joi, 11 aprilie 2019

Avertismente de la cel mai înalt nivel


Moș Crăciun umblă cu Pinocchio prin țară

În aceste zile, umblă puternicii zilei prin țară cu Moș Crăciun de mână, dar și cu Pinocchio. Păi, n-avem noi o țară ca în povești, o Românie de vis ! Ce ne mai trebuie o țară ca afară, ce au străinii o țară ca a noastră ? Fără noroaie, cu români fericiți cu buzunarele doldora de marafeți, cu mari conducători iubiți ! Laptele și mierea curg gârlă ! Cormoranii sunt fericiți, la piscină ! Ce ne mai trebuie ?

Filmări fără număr, fanfaronade, cu inspecții inopinate, rezolvări ca la horoscop.  E ca și cum opinia publică, pacienții, poporul votant ar mai crede în Moș Crăciun? Din păcate, pentru mulți bolnavi nu doar că Moș Crăciun a murit, dar mor și ei în spitalele românești din cauza condițiilor nemuritoare din aceste instituții ale speranței de viață și ale plângerii pierderii celor dragi. Cu toate acestea, politicienii l-au reînviat pe Moș Crăciun și umblă cu el împăiat prin țară ! În decursul anilor, câte astfel de făcături de imagine nu au regizat diverși demnitari vremelnici, în domeniile de care trebuiau să fie responsabili ? Fără număr ! 

Unii miniștrii din actualul guvern, Răzvan Cuc de la Transporturi și Sorina Pintea de la Sănătate, nu mai prididesc cu inspecțiile inopinate pe șantierele autostrăzilor eterne în lucru și neterminate și în spitalele de stat, eterne găuri negre pentru buget și instituții mortale pentru mulți pacienți! În ultimele săptămâni, au curs imaginile de pe autostrăzi și din spitale, cu miniștrii în prim plan și convoiul de oficiali, camere de filmat și reporteri care relatau frenetic de la fața locului, despre neregulile descoperite!  Sloganul folosit frecvent, ritos, autoritar, oficial și auzit strident, fals de opinia publică a fost :”Nu mai tolerez ! Așa nu mai merge ! Vom lua măsuri !”

Ce au găsit acești demnitari la fața locului, ce măsuri au luat și ce consecințe au avut aceste măsuri în timp? În loc să se îmbunătățească ceva, lucrurile au mers mai rău. Ba, unii demnitari, i-au demis pe diverși din funcții ca să își pună oamenii lor, gașca lor de partid și fripturiști! Așa și acum! Să vedem ce se îndreaptă! Am auzit-o pe doamna Pintea, ministrul Sănătății, când a declarat că multe nu poate să facă, doar niște recomandări, acolo! Am mai auzit-o repetând, că nu mai tolerează?!!! Am auzit-o și lăudându-se că avem mai puține raportări de infecții nosocomiale decât Germania !!!

După fiecare astfel de inspecție inopinată, în care simpli angajați ai spitalelor tremurau de teamă să nu-și piardă locul de muncă, în timp ce pe mafiile, pe căpușele din sistem nu le durea nici la bască, știind că dacă vor, o schimbă ei pe ministră oricând doresc și aduc în locul ei o persoană preferată, doamna Pintea lua la rând televiziunile !

Pentru unii dintre români, ministrul Sănătății, Sorina Pintea, părea un altfel de om într-un guvern de troglodiți, furați de imaginea și propaganda folosite. Astfel, zi de zi, seară de seară, românii aflau câte nereguli grave a descoperit doamna ministru în spitale, de parcă descoperea roata și nu știa care-i realitatea și situația gravă din majoritatea instituțiilor medicale de stat ?! Cu un ton grav, important, opinia publică pacienții, votanții aflam că se vor lua măsuri drastice și  lucrurile se vor rezolva cât ai bate din palme ! Vorbe, vorbe, vorbe ! Frecții la niște picioare de lemn ! Mai mult, marele șef de Teleorman, ajuns vătaf peste o Românie paralizată de corupție, aflat într-o campanie electorală stridentă prin parohia lui Daea, cormoranul de la Agricultură, a declarat că el însuși a comanadat vizitele inopinate în spitale, chiar dacă doamna Pintea a negat cu juma de gură acest lucru, spunând că sunt inițiative proprii.

Ce rămâne în urma acestor inspecții ? Haos, neliniște, probleme în plus față de cele multe și nerezolvate dinainte și perpetua mafie care țipă continuu că sistemul este subfinanțat. În realitate, sistemul de sănătate nu este chiar subfinanțat, ci pe lângă incompetență managerială și iresponsabilitate, are niște găuri negre care atrag continuu banii în niște buzunare fără fund, care au costuri suplimentare importante în condițiile în care campania electorală este în toi, iar acest lucru costă enorm! Tocmai de aceea, băieții deștepți au lansat ideea că populația trebuie să doneze bani la sistemul de sănătate public, că parcă până acum, de zeci de ani, poporul nu ar plăti cu vârf și îndesat pentru sănătatea publică ?!

”Nu mai tolerez !” Păi ăsta-i un slogan folosit în permanență de ani de zile! Săptămâna trecută, îl folosea Cuc, de la transporturi, pentru autostrăzi. Ministrul Cuc, cânta pe șantierul autostrăzii- ”Nu mai tolerez nici un fel de întârziere!!!” Tot așa, însoțit de un alai oficial și de nenumărate camere de filmat, care să înregistreze prezența utilajelor și oamenilor pe șantier ! Dar, ”minune”, la doar o săptămână distanță, românii au descoperit că de la șantierul lui Cuc dispăruseră și utilajele și lucrătorii ! Locul era gol, teren viran !!! Se pare că este la modă ca demnitarii de la transporturi să facă vizite inopinate pe șantierele patriei însoțiți de utilaje și muncitori, care dispar odată cu plecarea ministrului, pentru a apărea din nu la alte vizite ”neanunțate !” Și așa crește numărul kilometrilor de autostrăzi într-un ritm ”galopant” ! Dar ce să vezi, nici aici nu ajung banii și au lansat chemarea poporului să facă donații și să sponsorizeze construcția autostrăzilor, că altfel nu se mai poate ! Nu mai tolerează ! Cânta Cuc ca Popa prostu, că banii se drenează tot în buzunarele frăției de partid. Iar românii donează de zeci de ani, bani pentru drumuri, bani care se scurg în aceleași buzunare de ”băieți deștepți”, în timp ce gropile curg gârlă...fără număr, fără număr, fără număr! Apropo, o fi terminat coana primar Firea numărătoarea gropilor din Capitală, că sunt curios câte i-au ieșit la contabilitate?

Mafiilor partidice și transpartidice din spitale și din toate instituțiile publice nu le pasă de ce zice un ministru sau altul, când ele trebuie să facă bani mulți, iar din acești bani se duc procente bune la partid? Nu le clintește nici dracu din locurile unde se finanțează continuu găurile negre! Se schimbă guverne, se schimbă partide, se schimbă puterea, dar caracatița corupției rămâne și se face tot mai puternică, mai ales acum când justiția este jucată pe degete de dracii roșii !

Dar, în aparență, de ochii boborului și mai ales de bunăstarea lui, adică a voturilor viitoare, ”marii” conducători actuali ai României, se dau de ceasul ”morții” să rezolve urgent problemele naționale, dau avertismente, ca jupânul Liviu Dragnea, nu mai dorm de grija producătorilor români și a consumatorilor ! Nivelul de trai crește ca Făt Frumos peste noapte, de nu știu câte ori, iar doamna premier Vasilica, din Palatul de la Piața Victoriei, după ce ne-a anunțat că a scos țara din noroaie, a declarat mândră, că nivelul de trai se simte și în buzunarele românilor ! Așa o fi coană Vasilico, că prea le zici cu foc, te cred și românii care atunci când se uită la nivelul de trai din buzunare văd că și acolo au o gaură neagră, nu le au doar pe cele de la stat, unde trebuie să dea banii continuu. Și cât mai mulți !

E-he, acum că țara este scoasă din clisă, iar buzunarele le simțim tot mai ușoare, noi să fim sănătoși, că ne rezolvă partidul și la sănătate, pe unii i-a ”rezolvat” deja, că scăpăm noi și de ăștia, cum am scăpat și de alții !

Dar repet întrebarea, pe cine dracu, punem în locul lor ?
-------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.





joi, 4 aprilie 2019

Dansul ”dracilor roșii”


Ce putem face să-i exorcizăm


La noi, în România, există o vorbă din popor, ”Când toată lumea îți spune că ești beat, trebuie să te duci la culcare!” Dar cine mai ține cont acum, de proverbele, de zicalele cu tâlc, transmise prin înțelepciunea populară, tocmai pentru a atrage atenția asupra unor lucruri și comportamente grave. Parafrazând, de câtva timp, conducerii politice a țării noastre toată lumea civilizată, democrată, inclusiv o mare parte a propriului popor îi solicită, îi strigă vehement, protestează în stradă și îi cer în permanență, ca justiția să fie lăsată liberă și independentă. Să nu se mai dea legi pe genunchi, prin care justiția să fie pusă sub control politic, iar infractorii să nu mai poată ajunge la putere, ci la pușcărie!

Degeaba! Dacă țipă poporul în stradă, este tratat cu violență! Și că tot a fost ziua Jandarmeriei Române, îi doresc la mulți ani doar dacă se depolitizează complet și revine la misiunea ei primordială de a fi în slujba cetățenilor, nu a infractorilor! Țipă o parte a magistraților, în special cei tineri, sunt tratați cu amenințări și repercusiuni în loc de dialog! Țipă societatea civilă, este ignorată! Țipă Europa, partenerii strategici, investitorii, mediul de afaceri, toți sunt repeziți de putere, de Vasilica, șefa guvernului, care se răstește la Parlamentul European, la reprezentanții ambasadelor, care au avut obrăznicia să se bage în treburile interne ale României!

Degeaba li se atrage atenția puternicilor zilei că promisiunile și măsurile lor populiste n-au susținere în economie și buget, că ei fac tot ce vor, angajând credite mari pentru a ieși din datorii, dar mai mult îi înglodează pe românii plătitori la buget! Degeaba li se transmite zilnic să nu mai fure banii românilor, că ei rad tot din orice sector de activitate pot fura!

Degeaba ne avertizează aliații noștri principali, americanii, că pericolul cel mare vine de la Răsărit, că puterea noastră actuală, roșie, își ia lumina tot de acolo! Degeaba sunt avertizați că democrația noastră și așa vai mama ei, este în pericol, că talibanii noștrii tot spre dictatură îndreaptă căruța României, înainte de a o răsturna în șanț, definitiv!
În locul unei situații de dialog, de dezbatere, de construcție politică, de dezvoltare, de căutare de soluții pentru rezolvarea problemelor, în România se accentuează pozițiile de radicalism între tabere. Nici măcar nu se mai mimează comportamentul civilizat, că de bun simț ce să mai vorbim! Nu mai departe de săptămâna aceasta, am văzut în Parlament, forul suprem al țării, războiul taberelor dintre putere și restul lumii. Și în loc de dialog, am avut parte de discursuri la fel de radicale, de populiste, de imature la toți actorii prezenți: majoritate, opoziție, președinte!

Toată lumea se află în campanie electorală, iar această stare de fapt, febrilă, dezvoltă dialogul surzilor. Nici măcar nu mai putem vorbi de celebra zicală ”Câini latră, ursul merge!” Acum, ursului care fură și face prostii, nu doar că nu-i e frică, dar mai dă și cu pietre, atacându-și acuzatorii.

În ”Grădina Maicii Domnului” pare că Scaraoțchi a pus stăpânire pe tot și toate și joacă țonțoroiul, făcându-și fără frică de cap! Cât va mai ține dansul dracilor numai Dumnezeu ar putea ști și poate că doar el ar putea pune lucrurile în ordinea lor firească, legală, morală, creștină. Sau o ”opțiune nucleară”, ferească! Dar cum la noi mai există o vorbă de duh care zice că ”Până la Dumnezeu te mănâncă sfinții!”, rămânem doar cu credința și speranța că lucrurile se vor schimba. Numai că nici marile schimbări și nici marile speranțe politice care vor și ele să ajungă la putere, nu par ce se vor a fi, ci mai degrabă niște amăgiri și dezamăgiri crâncene.

Ce ne rămâne de făcut în situația aceasta? Să punem mâna pe furci și topoare, adică pe ștampilele votului la urne, să trimitem ursul la plimbare și pe Scaraoțchi și ai lui acolo unde le este locul, la pușcărie, pardon Talpa Iadului! Doamne, iartă-mă, că suntem în Postul Paștelui! Dar cine mai ține post cu adevărat în ziua de azi, în România.
Dar pe cine punem în locul dracilor roșii la putere?
----------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.


 

joi, 28 martie 2019

De ce este ignorat acest electorat, care face diferența la urne


La alegeri noi, tot noi sau alții noi?


Politica românească actuală are toate ingredientele și caracteristicile negative tipice politicii dâmbovițene, dar și ale politicii internaționale, globalizate. Diferențele sunt însă, esențiale! Politichia românească se face la piciorul broaștei, clasa politică slujește mai mult răului decât binelui public și este aproape nesemnificativ pusă în slujba cetățenilor și a țării. În plus, este și foarte greu de reformat, iar democrația noastră originală are mult de suferit.

Cu toate acestea, au apărut ca ciupercile după ploaie, partide politice și oameni noi, cu pretenții de politicieni. Că oamenii noi nu sunt întotdeauna noi, sunt traseiști sau și-au resuscitat vechile formațiuni, este altă Mărie cu aceeași pălărie, iar aici putem da exemplu partidul fostului premier Victor Ponta, Pro România și al fostului ministru Gabriel Oprea. Ar mai fi de adăugat și celebrul România Unită, care vroia să îl pună pe Sebastian Ghiță pe listele pentru europarlamentare. Clar este că aceste partide sunt pline de dalmațieni, de politicieni cu probleme în justiție, cu schelete în dulap.

La categoria noilor formațiuni politice ar intra PLUS-ul lui Cioloș, care aduce printre membri atât oameni din fostul guvern tehnocrat, cât și nume absolut noi pe scena politică din țara noastră. Alte mici partidulețe tinere sunt DEMOS, Alternativa Dreaptă, Dreapta Liberală și altele aproape necunoscute și insignifiante pentru electorat. Aceste noi partide, alături de USR și PMP, cu Traian Băsescu în frunte, ar constitui partea de prospătură și reformare în politica noastră sau așa zisa dreaptă. Lor li se adaugă mamuții PSD, reprezentanta de frunte a stângii și cameleonul PNL, veșnica UDMR și mai recenta ALDE.

Toate aceste organizații, cărora li se pot alătura eventuali independenți, nici un nume de marcă până acum, constituie oferta politică pentru electoratul român în perspectiva celor trei rânduri de alegeri capitale: europarlamentare, prezidențiale și parlamentare. Din lista actuală, unii spun că au cu cine, alții zic că n-au cu cine să voteze! Cert este că formațiunile politice s-au pregătit și lucrează asiduu pentru atragerea alegătorilor.

Primul pas pentru a putea candida a fost cel al strângerii de semnături, care s-a dovedit o problemă imensă pentru noii veniți și o formalitate pentru vechii actori. Astfel, bibanii politicii românești au stat pe străzi săptămâni întregi pentru strângerea listelor de semnături, 200. 000 pentru partide, 100. 000 pentru independenți. Au fost bătăi de cap să-i convingă pe cetățeni, dar și o posibilitate să  devină cunoscuți. Pragurile sunt considerate prea mari, inacceptabile de noii politicieni, în condițiile în care legea permite înființarea uni partid cu minim trei membri. Dar degeaba se înregistrează noi partide, dacă nu pot să strângă semnăturile pentru a putea candida în alegeri!

De cealaltă parte, partidele vechi nu și-au bătut capul cu strângerea de semnături, de unde și cum le-au adunat doar ei știu, în stradă au lipsit aproape cu desăvârșire, dar s-au lăudat cu scoruri mari. Atât PSD cât și PNL au anunțat liste de susținători cu mult peste 1 milion de alegători de căciulă partidică, ceea ce ne sugerează că au câștigat alegerile din start, dacă semnăturile sunt pe bune! Dacă am aduna însă, toate listele de semnături centralizate, s-ar putea ajunge ca numărul lor să depășească numărul total al alegătorilor și atunci, nu ne-ar mai mira dacă la vot vom găsi și decedați pe listele votanților. Lucruri care ar fi ilegale!

Momentele depunerii listelor cu semnături la BECși al anunțării listelor de candidați proprii pentru alegerile europarlamentare, din 26 mai a.c., au constituit tot atâtea prilejuri de făcut tam-tam, de fanfaronadă, festivism, grandomanie și populism pentru mai marii politicii românești. Tipic pe malurile Dâmboviței.
Au curs cuvinte mari, dar demonetizate: țară, patrie, popor, iubire de neam, patriotism, datorie față de țară (nu datorii), muncă, luptă, inimioare-toate rostite cu emfază, cu damf național/patriotic, cu emoții și lacrimi false pe obraji. Totul în public, în stradă, cu actorii politici/locomotive ale listelor de candidați-Rovana Plumb în fața diviziei pesediste, Ludovic Orban (”să facem inimioara”) pentru candidații liberali, Norica Nicolai, fosta procuroare comunistă, actuală europarlamentară și candidată în fruntea ALDE, cu Victor Ponta și a lui gașcă, cu Cioloș și Barna, cărând proletar cutiile cu adeziuni.
Ăi mai mici, mai noi, mai necunoscuți nu s-au putut da în stambă în public, pe la televizoare, dar și-au scos pârleala pe rețelele sociale. Au fost mai decenți decât primii!

Cu toții însă, partidele și politicienii mai noi sau mai vechi, așteaptă, speră și își doresc cu toții să fie votați, să ajungă la putere, promițând câte în lună și stele alegătorilor! Totul în numele poporului și pentru popor. Asta-i oferta actuală, lansată cum am remarcat cu toții, cu: festivism, grandomanie, populism și milioane de promisiuni!
--------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.




joi, 21 martie 2019

Rabla europeană se casează în România



Cine sunt marii profitori

Românii își ”înnoiesc” într-un ritm alert ”parcul auto” cu rable din Vest. Cererea absoarbe ca un burete uscat oferta de rable aduse din străinătate, la prețuri accesibile oricărui buzunar, începând cu 1000 de euro și ajungând chiar la 20-30. 000 de euro bucata de autoturism second. Dovada acestei realități o vedem în fiecare zi pe drumurile patriei călcate de tot mai multe ”bombe” pe roți, dar și a proliferării firmelor importatoare, care aduc mașinile inclusiv la comandă, non stop, în țară.

De mai bine de o lună de zile, dealerii auto din țara noastră au dat startul ofertelor la vânzarea autoturismelor noi, prin programul REMAT. Chiar dacă Rabla, la ora la care scriu aceste rânduri, încă nu a intrat oficial în vigoare, din cauză de buget. Cu toate acestea, datorită reclamelor, publicității și ofertelor diverse din piața auto românească, există destui români care vor să își schimbe autoturismele vechi cu unele noi. Nepoluante și performante. Firesc, în trendul de protejare a mediului, am putea spune. Și în ciuda primei de casare, care este mai mică chiar decât înlocuirea unei măsele stricate, 6. 500 Roni. Adică, minimică, infimă, insignifiantă sumă de 65 milioane de lei vechi!

Dar, realitatea din piață, de pe străzile vai mama lor, șoselele ciuruite mai tare ca în vreme de război, a autostrăzilor promise continuu și făcute pe hârtie, cu banii gestionarilor de infrastructuri la purtătorul politicienilor și al constructorilor, ne arată cu totul altceva.

 Rablele Vestului își dau duhul în România, dar românii săraci dau bani pe ele!!! Iar băieții deștepți, importatorii, comercianții, șmecherii fac afaceri, fac profituri babane pe seama săracilor!Legiuitorii, apărătorii dedicații mediului, îi îngroapă și mai mult pe românii cu venituri mici!

România a devenit lada de gunoi auto a Europei, în special a deșeurilor auto aduse din Germania! Probabil că mai mult de 90% din numărul mașinilor second hand aduse și înmatriculate în țara noastră sunt din Germania. În special autoturisme pe carburant diesel, mașini de care vor să scape europenii pe motiv că trendul de mediu merge spre eliminarea motoarelor pe motorină. De la nemți nu ne vin doar mașini nemțești, ci din aproape toate mărcile recunoscute pe piață. Chiar și dacii se aduc din Germania, evident la prețuri mai mici decât cele ale daciilor din țară!

În ciuda faptului că majoritatea autoturismelor aduse din import și vândute drept bune și chiar foarte bune, la mâna a doua, după oferte și reclame, acestea pot fi în realitate comercializate la a nu știu câta mână. Cu kilometrajele date înapoi la minimum, cu foarte multe probleme ascunse, care necesită ulterior cumpărării cheltuirea de bani mulți de către noii proprietari pentru repararea lor. Plus alți bani dați pentru înscrierea lor și punerea în circulație pe drumurile românești. Șpăgile curg gârlă, atât la acte cât și la  itp-eurile obligatorii a fi efectuate la 1 an, de către mașinile mai vechi de 8 ani.

Din Occident, nu se aduc doar autoturisme, ci și microbuze de pasageri, precum și mașini furate pentru care se fac acte false și se vând fără probleme. Frecvent, rablele pe roți aduse din Europa se mai vând de câteva ori în România, schimbându-și proprietarii. Problemele cu acestea apar în trafic, unde pe lângă faptul că poluează, sunt adevărate pericole pe șosele, nu doar pentru cei care le conduc, ci și pentru ceilalți participanți la trafic și pentru pietoni. Pe lângă nerespectarea regulilor de circulație și a gropilor din carosabil, starea tehnică a acestor autovehicule constituie principalele cauze ale producerii accidentelor rutiere și a victimelor umane aferente.

Cum este posibil ca țara noastră să devină pe zi ce trece, tot mai mult, groapa de gunoi auto a Europei? Simplu! În ciuda aparențelor privind întărirea legislației de mediu, normele din România mai mult descurajează cumpărarea de autoturisme noi, nepoluante, și încurajează achiziționarea de rable! Pe lângă prima de casare de doar 6. 500 Roni, preț de măsea stricată, care nu înseamnă nimic în costul unui autoturism nou, mai sunt și reglementările idioate de genul celei care le impune românilor să le fie primite mașinile în programul REMAT doar dacă acestea au Inspecția Tehnică Periodică valabilă!!!

ITP a cărui menire de fapt este să verifice și să ateste starea corespunzătoare a unui autovehicul pentru a circula în siguranță pe drumurile publice. Dar de ce să-mi mai fac ITP-ul la mașină, dacă nu mai circul cu ea și tot o duc la casat? Să mai cheltui niște bani în plus din ăia puțini pe care nu îi am?-se întreabă românii, uluiți de prostia legiuitorului!!! În plus, ITP nu se face nici dacă nu ai asigurarea RCA valabilă, ceea ce înseamnă alți bani!!! Iar dacă mașina de dus la casat mai are și alte probleme tehnice, și nu se poate să nu aibă la vârste de peste 8 ani, ar trebui reparată ca să poată primi ITP-ul (drept de circulație), de care, în principiu, logic, nu ar trebui să mai aibă nevoie dacă tot duce mașina la Rabla!

În astfel de condiții, de multe ori, reparația unei mașini pentru a primi ITP, șpăgile, costul RCA, pot duce fără probleme la sume care trec lejer de prima de casare, 65 milioane de lei vechi. Și atunci, la ce bun să-ți faci probleme, să ai dureri de cap, să pierzi timp și bani pentru o mașină de casat dacă nu câștigi nimic în plus, să îți iei una nouă? A,a,a...era să uit, îți mai trebuie și certificat fiscal că nu ai datorii la ANAF!!! Dar dacă ai și vrei neapărat cazier fiscal, trebuie să-ți plătești foncirea la stat!!! Merită? Nu mai bine, te îndrepți spre o mașină second, nemțească, americană, japoneză, de care dorești, pe care dai doar 1000/2/3/5000 de Euro și nu te mai complici cu REMAT-ul?

Cam așa se întâmplă lucrurile în realitate. Iar în România, aducerea și vânzarea rablelor din Occident este o afacere sigură, extrem de profitabilă fără investiții, fără muncă multă. De aceea au și proliferat ca ciupercile după ploaie comercianții de mașini rulate. Iar aceste vânzări masive de autoturisme la mâna a paișpea, în creștere, în detrimentul vânzări autovehiculelor noi, aduc profit masiv și service-urilor auto și comercianților de piese și consumabile și asigurătorilor și celor care oferă servicii de ITP și statului și șemecherilor politici care au pus la cale și girat o legislație complet în defavoarea cetățenilor de rând, cu venituri modeste.

Și, nu în ultimul rând, comercializarea rablelor este nocivă pentru mediu! România nu doar că a devenit groapa de gunoi auto a Europei, ci lărgește tot mai mult această groapă și sapă altele între timp!!! Și, în acest timp, în paralel, băieții deștepți își umflă buzunarele pe spinarea amărăștenilor în timp ce declară cu emfază, pe nas că lucrează permanent pentru reducerea noxelor și îmbunătățirea parametrilor de mediu! În realitate, românii sunt jefuiți pe față, înghit mai multe noxe ca niciodată și își mai pun și viețile în pericol, în trafic. Sunt victime sigure, dar generatoare de profit pentru cei care sunt în cărți, în afacerile auto.

Și mai sunt chemați să-i și voteze pe băieții de la butoane! Pe de altă parte, partenerii europeni ai României, în special nemții, sunt extrem de satisfăcuți că au găsit un tomberon, unde să-și arunce propriile rable auto!

P.S.
Că tot sunt zilnic proteste ale transportatorilor. Dacă s-ar verifica la sânge starea autovehiculelor transportatorilor, cred că 90 % din autovehicule nu ar primi dreptul să circule pe drumurile publice. Iar din acest procent, majoritatea mașinilor sunt rable, ”bombe” pe roți. Dar nimeni nu este interesat de acest lucru!
--------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!
Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.
Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.
Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.