------------------------------------
