Un Crăciun de primăvară
Ce bine ar fi să ne reîntoarcem puțin la puritatea zăpezii și a sufletelor noastre chinuite de tarele prezentului! Ar fi ca o reînviere a naturii, cu atât mai necesară în aceste vremuri aproape fără speranță, în timp de pandemie! O renaștere a românilor, a oamenilor într-o iarnă târzie de primăvară a anului 2021! O renaștere la viață!
Dă-o încolo de
pandemie, de toate mizeriile prezentului, ce
frumos ar fi fost un Crăciun de altădată, acum în primăvară! Ne-am mai fi
aerisit creierul, am mai fi uitat de rele și de necazuri, am fi redevenit un
pic copii și oameni! Mai ales ne-am fi adus aminte să redevenim Oameni, că noi,
românii, în ultimii ani, am uitat să mai fim oameni, Oameni adevărați de Omenie!
Și să ne comportăm ca atare!
Am și uitat ce-i aia Omenie,
de parcă ar fi ceva de râs, umilitor, înjositor, nedemn! Ceva, ca un virus, de
care parcă fugim pe zi ce trece!
Cum erau Oamenii pe timpuri,
în ciuda vicisitudinilor vremurilor și regimurilor politice!
Nu erau ca acum, când
suntem mai rău decât câinii! Că am ajuns să ne mâncăm între noi mai mult decât
cele mai rele javre! Să ne furăm unul altuia căciulile! Poate de aia ne bate și
Dumnezeu, de parcă ne-a luat mințile multora dintre români! Că mulți nu mai
știm de bun simț, caracter, demnitate, educație, întrajutorare!
Am ajuns de zici că suntem
o țară unde trăiesc proștii lumii, după cum se întâmplă nenorocirile cotidiene
pe care ni le facem cu mâna noastră! O țară unde ”esențialii” fac legile,
strâng averi cu lăcomie, îi lasă pe semeni să moară sau le provoacă moartea,
nebunii dau foc la spitale, în timp ce medicii sar pe geamuri, polițiștii sunt
mai nelegiuiți decât infractorii, judecătorii au balanțele lor măsluite, politicienii
nu-i mai deosebești de mafioți...
Neașteptat, în aceste
zile de mijloc de martie, de după trecerea Babelor și înflorirea ghioceilor,
vestitorii primăverii, a venit iarna! O iarnă adevărată! Cu lapoviță, zăpadă,
ger și viscol ca în decembrie și mai ales ianuariile de altă dată, condimentate
din când în când, cu niște raze de sore cu dinți! Dinți ai dracu de ger
mușcător din trupurile de carne de oameni! Oameni de caracter pe cale de
dispariție!
După celebra zicere ”Iarna
nu-i ca vara!”, iată că acum iarna nu-i ca
primăvara! Și unde mai pui, că
spre deosebire de lunile calendaristice de iarnă-decembrie, ianuarie,
februarie-în București nu mai bubuie țevile de apă caldă și căldură, nu mai tremură
oamenii înghețați în case, ca pe vremea comunismului ”epocii de aur”! Nu mai
înjură nimeni edilii că nu dau căldură și apă caldă!
Ba chiar e cald în apartamente,
iar apa caldă este uimitor de fierbinte! Or fi reinventat bucureștenii apa
fierbinte la baie? O fi ea pandemia pe val, dar, cei care n-am murit, ne-am
obișnuit cu ea-nici un drac nu este în realitate atât de negru pe cât pare! La
mijloc de Mărțișor, parcă îți mai vine să lucrezi de acasă, cu o cafeluță fierbinte,
un ceai sau, de ce nu, un vin fiert, la căldura caloriferului!
Nici măcar edilii nu
mai par prinși nepregătiți de venirea iernii de primăvară, din moment ce în
Capitală, marele edil de sector, Băluță, a anunțat viscolul înaintea venirii
lui, solicitând locuitorilor să nu-și parcheze mașinile pe liniile de tramvai,
astfel încât utilajele să poată deszăpezi! Doar că cetățenii nu pot muta nici
miile de bolarzi, piloni și bile de beton plantați în locul copacilor naturali,
în marea amenajare modernă și europeană a sectorului 4. Doamne ferește de un
incendiu, cutremur, nenorocire, ceva, că nici pompierii, nici ambulanțele nu ar
avea pe unde interveni!
Dar iarna aceasta
târzie de primăvară a adus și un pic de bucurie copiilor care aproape uitaseră
cum arată zăpada, unii nici nu au văzut-o în toată splendoarea ei ca pe
vremuri, când la mijloc de martie, abia, abia, începeau să se dezmorțească
streșinile și să curgă țurțurii.
Iar urșii abia se trezeau somnoroși din hibernare, nu zburdau ca acum înfometați, pe pârtiile de schi, pe șosele, în orașe, invadați și alungați din habitatul lor natural de către câinoșenia oamenilor moderni! Și cine a mai văzut oameni de zăpadă cu mască sanitară!
Eheeei! Cu ani în
urmă, pe vremea aceasta, după 15 martie, aveam mâinile încă înghețate, roșii și
aproape degerate de bătăile cu bulgări de zăpadă, crăpate pe fierul săniilor ale
căror tălpice tocite de atâta alunecuș, străluceau în razele cu dinți ale
soarelui geros, dar promițător de primăvară!
Dar nici cu zăpada
aceasta a mieilor nu e chiar rău, ba un pic mai mult frumos, ningea zilele
acestea de parcă zici că venea Crăciunul, nu se apropie Paștele!
Chiar mă
gândeam, acum, pe zăpadă, dacă eram undeva, la țară, ce frumos ar fi fost să
tăiem porcul! Îl tăiam, îl pârleam, cu paie cel mai bine (ieșea cel mai gustos
șorici), îl spălam, îl dădeam cu sare și țop, copiii la călărit pe el, în timp
ce cu mânuțele înghețate rupeau bucățele de șorici, cald, proaspăt, moale și
gustos, care dispărea ca prin minune în gurile pofticioase!
La un an de la
declararea pandemiei, cu care am învățat să trăim sau să murim, pe care o putem
învinge dacă vrem și dacă nu suntem proști, românii au parte de o zăpadă a
mieilor, a speranței în plină lună Martie. Călare pe un val trei al unui
coronavirus ucigaș, dar pe care îl putem învinge! Acum în Mărțișor, ar fi
frumos să legăm Crăciunul de Paște!
Să apropiem Nașterea de Înviere! Avem nevoie mai mult decât niciodată!
Este esențial pentru români!
Mai
aproape de Paște, mai aproape de renaștere, de reînviere
----------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
