Motto:
Cu
toate averile și a preamăririlor unora, nici pe aceștia nu-i prind prea bine
paltoanele iernii
În condițiile în care
circurile puterii politice oferă spectacole tot mai proaste, politicienii
trăgând fiecare la păstrarea propriului palton, la ținerea cu dinții a
funcțiilor și privilegiilor câștigate pe spinarea poporului, în condițiile în
care tot mai mulți oameni se îmbolnăvesc, își pierd speranțele, iar unii chiar viețile,
oare ce minune ar trebui să se întâmple pentru ca lucrurile să se întoarcă din
drumul lor nefast?
Iar paltoanele îi
prind tot mai puțin pe românii afectați nu doar de coronavirus, ci de toate
nenorocirile care vin valuri, valuri peste ei.
Acum, ambulanțele
sunt chemate în disperare și la guvernare și la vârfurile puterii politice,
decizionale, pentru salvarea țării, nu doar în zonele oamenilor simpli afectați
de bolile mortale.
Mai mult ca niciodată
în perioada ultimilor 31 de ani de democrație originală în frumoasa noastră
țară, jefuită zi de zi, pe români îi strânge paltonul, ba pe unii nici nu-i mai
încape. Iar alții din păcate, cei chemați la Domnul, nu mai apucă să-l îmbrace
tocmai acum când au mai mare nevoie de el, când frigul nu bate la ușă, ci intră
în case neinvitat.
Lucrurile acestea se
întâmplă ciclic, an de an, anotimp de anotimp, chiar dacă încălzirea globală a
ultimelor decenii, a schimbat perceptibil clima în multe zone ale globului. Știm
cu toții, mersul lucrurilor este influențat semnificativ de politica, faptele
și acțiunile oamenilor, de evoluția omenirii în general și zonal, de la
continent la continent, de la țară la țară.
Dar, ca anul acesta,
în România, paltonul nu a fost niciodată mai scump! Și mai special pentru viața
și moartea oamenilor și începe să poarte un cuvânt care nu dă prea multe
speranțe multora dintre români-disperare!
Conjunctura, modul în
care se înțelege și se practică democrația originală, pandemia extraordinară
care ne-a lovit ca un tsunami, în valuri tot mai mari și mai mortale,
incapacitatea, incompetența și corupția guvernanților și a societății românești
ne costă al dracului de tare.
Ne costă cel mai
esențial lucru-viața, pe lângă toate celelalte pierderi.
În această toamnă a
anului 2021, disperarea se instalează cu repeziciune în toate spectrele
societății, începând de la talpa țării și până la vârful icebergului puterii
politice sau invers. Spre deosebire de alți ani, acum disperarea topește tot
mai mult speranțele românilor de mai bine, de evoluție pozitivă și de trai mai
bun în această țară.
Acum, speranțele
românilor sunt închise ca într-o bulă teritorială de unde, din cauza pandemiei
și a altor valuri nenorocite care limitează libertatea de mișcare și de
alegere, este tot mai greu să evadezi. Evadările spre afară, spre mai bine,
spre o viață mai decentă și mai demnă sunt condiționate de mersul lucrurilor și evoluția vremurilor.
Chiar și de starea vremii!
Acum disperarea
oamenilor pare mai a dracului și fără speranță decât pe vremea epocii de aur,
când poporul se învățase cu greul, cu paltoanele subțiri și cu burțile goale,
închiși în țară, în întunericul ”fericirii” sistemului comunist.
Atunci, oamenii nu
erau atât de îngroziți de frig, de facturi, de scumpirea vieții și cu atât mai
puțin de valurile pandemiilor medicale. Nu erau disperați de moarte, ci mai
mult preocupați de asigurarea hranei zilnice.
Românii învățaseră să supraviețuiască în
condițiile de atunci. Și nu le trebuia prea mult și prea multe, nu aveau nevoie
de bogății și preamăriri. Supraviețuiau pe burta goală, cu paltonul subțire,
bocancii găuriți și un pulover în plus, cum îi sfătuiseră cârmacii să se
protejeze de iernile mult mai grele din anii de tristă amintire.
Spre comparație, acum
românilor nu le mai ajung banii, averile celor care le au, funcțiile,
preamăririle, în special dregătoriile puterii politice, pentru a supraviețui
demn și decent.
Pentru perioada
sezonului rece 2021-2022, paltoanele sunt tot mai scumpe și mai rare, în ciuda
opulenței unei minorități a populației, care mimează traiul fără griji. În
ciuda stării materiale și a preamăririlor unora, nici pe aceștia nu-i prind
prea bine paltoanele.
Unii tremură pentru
funcții, alții tremură pentru pierderea libertăților și averilor acumulate prin
rapt, pe unii îi dă prostia afară din case, pe alții îi paralizează nu atât
pandemia, creșterea fără precedent a facturilor, frica de sărăcie și de foame,
cât groaza de cipurile vaccinării anticovid.
Disperarea acestei
toamne se instalează atât în rândurile câților și oportuniștilor politici ai
momentului, îngroziți că nu-i mai prind paltoanele în funcțiile temporare de
înalți dregători ai statului.
Disperarea îi
cuprinde și pe amărăștenii speriați ca de moarte, de creșterile nelimitate de
prețuri, de facturi și de costul vieții care nu mai are preț.
Disperarea se
instalează și în rândurile negaționiștilor, antivacciniștilor,
conspiraționiștilor afectați, ironia sorții, de nenorocitul coronavirus, care
îi amenință cu pierderea sănătății și a vieții.
Toate acestea, frici
și disperări, par ireale ca un bau-bau imaginar pentru cei care nu cunosc
realitatea și evoluția lucrurilor actuale de la firul ierbii ce se usucă și
până la vârful puterii politice a statului, impotente și incapabile de reacții
pe măsura provocării vremurilor și a vremii. Dar, din păcate, este o realitate
tot mai evidentă și apăsătoare pe zi ce trece pentru trăitorii și muritorii din
România.
Paltoanele iernii
pentru românii, în special pentru majoritatea pauperă, sunt tot mai rare, mai
subțiri și mai scumpe. Din păcate, nimeni nu le poate ieftini, nici un puternic
al zilei, din fruntea statului, nici un croitor nu le mai poate decât eventual
cârpi, prost, cu ață ruptă.
Totuși, indiferent de
vreme și de vremuri, românii se agață de
speranța despre care spun că moare ultima, dar ce se întâmplă atunci
când oamenii încep să moară înaintea speranței?
-------------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:
