După modelul Coreei de Nord, cu focoasele la bătaie
România anului 2017. Secolul XXI. Câmpul tactic este
teritoriul Justiției. Puterea politică actuală, reprezentată prin actualul ministru
al Justiției, Tudorel Toader, cunoscut ca nemembru al coaliției la guvernare, PSD-ALDE poreclită
și Ciuma roșie, a efectuat un nou experiment judiciar, în timpul
vacanței judecătorești, prezentând, într-o conferință de presă, înainte de publicarea și punerea în dezbatere publică,
proiectele de modificare la Legile Justiției. Propunerile legislative aparțin
Ministerului de Justiție.
Cu precizarea apăsată
a apoliticului Tudorel Toader, că aceste modificări vor fi prezentate
Parlamentului și nu vor fi aprobate prin OUG. Dovadă că puterea în vigoare și-a
învățat lecția, după eșecul OUG 13, privind abuzul în serviciu, și dorește să
dea legitimitate deplină acestor legi prin aprobarea lor în forul legislativ
suprem al țării.
De ce a fost aleasă
această modalitate de fi făcute
cunoscute principalele modificări propuse, înainte de a fi prezentate
oficial și complet pe site-ul instituției și a fi dezbătute de specialiștii în domeniu,
nu a clarificat nimeni?!!!
Prin acest fel de
prezentare și în special prin principalele modificări propuse-cele mai controversate
sunt trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției și
reducerea prerogativelor președintelui României privind numirea în funcțiile
importante ale instituțiilor de forță ale Justiției-Parchete, DNA, DIICOT- s-a
creat o stare de confuzie și revoltă în rândul opiniei publice.
Experimentul în cauză este perceput deja ca o încercare
de repolitizare și subordonare politică a principalelor instituții ale
Justiției, concomitent cu reducerea luptei anticorupție și salvarea penalilor
de la răspunderea penală. În câmpul tactic al Justiției, exercițiul seamănă cu
testările nucleare cu efecte necunoscute, dar incalculabile și catastrofale.
Reacțiile adverse la astfel de teste sunt prompte și rapide, la nivel de
comunicate, declarații și proteste verbale și la proteste de stradă.
Strategia de a legitima aceste experimente și a le
oficializa legislativ prin votul Parlamentului este greu de contracarat din
cauza faptului că opoziția este impotentă, neputând bate în nici un fel, cu nici
o moțiune de cenzură, majoritatea parlamentară a puterii actuale.
Experimentul lui Toader pare să fie o testare explozivă,
incitatoare pentru a vedea care sunt reacțiile la modificările propuse.
Păstrând proporțiile, seamănă cu testele nucleare ale Coreei de Nord, care
produc amenințări imprevizibile și necontrolate, nesăbuite, lipsite total de
responsabilitate. Un fel de filozofie a conceptului ”După noi potopul!”
În România, puterea politică testează tot felul
de proiecte legislative în favoarea intereselor proprii, în detrimentul
statului de drept, democrației și umilitoare pentru cetățeni onești, dar
protectoare și susținătoare de mafie.
În cadrul unor astfel de experimente, observăm că
specialiștii puterii folosesc Constituția după bunul plac, abuzând-o și
terfelind-o ca pe o damă de companie cu care fac ce vor doar să le iasă legile
ce le propun. Pentru puterea actuală, Constituția este o fată bună de care se
folosesc ori de câte ori e nevoie. Și nu mai contează dacă ea, Constituția,
permite sau nu acest lucru, că nu o bagă nimeni în seamă, doar o abuzează după
bunul plac.
Noul experiment ”nuclear”
în câmpul tactic al Justiției nu a fost recuzat doar de o parte a opiniei
publice și a așa zisei opoziții politice, ci a stârnit reacții prompte și din
partea specialiștilor în domeniu:
Dana Gârbovan, președintele Uniuni
Naționale a Judecătorilor din România (UNJR):
” Este de neînteles
de ce ministrul justiției nu a publicat până la această oră proiectul pe site. Propunerile legislative nu înseamnă povești
ori prezentări PowerPoint, ci texte concrete care trebuie analizate punctual.
După ce ministerul va publica proiectele de legi,
le vom analiza minuțios și vom comenta pe marginea lor, arătând implicațiile
pentru fiecare dintre ele.
Modificările legilor Justiției
reprezintă un moment crucial pentru Justiție și societatea românească. Actualele legi ale
Justiției sunt din 2004 și necesită o ajustare, pentru a răspunde actualelor
nevoi și realități.”
Inițial, la foarte scurt timp
după prezentarea ministrului Tudorel Toader, s-a transmis public un mesaj
neoficial, precum că această instituție este de acord cu proiectele de
modificare a legilor Justiției, dar, oficial Inspecția Judiciară a precizat
următoarele :
”Avand
în vedere reacțiile din spațiul public generate de poziția Inspecției Judiciare
în cazul propunerilor formulate de ministrul justiției , facem următoarele
precizări:
1. Inspecția Judiciară
salută orice inițiativă de consolidare a independenței sale.
2. În opinia noastră, în
contextul actual, autonomia instituțională a Inspecției Judiciare este singura
soluție pentru realizarea efectivă a misiunii sale.
Ne reafirmăm încrederea că orice modificare a statutului
Inspecției Judiciare va fi realizată în interesul superior al funcționării
eficiente a Justiției ca serviciu public.”
Și "Forumul
Judecatorilor din Romania respinge ferm propunerile Ministrului Justiției schițate,
neprocedural, ântr-un document Powerpoint , în conferința de presă din 23
august 2017, deoarece sunt făcute fără studii de impact și fără o prealabilă
consultare asupra
unor modificari legislative esențiale, pentru asigurarea transparenței
decizionale în raport cu magistrați (judecători și procurori) și societatea
civilă, fapt inacceptabil într-un stat de drept.
Pregătirea neserioasă a acestui veritabil
"experiment judiciar", în timpul vacanței judecătorești, în lipsa
oricăror studii și prognoze, necunoscând nici măcar
legislația în vigoare (bunăoară, se propune numirea a doi vicepreședinți
la Înalta Curte de Casație și Justiție în loc de unul singur, deși legislația
prevede de ani buni existența a doi vicepreședinți la instanța supremă), poate
determina consecințe foarte greu sau chiar imposibil de remediat.”
Ce va urma, nu știm. Suntem în
prag de toamnă fierbinte, iar bătălia pentru statul de drept și democrație
adevărate în România sunt departe de a se fi încheiat. Este clar că o să asistăm
și la alte teste ”nucleare” și bătălii, mai ales în stradă, Stradă care pare să
fie singura contrapondere la excesele puterii. Bătălia în câmpul tactic al
Justiției abia se încinge. Focoasele sunt în mâinile puterii actuale, iar
aceasta pare să le folosească pe modelul Coreei de Nord.
Vorba unui
internaut:” Omu' testeaza opinia #rezist -entilor. Pai, ce? Vreti sa aiba soarta lu'
Iordache? In niciun caz! Asta face parte din Sistem! Va las sa ghiciti care... El
se crede regele justitiei, precum Gutza, al manelistilor.”
--------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și
jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON)
deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986
(EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.
-------------------------------------------------------------------------
Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și
gândiți!
Când
presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de
interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai
are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este
de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un
jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de
interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un
jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face
jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este
finanțat și susținut de nimeni.