Cutia Pandorei de la Justiție

 SIPA, miza și consecințele desecretizării dosarelor

Scandalul dosarelor SIPA a apărut așa, ca din senin, stârnind furtună și reacții tranșante în spațiul public. Foști demnitari cu rang înalt, fost președinte de țară, miniștrii, judecători, politicieni, jurnaliști au luat foc odată cu declanșarea dezvăluirilor că arhiva fostului serviciu secret al Ministerului Justiției ar fi fost copiată și folosită ilegal. 

Creat inițial să adune doar informații din sfera penitenciarelor, dar extinzându-și atenția și asupra magistraților din sistemul judiciar, prin dosarele făcute, arhiva SIPA a fost și continuă să fie încă, o armă puternică în mâinile celor care au avut acces la informații și le-au putut gestiona discreționar.

În ciuda acuzelor aduse acum, la 12 ani distanță, că dosarele SIPA ar fi fost copiate și folosite, mai toți demnitarii care au trecut pe la conducerea Ministerului Justiției și au avut tangență cu această instituție, declară sus și tare că nici usturoi n-au mâncat, nici gura nu le miroase! 

Acuzele s-au îndreptat ca un boomerang, chiar și împotriva fostului ministru, Monica Macovei, care a decis desființarea acestui serviciu secret. Mulți au negat că au avut acces sau că au văzut vreodată, vreun dosar fabricat de SIPA.

Cu toate acestea, tam-nesam, au apărut tocmai acum informații și acuze că s-au folosit ilegal, s-au copiat și furat dosare din arhiva SIPA, care ar fi fost folosite în diverse scopuri de șantaj.

 

Cum de au apărut astfel de dezvăluiri după atâția ani, în ce scop și pe cine vizează, nu știm încă. Astfel de dezvăluiri puteau fi făcute și pe vremea președintelui Băsescu și a guvernărilor trecute, dar ele nu s-au făcut atunci, ci de curând!!!

Și, ca de fiecare dată când apar dezvăluiri senzaționale ale unor fapte petrecute cu mulți ani în urmă, acestea nu sunt deloc întâmplătoare. Aruncarea lor pe piață este premeditată, făcută cu anumite scopuri, urmează o strategie și vizează ținte clare. Nu este nici pe departe bâta unui prost aruncată în baltă. Cum se întâmplă cu majoritatea dosarelor importante, ținute secrete și care, după niște ani, în funcție și de conjuncturi și interese, sunt făcute publice, lovind în ținte dinainte stabilite.

În cazul arhivei în cauză încă nu știm care sunt țintele reale vizate.

 În aparență, acuzele îi vizează pe foștii gestionari ai dosarelor, dar cred că țintele și mizele dezvăluirilor sunt cu mult mai importante în acest scandal.  

Unii spun că adevăratul scop este controlul Justiției, alții consideră că, dimpotrivă, miza este scoaterea Justiției de sub orice control subteran.  Există și priviri care se îndreaptă spre autorul dezvăluirilor, contextul în care au fost lansate, credibilitatea și postura personajului în cauză, anturajul acestuia și mai ales interesele din spatele unora sau altora.

O primă reacție oficială și consecință a acestor dezvăluiri este că actualul ministru al Justiției, Tudorel Toader, sprijinit cel puțin declarativ de premierul Grindeanu, a anunțat că este gata să desecretizeze arhivele SIPA.

Arhive cu pricina pe care, după unele voci din spațiul public, n-au avut curajul să le desecretizeze nici un alt ministru până acum. De frică! Cu unele opoziții în minoritate, care consideră că nu este bine să deschidem cutia Pandorei, majoritatea opiniilor publice susțin necesitatea desecretizării.

În ce măsură și cum se va face, dacă se va face desecretizarea dosarelor SIPA încă nu știm. Poate nu se va face, poate se va fi o repliere a factorilor decizionali în favoarea deschiderii arhivei, poate se va dovedi că a fost doar un balon de săpun, menit să distragă atenția de la alte lucruri importante. Vom vedea.

Dar, dacă această arhivă se va desecretiza atunci sigur, vor exista consecințe importante nu doar asupra sistemului judiciar românesc. Pot fi consecințe inclusiv în zona puterii politice, a controlului, a Justiției, dar și în zona așa ziselor erori judiciare, care au produs sentințe contestate de-a lungul anilor.

-Cum vor reacționa cei care se consideră victime ale erorilor judiciare, când vor afla că judecătorul care i-a condamnat era compromis, era șantajabil, putea fi păpușat de către cei care-i cunoșteau secretele murdare? 

-Oare, au existat sentințe influențate de  interese obscure în detrimentul aplicării strict a legii? 

-Dacă se constată că unii magistrați au dat sentințe sub presiunea șantajului, se mai pot redeschide dosarele în cauză și rejudecate corect?

- Mai poate fi reabilitat un condamnat pe nedrept și despăgubit într-un fel sau altul?

- Dar magistrații vinovați pot fi trași la răspundere pentru faptele lor?

-Pe de altă parte, în contextul în care au fost furate și folosite abuziv informații compromițătoare despre anumiți magistrați, e firesc să ne întrebăm dacă aceștia au fost implicați în jocurile de putere?

Vom vedea ce întorsătură vor lua lucrurile în acest caz. Un lucru este cert, românii au dreptul să afle adevărul adevărat, indiferent de consecințele acestuia.

Profitul afacerilor nemuritoare din școli

Taxa pe afacerile școlare

S-a gândit cineva din sistemul de educație națională cât profit ar avea școlile dacă micile afaceri ilegale derulate în unitățile de învățământ românești ar vărsa un mic procent, să zicem între 5 și 10%, din profitul făcut, în beneficiul elevilor? 

Credeți că-i mult, că-i puțin din profitul vânzării a zeci de mii, chiar sute de mii, poate milioane de manuale, culegeri, caiete speciale și alte asemenea tipărituri?

Neobligatorii pentru elevi, dar comercializate sub masca recomandărilor.

S-a gândit cineva, părinți, profesori, autorități cât ar câștiga școlile dacă așa zișii cameramani, fotografi, artiști ar lăsa 10% din profitul făcut în incinta unităților de învățământ?  

Bani care să-i lase la bugetul școlii nu în buzunarele directorilor și profesorilor care le facilitează mica afacere școlară.

Astfel de ”artiști”, care produc albume foto, casete video sau fac pe DJ pentru divertismentul elevilor și satisfacția unor cadre didactice, au cale liberă, potecă bătătorită în școli. Mai ales la școlile din marile orașe unde părinții au altă stare și dare de mână. În București, de exemplu, un singur fotograf cu pile și monopol pe o școală poate scoate și la 100 de milioane de lei vechi, dacă nu chiar mai mult, cu albumele în câteva zile. Dacă strânge în portofoliu câteva școli, câteva grădinițe, profitul crește semnificativ. Obținut facil și neimpozabil. Evident, că din câștigul substanțial lasă procentul obligatoriu la directorul, profesorul ajutător, după caz.

Un 10% din 100 de milioane, dacă ar fi donat în beneficiul școlii, eu cred că tot ar însemna ceva, fie și bani de cretă, poate chiar mai mult. Ar degreva din sarcinile părinților de  a contribui ilegal la fondul școlii și al clasei. Dacă la procentul fotografului s-ar adăuga și procentele celorlalți afaceriști care scot profituri babane în școli, suma s-ar rotunji și ar însemna ceva pentru bugetul unității de învățământ respective. Măcar pentru acoperirea, fie și parțial, a costurilor consumabilelor. Sau pentru flori. Ori perdele. Chiar pentru înlocuirea clanței unei uși.

Micile afaceri și marile învârteli din școlile românești înfloresc mai ales primăvara, odată cu apropierea sfârșitului de an școlar. Dar și în restul anului de învățământ. Chiar dacă în aparență, pare să se fi redus fenomenul afacerilor  în unitățile de învățământ, acestea nu au dispărut mai deloc. Sunt ca râia, sunt ciclice, la fel ca și problemele educației românești. La fel ca și banii, acestea par să nu aibă culoare politică. Nu contează că s-au schimbat sau nu directorii școlari, continuă să se facă profit ilegal consistent de pe urma elevilor.

Oare, a calculat cineva bugetul anual cheltuit la școala ”gratuită” de stat de către părinți? Suferă acest buget personal comparat cu suma alocată de statul român pentru educația anuală a unui elev?

E adevărat, de-a lungul anilor am mai scris despre business-urile din școli. Am mai scris și despre faptul că, în multe unități școlare, s-a renunțat la programele de alimentație pentru elevi, gen ”Cornul și laptele” și ”Mărul”, prin intermediul cărora se dirijau sume importante în punguțele unor băieți deștepți. S-a renunțat pentru că nu se mai putea fura cât își doreau băieții. 

Tot de fațadă, s-a acționat pentru mascarea strângerii fondurilor clasei, școlii, devenite programe tradiționale de șpăguit dascălii. Chiar dacă această activitate este declarată ilegală, ea se desfășoară fără probleme sub grija părintească a multor părinți care vânează notele umflate, nemeritate pentru copiii lor. Sau pur și simplu dau bani ca să poată asigura condiții decente de învățat pentru copii lor.

La fel de vopsită este și vânzarea de manuale, culegeri și alte complementare care ajuta bugetul personal al profesorilor și bagă la greu bani în pușculița unor edituri descurcărețe. Acum, comerțul respectiv se face oarecum palmat, sub recomandările de cumpărare făcute elevilor de către diverși profesori. Cele mai multe recomandări vin de la profii de Mate și Română, materii primordiale  ale învățământului românesc, dar nu se lasă mai prejos nici profii cu materii mai puțin căutate, cum ar fi Religia de exemplu. Atârnă greu la nota umflată niște sfinți desenați, în plus, cumpărați din arginții copiilor. De, așa-i învățătura creștină în acest secol al supertehnologiei.

Marele ”beneficiu” al școlarilor care au urmat obligatoriu recomandările profesorilor, pe lângă îndoielnica notă umflată, de care nu sunt siguri niciodată, rămâne căratul în cârcă, precum măgarul samarul, dus-întors, a supraîncărcatului ghiozdan cu manuale și culegerile cumpărate. Cu riscul să-și rupă coloana vertebrală din cauza greutății  ghiozdanului peste limita admisă. Dar pe cine interesează acest lucru atâta timp cât recomandările aduc profit consistent în buzunarele editurilor școlare.

Eu nu aș interzice aceste mici afaceri în unitățile de învățământ, ci i-aș obliga pe băieții deștepți să verse un procent din profit în bugetul școlii, nu în buzunarele directorilor și profesorilor șpăgari. Aș înființa un fel de taxă pe profit în școli. Afaceriștii n-ar avea de pierdut, ar da aceeași bani, doar că ar direcționa o parte din bani în folosul elevilor, cum ar fi normal. 

Cine vrea însă normalitate în sistemul de învățământ românesc, când toate lucrurile sunt împinse și merg anapoda?

Cine ar vrea ca un procent din profitul afaceriștilor făcut în incinta școlilor să fie donat și folosit exclusiv de școli? Cu atât mai puțin directorii, mai vechi sau mai noi, politici sau apolitici, vor să-și lase câștigul extra-salarial în beneficiul școlii și al elevilor de pe urma cărora se produce acest profit an de an.

Ar fi o soluție de completare, fără costuri suplimentare, a școlilor din surse extrabugetare, școli și așa subfinanțate cronic. 

Dar, cine-și permite să deranjeze mersul profitabil al nemuritoarelor afaceri din școli?

P.S.

Aaa, era să uit, tocmai m-am întors de la o ședință cu părinții.

Cangrena presei românești

Importanța libertății presei în România

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Pe 3 mai a fost Ziua Mondială a Libertății Presei. 

În țara noastră, libertatea presei a fost menționată sporadic, în media, de către câțiva jurnaliști, fiind ignorată fățiș de autorități, putere, politicieni-instituții și oameni care profită și se folosesc cel mai mult de presă.

 

Mai mult, la Parlament, unii demnitari au avut preocupări importante-legiferarea corupției și eliberarea corupților din închisori. 

Activitate reliefată și dezbătută aprig în presă. Aceeași presă care a developat adoptarea celebrei OUG 13, din ianuarie și a scos la lumina opiniei publice ”noaptea ca hoții”.

Din păcate, presa actuală românească are mari probleme.

Jurnalismul liber în România este constrâns și limitat în special, de lipsa resurselor materiale și financiare pentru a se dezvolta. Mai mult, presa liberă nealiniată, echidistantă  nu este încurajată în nici un fel, nici de autoritățile statului, nici de potențiali investitori. Pe acest fond, multe canale media echilibrate au fost nevoite, forțate să se închidă, multe ziare au renunțat la print și chiar au dispărut de pe piață. Mulți jurnaliști onești, corecți, profesioniști nu doar că au fost nevoiți să renunțe la profesie, ba, chiar au rămas fără slujbe, pe drumuri.

Unii ziariști curajoși sunt supuși intimidărilor și amenințărilor. Alții așa zis jurnaliști au abandonat corabia în derivă a presei, au trecut în tabăra opusă, a politicienilor, a serviciilor, au devenit consultanți, oameni de afaceri, demnitari înalți! S-au pervertit. Câțiva au ajuns după gratii, iar unii în prezent, dau cu subsemnatul la DNA ori au procese în justiție, fiind acuzați de corupție.

De câțiva ani, în România s-au înmulțit cu dedicație, s-au dezvoltat ca râia, canale media substituite interesului mafiot, corupt, politicianist susținute și finanțate de așa zis moguli, mari penali și corupți cu gulere albe.

Presa românească este cangrenată de tonomate, manipulatori de profesie, ofițeri acoperiți sau descoperiți, falși jurnaliști, părerologi, așa ziși formatori de opinie și tot felul de alte vedete, care otrăvesc permanent mediul și societatea românească. Din cauza acestei cangrene, credibilitatea și mai ales onestitatea jurnalistică sunt grav afectate. Opinia publică are mari semne de îndoială privind presa românească. Societatea românească în ansamblu, este afectată grav de această toxicitate a presei.

La ora actuală, România are nevoie mai mult ca oricând de dezvoltarea, sprijinirea și încurajarea unei prese în slujba adevărului și a oamenilor cinstiți.

 Dat fiind starea actuală a presei românești și influența majoră a acesteia asupra societății este firesc să ne punem întrebări și să ne gândim: 

-Este necesară susținerea presei independente și libere, în România? Avem nevoie de jurnaliști onești în slujba adevărului și cetățenilor sau de tonomate manipulatoare?

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

În comparație cu autoritățile române, Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a transmis un mesaj important cu ocazia Zilei Mondiale a Libertății Presei, 3 mai

Democrația autentică nu poate exista fără libertatea presei. Ca fost jurnalist, știu că este esențială capacitatea de a lucra independent. Fără această libertate nu poate exista control politic, transparență, luptă împotriva corupției, bună guvernare sau libertate de decizie. Din acest motiv, Uniunea Europeană este cel mai puternic protector al acestui drept fundamental în întreaga lume. ”Din păcate, organizația „Reporteri fără Frontiere” avertizează că libertatea presei este mai amenințată ca oricând! Potrivit mai multor rapoarte, jurnaliștii sunt intimidați - nu doar în regimurile autoritare - ci și în țări considerate democratice. Chiar în vecinătatea noastră, Turcia a devenit „cea mai mare închisoare pentru jurnalişti din lume”. Potrivit Centrului pentru Libertate din Stockholm, aproape 200 de jurnaliști au fost arestați și 150 instituții media au fost închise în urma loviturii de stat de anul trecut. Mulți jurnaliști sunt în închisoare și oprimați în China, Rusia, Belarus şi țări din America Latină, Africa sau Asia. Parlamentul European îi va apăra mereu pe cei care fac cunoscute nedreptățile, condamnând orice fel de încercare de a cenzura jurnaliștii! Prin urmare, solicit din nou eliberarea imediată nu numai a jurnalistului turco-german Deniz Yücsel, ci și a celor care au fost deținuți în mod nedrept în întreaga lume pentru că își făceau meseria. Când vorbim despre libertatea presei, trebuie să ne uităm și la internet. Este o sursă de cunoaștere în aceeaşi măsură în care este şi un motiv de preocupare. Aproape jumătate dintre europeni se informează din social media. Acest lucru a făcut ca difuzarea de știri false să fie mult prea ușoară. Preocupările sunt în creștere față de dezinformare și discursul instigator la ură, folosite pentru promovarea radicalizării și a fundamentalismului, în special în rândul tinerilor. Împreună cu jurnaliștii atașați principiilor etice, trebuie să promovăm o mai mare responsabilizare a platformelor online. Astăzi trebuie să ne amintim și să aducem un omagiu tuturor jurnaliștilor care au murit sau au fost închiși pentru angajamentul lor de a oferi cetățenilor adevărul. Libertatea lor este esenţială pentru a face lumea un loc mai bun. Astăzi vreau să știți că nu sunteți singuri în această luptă. Parlamentul European va fi întotdeauna de partea voastră. ”

Țară bogată aleși calici

Să ne cunoaștem parlamentarii-Cine sunt săracii și bogații Legislativului

Cine vrea să știe care-i cel mai sărac parlamentar român și cel mai bogat ? Cine nu are nici măcar o casă după zeci de ani de muncă cinstită ? Cine sunt cei mai bogați aleși pesediști, care se bat cu pumnul în piept că mor de grija oamenilor ? Cine sunt cei mai bogați și săraci politicieni din Parlament ? Cine are averi imense în țară și străinătate ? 

Ce ales n-are nici o avere și zici că moare de foame ? Cine, ce daruri și cadouri a primit, inclusiv daruri de nuntă ? Cine sunt parlamentarii mari iubitori de artă, cu valoroase colecții personale ? Care are cele mai multe terenuri, case, mașini, bijuterii și bani ? 

Cine a dăruit masa partidului cu cei mai mulți bani ?

Este vorba de dragii noștrii aleși parlamentari. Reprezentații primei puteri a statului. Cei care fac legile. Pesediști, aldiști, peneliști, udemeriști, useriști, minoritari. Ei, pe care-i vedem la televizor, care spun că muncesc pe brânci, fac sacrificii, suferă, fac totul pentru poporul român.

Cine vrea să știe despre averile politicienilor de vârf, puternicii zilei în România : notorii Dragnea, Tăriceanu, Băsescu și ai lor, pe de o parte. Și despre avuțiilor noilor aleși în Legislativ, politicienilor anonimi până mai ieri? Cât de bogați ori săraci sunt parlamentarii Guvernului Socialist Grindeanu?

Vă las să aflați singuri. 

Vă spun doar că unul dintre cei mai săraci parlamentari este mezina Camerei Deputaților. Fără nici o avere, doar cu datorii !!! Conform declarației de avere de pe site-ul instituției. Paradoxal, printre aleșii săraci ai poporului român se numără și cel mai vârstnic parlamentar. După o viață de muncă și performanțe profesionale, membru al Academiei Române, senatorul veteran n-a avut case, terenuri, mașini, valută, tablouri, bijuterii, conturi în bănci să numere în declarația de avere !!!

Tot surprinzător, pentru naivi, aflăm că parlamentarii care se plângeau că nu le ajung banii au averi considerabile, conform propriei declarații de avere.

Cred că ar fi extrem de interesant dacă alegătorii români, în special cei cu o condiție materială modestă-pensionarii, săracii, cetățeni fără slujbă sau fără căpătâi, disperații, asistații social, salariații cu venituri minime pe economie, persoanele cu dizabilități sau pseudo handicapații, tăietorii de frunză la câini cu drept de vot, tinerii fără perspective și orice alți cetățeni din România, bogați sau cu stare, educați sau mai puțin școliți, ar citi, ar afla, ar ști ce averi au aleșii lor. Cei care le-au  cerut votul și l-au primit, promițându-le raiul pe pământ, câte-n lună și stele !

Ce ar spune alegătorii români dacă ar ști că aleșii lor sunt putred de bogați sau dimpotrivă, lipiți pământului de săraci. 

Cum ar alege la urne cetățenii dacă ar ști dinainte că cel care  le cere votul are case și terenuri fără număr, sume importante în bănci, averi peste hotare, colecții personale de artă și bijuterii de sute de mii de euro?

 

Cum ar vota dacă ar ști  despre candidat că are ”averea” unui boschetar sau a unui om care a muncit toată viața pe brânci și s-a ales cu nimic : nema casă, terenuri, mașini, valori, conturi în bancă-doar un amărât de salariu pârlit? 

Cum ar vota cetățenii știind dinainte că alesul nu are nici un fel de avere, nici măcar salariu, ci doar datorii ? 

Cum ar vota oamenii dacă ar ști cu câți bani au contribuit candidații la partid în campania electorală ?

Nu știu alții ce cred, dar mie mi se par extrem de ofertante astfel de informații, că tot este un cuvânt la modă, repetat obsesiv de ”vedete”.

Din ciclul Știați că și Să ne cunoaștem aleșii. 

Cine n-a știut chestiuni de acest fel despre aleșii lor înainte de alegeri, pot găsi toate informațiile declarate pe propria răspundere, pe site-urile Camerei Deputaților și Senatului. Declarațiile de avere ale unora dintre aleși aduc informații senzaționale pentru un om normal, cinstit, după părerea mea.

Este o lectură fascinantă. Gratis. 

Poate stârni reacții emoționale, trăiri diverse, stări de revoltă sau, cine știe, admirație. Întrebări, semne mari de îndoială și credibilitate la adresa aleșilor țării. Păi, cine se așteaptă să avem parlamentari fără nimic avere ? Că d`ăia cu stare, aleși avuți am mai aflat. Dar chiar și așa, citind declarațiile de avere ale unora rămâi perplex. 

Te întrebi stupefiat, cum mama dracului au strâns unii bogății impresionante în comparație cu alții care ar putea munci cinstit și 1000 de ani și tot n-ar trece clasa calicilor ?!!! Și îți poate chiar veni în cap un proiect de lege, depus recent în Parlament, de fostul președinte al Republicii, prin care se propune albirea și absolvirea de vină a corupților !!!

Lecturând declarațiile de avere ale parlamentarilor avem surprize de proporții și aici nu mă refer la clasa bogată, cu o groază de terenuri, case, mașini, conturi în bancă, proprietăți în străinătate, colecții valoroase de artă sau bijuterii extrem de prețioase. Sunt unii care și-au declarat averile pe numele rudelor, soților sau soțiilor, chiar copiilor. Alții au declarat la venituri și alocațiile copiilor sau bursele de merit ale odraslelor. Cadourile, darurile de nuntă.

Senzaționalul vine de la parlamentarii săraci lipiți pământului ! Calicii Parlamentului, după declarația de avere !!! Sper că nu se vor ofusca aleșii fără averi, că le-am zis calici (CALÍC, -Ă, calici, -ce, adj. (Adesea substantivat) 1. Lipsit de mijloace materiale elementare; foarte sărac.-conform DEX-ului). Cum, nu știați că avem aleși săraci care, dacă te uiți în declarația de avere, n-au nimic : nici case, nici terenuri, nici mașini, nici conturi în bancă, nimic, nimic, nimic !!! Dacă te gândești că pe lângă acest mare nimic la avere, unii au datorii, nu-ți vine să crezi în ruptul capului !!!

 Cum să n-aibă un parlamentar, un ales român după ce bea apă ?!!! Parcă îți vine să plângi și să faci chetă pe stradă, să-i dai alesului bani de un covrig, că pe burta goală ies legile proaste.

Ce vrei, domnule, țară bogată, mulți bogați, dar chiar și săraci aleși în Parlament ! Mai e de mirare când unii parlamentarii  de frunte, se plâng că-i strâng pantofii de aleși, că nu le ajung banii de poșete, că n-au costume, că mor de foame doar cu indemnizația de ales al poporului, de 1000 euro pe lună ? Că nu pot face legi drepte, bune și nu ne pot reprezenta în lume cu pardon, pantalonii rupți în fund, că nu sunt răsplătiți pentru munca, eforturile și sacrificiile făcute pentru bietul popor  care i-a votat ?

Oare, cum ar vota poporul dacă ar ști toți dinainte cât de bogați sau de săraci sunt viitorii membrii ai Parlamentului, cei care fac legile românilor și României ?