Se afișează postările cu eticheta hoție. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta hoție. Afișați toate postările

joi, 17 octombrie 2024

Când și cine are curajul să scuture ”păpădiile” din administrațiile locale

 

”Numitorul comun” față în față cu cei care ”au furat, dar au și făcut!”



De zeci de ani, vedem că în administrațiile locale, în special la cele care învârt, împart și cheltuiesc sume uriașe din bugetul de stat și din bani europeni, există corupție, există interese, există grupări și clanuri de influență, există hoții.

 

Expresia ”A furat, dar a și făcut!” este o etichetă care reflectă realitatea și este vânturată mai ales în campaniile electorale.

Bani și voturi!

 

Pe termen foarte scurt, pentru că șirul celor trei rânduri de alegeri bate la ușă, protagoniștii care au declanșat scandalul în disprețul legii au obiective clare, electorale pentru candidații lor, fie la prezidențiale, fie la parlamentare și mizează pe atragerea cât mai multor voturi, mințind cras că ei sunt numai în slujba cetățenilor și fac totul pentru aceștia!

 

De aici intervențiile și politizările problemei care nu doar că ar putea fi rezolvată sau nerezolvată, ci ar putea aduce sau nu voturi partidelor și candidaților de moment ai acestora.

 

Din toate disputele acestea între primari, organizații, poliții locale aflate după cum constatăm cu toții în serviciul celor care le comandă și nicidecum în slujba cetățenilor din banii cărora sunt plătiți acești polițiști, angajați și aflați sub comanda administrațiilor locale, se poate trage concluzia evidentă că toate acestea nu s-ar fi întâmplat dacă legile în vigoare ar fi fost respectate și aplicate de protagoniști și de instituțiile statului.

 Poliția locală în fața ”numitorului comun”


Pe de o parte, vedem că primarii de sectoare și grupările acestora au încercat să forțeze mâna primarului general și să fenteze legea în interesul lor, în timp ce pe de altă parte primarul general a solicitat continuu respectarea și aplicarea legilor.

 

Întrebat insistent la una dintre prezențele la fața locului ”Când se va ajunge la un numitor comun?” primarul general Nicușor Dan, a fost tranșant și a răspuns fără echivoc: ”Numitorul comun e legea!”

 

Când se va respecta legea, atunci se va ajunge la un numitor comun, în consecință instituțiile implicate și edilii aleși vor lucra în interesul major al cetățenilor care i-au ales.

 

 

”Numitorul comun”-adică legea și respectarea ei-este ignorat și călcat frecvent în picioare cu bună știință, premeditat.

 

În administrațiile locale este nevoie de oameni capabili, onești, cinstiți, care să pună accentul pe ”numitorul comun”-legea- și să lucreze doar în interesul major al cetățenilor și localităților unde au fost/sunt aleși!

 

Dar ca acest lucru să devină realitate este nevoie tot ca ”numitorul comun” să-i prindă și pedepsească exemplar pe cei care își bat joc de lege!

 

Nimeni nu știe însă, când și dacă se vor scutura și tăia ”păpădiile” corupte din administrațiile publice și din alte instituții ale statului!

”Numitorul comun”, chemat să rezolve problemele primarilor bucureșteni

 

Dincolo de diferențele de opinie, divergențele administrative, interesele de grup și de partid, este evident că miza scandalului dintre primarii sectoarelor 3 și 4, pe de o parte și primarul general al Capitalei pe de altă parte, este una financiară.

 

Este clar că edilii roșii ai PSD-ului și acoliții lor de interese vor să beneficieze la discreție, de sumele imense de bani alocați de guvern pentru rezolvarea unei probleme importante, de siguranță și de trafic, pentru toți oamenii care tranzitează permanent zona unde se află planșeul Unirii peste râul Dâmbovița, nu doar pentru bucureșteni ci și pentru ceilalți români și străini care se află în trecere prin centrul Capitalei.

 

Problema planșeului este una reală cunoscută și recunoscută nu doar de specialiști, ci și de edilii și politicienii care se încaieră de câtva timp în spațiul de la Unirii și nu doar pe această chestiune de infrastructură, ci și pe altele, cum ar fi palmierii primarului de la 3, Negoiță evacuați cu câteva luni în urmă de primarul general Nicușor Dan.

 

Miza banilor alocați refacerii și punerii în siguranță a planșeului Unirii este cu atât mai mare cu cât lucrările sunt prevăzute pe durata a doi ani de zile, iar suma de circa 150 milioane euro estimată inițial, dar care sigur va crește odată cu începerea efectivă a lucrărilor, este anuală.

 

Pe doi ani dacă s-ar respecta termenul de executare integrală a lucrării, suma anuală s-ar dubla, ba chiar ar putea crește semnificativ, iar plătitori sunt toți românii care contribuie la bugetul de stat.

 

 Acum, problema numitorului comun este la mâna autorităților îndrituite, instanțele care au primit plângeri și trebuie să judece spețele ridicate, să facă dreptate și să-i pedepsească pe cei care au încălcat cu bună știință sau din prostie legea.

-------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
RO89INGB0000999904446953(RON) deschis laING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației.

 Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.

Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

 

joi, 16 septembrie 2021

Criza în energie fără taxă pe hoție

 

Hoția nemuritoare este una, iar criza energetică alta


De la ce a plecat așa zisa criză energetică din România, care i-a băgat în priză pe politicieni, chiar pe președintele țării, Klaus Iohannis, pe premierul ”superman”, economistul Florin Cîțu, să se implice?

 Nu de la vreo reală criză energetică, ci de la banalele dar extrem de importantele facturi care ne ard tot mai rău la buzunare.

Zeci sau chiar sute de cetățeni, consumatori finali de energie electrică au constatat că facturile din ultimele luni sunt supraîncărcate, reflectând sume ilegale, abuzive, nejustificate pe care trebuie să le plătească!!!

Nu cumva puterea politică trebuie să-și activeze instituțiile de control abilitate, instituții unde există șefi numiți politic nu pe competențe, care încasează salarii babane pentru frecat menta și protejat interesele grupurilor politico-mafiote din care fac parte, și să stopeze abuzurile asupra consumatorilor?

Să stopeze hoția! Nu să-i mintă cu bună știință pe oameni că vor plafona și scădea tarifele la energie!

Este vreo autoritate interesată de controlul și sancționarea ”băieților deștepți” din sectorul energetic atunci când aceștia îi fură cu nerușinare, fără să fie sancționați, pe cetățenii clienți, consumatorii finali de energie electrică și gaze?

Nu criza politică îi afectează cel mai mult pe majoritatea românilor cu venituri medii, mici sau fără venituri. Pe aceștia îi cam doare la bască de circul politic și politicieni, chiar dacă pe spatele poporului și în numele lui se fac și se desfac lucrurile.

Cel mai grav îi afectează pe oameni creșterea vertiginoasă și de neoprit a facturilor, în special la energia electrică și la gaze. În plină pandemie și la două luni distanță de iarnă. Sumele facturate îi ultimele luni îi doare rău la buzunare, îi doare la burtă că trebuie să-și ia de la gură să plătească lumina că altfel le este tăiată, îi doare la familie, la copiii pe care îi au și pentru care trebuie să plătească alte sume astronomice în contul școlii ”gratuite”, fie că aceasta se face fizic, on- line sau nu se face deloc.

Numărul consumatorilor abuzați este mult mai mare, dar majoritatea dintre ei nu au făcut reclamații oficiale la distribuitorii de energie electrică cu care au contract sau la autoritățile abilitate să-i controleze și sancționeze pe facturatori.

În mediul rural în special, în foarte multe sate oamenii nu doar că nu i-au văzut vreodată la față pe cititorii de contoare și nici nu au contoare cu citire de la distanță. Acești cetățeni primesc facturile atunci când vin, uneori după săptămâni de la emitere, de la poștaș și mulți tot la factorul poștal le achită.

Dacă facturile sunt încărcate nejustificat, fără citirea reală a contoarelor și calculul exact al consumului efectuat, ce fac acești oameni simpli din sate, fac reclamație, merg la sute de kilometri distanță la furnizor să vadă de ce li se cere să plătească ceva ce nu au consumat? Nu. Că nu au posibilități și unii nici nu știu ce să facă. Și ce ar rezolva dacă s-ar duce și ar cheltui bani degeaba pe drum? Nimic!

Ce au rezolvat toți cetățenii care au făcut nenumărate reclamații privind facturile abuzive? Nimic! Nici măcar nu au fost băgați în seamă, atitudine a furnizorilor și autorităților de ignorare a cetățenilor abuzați.

Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă hoție, furtișag pe față, abuzuri cu complicitatea instituțiilor statului cu atribuții de control și sancționare a practicilor ilegale.

Atunci, ce legătură are sula cu prefectura în scandalul așa zisei crize energetice? Cu plafonarea, cu negociere și scăderea tarifelor, chestiuni induse de guvern și politicienii cu atribuții în domeniu sau nu, cum este președintele țării?

Cetățenii furați au reclamat hoția crasă și repetată și au solicitat disperați măsuri pentru oprirea acesteia și stingerea facturilor abuzive. Este adevărat că în ultimele luni au crescut masiv tarifele la energie electrică și la gaze, ceea ce i-a afectat nu doar pe cetățenii persoane fizice, ci și instituții ale statului ale căror facturi sunt plătite tot de contribuabili. Cum ar fi spitalele de exemplu, unele aflându-se în imposibilitatea de a-și achita tarifele exorbitante!

Creșterea tarifelor la energie nu justifică abuzul, hoția, furtul.

Zilele trecute, marile televiziuni de știri naționale au dat break-ing news-uri repetate cu titluri de genul ”Președintele României negociază la Cotroceni scăderea tarifelor la energie!” sau ”Prim ministrul plafonează tarifele la energie electrică și gaze!” I-auzi! După creșterea salariilor și pensiilor, după pedepsirea infractorilor și alte atribuții fantasmagorice, acum președintele țării are și puterea de a scădea tarifele la lumină!!!!

Toți oportuniștii politici, purtătorii de microfoane, gurnaliștii, părerologii s-au adunat în studiourile tv de știri să explice și să rezolve criza energetică, care-i afectează pe românii furați la facturi!!! Dar hoția, furtișagurile, șmecheriile mioritice ale băieților deștepți cine să le vadă și să le penalizeze? Doar cetățenii, consumatori-victime, dar aceștia nu pot cel mult decât să le reclame. Nu stă în puterea lor să le oprească și să-i pedepsească pe hoți.

Ce să înțeleagă tanti Floarea sau nea Ion din aceste știri false, intoxicări cu bună știință, care le dă speranțe deșarte că președintele României chiar le va scade sumele facturate? Iar apoi, când văd că nu se întâmplă scăderea, încep să-i înjure la greu pe politicieni, iar apoi, după un timp, îi votează la alegeri!

Ce legătură are criza energetică mondială, criza curentului electric sau a gazelor, a petrolului cu hoția națională, cu abuzurile și facturările nejustificate ale distribuitorilor din România?

Cum rezolvă președintele țării, guvernul și instituțiile cu atribuții în domeniul energetic creșterea prețurilor?

De ce trebuie consumatorii finali să plătească furtișagurile șmecherilor și să acopere și facturile tot mai mari ale statului?

--------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.