Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta iarnă. Afișați toate postările

joi, 30 septembrie 2021

Ambulanțele disperării

 Motto:

Mircea Cărtărescu : "Dacă trăiești numai în România, e posibil să nu-ți dai seama că e ceva în neregulă cu lumea din jur.”

Cu toate averile și a preamăririlor unora, nici pe aceștia nu-i prind prea bine paltoanele iernii

Și pe președintele României îl strânge paltonul câteodată!

În condițiile în care circurile puterii politice oferă spectacole tot mai proaste, politicienii trăgând fiecare la păstrarea propriului palton, la ținerea cu dinții a funcțiilor și privilegiilor câștigate pe spinarea poporului, în condițiile în care tot mai mulți oameni se îmbolnăvesc, își pierd speranțele, iar unii chiar viețile, oare ce minune ar trebui să se întâmple pentru ca lucrurile să se întoarcă din drumul lor nefast?

Iar paltoanele îi prind tot mai puțin pe românii afectați nu doar de coronavirus, ci de toate nenorocirile care vin valuri, valuri peste ei.

Acum, ambulanțele sunt chemate în disperare și la guvernare și la vârfurile puterii politice, decizionale, pentru salvarea țării, nu doar în zonele oamenilor simpli afectați de bolile mortale.

Mai mult ca niciodată în perioada ultimilor 31 de ani de democrație originală în frumoasa noastră țară, jefuită zi de zi, pe români îi strânge paltonul, ba pe unii nici nu-i mai încape. Iar alții din păcate, cei chemați la Domnul, nu mai apucă să-l îmbrace tocmai acum când au mai mare nevoie de el, când frigul nu bate la ușă, ci intră în case neinvitat.

Lucrurile acestea se întâmplă ciclic, an de an, anotimp de anotimp, chiar dacă încălzirea globală a ultimelor decenii, a schimbat perceptibil clima în multe zone ale globului. Știm cu toții, mersul lucrurilor este influențat semnificativ de politica, faptele și acțiunile oamenilor, de evoluția omenirii în general și zonal, de la continent la continent, de la țară la țară.

Dar, ca anul acesta, în România, paltonul nu a fost niciodată mai scump! Și mai special pentru viața și moartea oamenilor și începe să poarte un cuvânt care nu dă prea multe speranțe multora dintre români-disperare!

Conjunctura, modul în care se înțelege și se practică democrația originală, pandemia extraordinară care ne-a lovit ca un tsunami, în valuri tot mai mari și mai mortale, incapacitatea, incompetența și corupția guvernanților și a societății românești ne costă al dracului de tare.

Ne costă cel mai esențial lucru-viața, pe lângă toate celelalte pierderi.

În această toamnă a anului 2021, disperarea se instalează cu repeziciune în toate spectrele societății, începând de la talpa țării și până la vârful icebergului puterii politice sau invers. Spre deosebire de alți ani, acum disperarea topește tot mai mult speranțele românilor de mai bine, de evoluție pozitivă și de trai mai bun în această țară.

Acum, speranțele românilor sunt închise ca într-o bulă teritorială de unde, din cauza pandemiei și a altor valuri nenorocite care limitează libertatea de mișcare și de alegere, este tot mai greu să evadezi. Evadările spre afară, spre mai bine, spre o viață mai decentă și mai demnă sunt condiționate de  mersul lucrurilor și evoluția vremurilor. Chiar și de starea vremii!

Acum disperarea oamenilor pare mai a dracului și fără speranță decât pe vremea epocii de aur, când poporul se învățase cu greul, cu paltoanele subțiri și cu burțile goale, închiși în țară, în întunericul ”fericirii” sistemului comunist.

Atunci, oamenii nu erau atât de îngroziți de frig, de facturi, de scumpirea vieții și cu atât mai puțin de valurile pandemiilor medicale. Nu erau disperați de moarte, ci mai mult preocupați de asigurarea hranei zilnice.

 Românii învățaseră să supraviețuiască în condițiile de atunci. Și nu le trebuia prea mult și prea multe, nu aveau nevoie de bogății și preamăriri. Supraviețuiau pe burta goală, cu paltonul subțire, bocancii găuriți și un pulover în plus, cum îi sfătuiseră cârmacii să se protejeze de iernile mult mai grele din anii de tristă amintire.

Spre comparație, acum românilor nu le mai ajung banii, averile celor care le au, funcțiile, preamăririle, în special dregătoriile puterii politice, pentru a supraviețui demn și decent.

Pentru perioada sezonului rece 2021-2022, paltoanele sunt tot mai scumpe și mai rare, în ciuda opulenței unei minorități a populației, care mimează traiul fără griji. În ciuda stării materiale și a preamăririlor unora, nici pe aceștia nu-i prind prea bine paltoanele.

Unii tremură pentru funcții, alții tremură pentru pierderea libertăților și averilor acumulate prin rapt, pe unii îi dă prostia afară din case, pe alții îi paralizează nu atât pandemia, creșterea fără precedent a facturilor, frica de sărăcie și de foame, cât groaza de cipurile vaccinării anticovid.

Disperarea acestei toamne se instalează atât în rândurile câților și oportuniștilor politici ai momentului, îngroziți că nu-i mai prind paltoanele în funcțiile temporare de înalți dregători ai statului.

Disperarea îi cuprinde și pe amărăștenii speriați ca de moarte, de creșterile nelimitate de prețuri, de facturi și de costul vieții care nu mai are preț.

Disperarea se instalează și în rândurile negaționiștilor, antivacciniștilor, conspiraționiștilor afectați, ironia sorții, de nenorocitul coronavirus, care îi amenință cu pierderea sănătății și a vieții.

Toate acestea, frici și disperări, par ireale ca un bau-bau imaginar pentru cei care nu cunosc realitatea și evoluția lucrurilor actuale de la firul ierbii ce se usucă și până la vârful puterii politice a statului, impotente și incapabile de reacții pe măsura provocării vremurilor și a vremii. Dar, din păcate, este o realitate tot mai evidentă și apăsătoare pe zi ce trece pentru trăitorii și muritorii din România.

Paltoanele iernii pentru românii, în special pentru majoritatea pauperă, sunt tot mai rare, mai subțiri și mai scumpe. Din păcate, nimeni nu le poate ieftini, nici un puternic al zilei, din fruntea statului, nici un croitor nu le mai poate decât eventual cârpi, prost, cu ață ruptă.

Totuși, indiferent de vreme și de vremuri, românii se agață de  speranța despre care spun că moare ultima, dar ce se întâmplă atunci când oamenii încep să moară înaintea speranței?

-------------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

 

 

joi, 11 martie 2021

La un an de pandemie

 

Un Crăciun de primăvară


Ce bine ar fi să ne reîntoarcem puțin la puritatea zăpezii și a sufletelor noastre chinuite de tarele prezentului! Ar fi ca o reînviere a naturii, cu atât mai necesară în aceste vremuri aproape fără speranță, în timp de pandemie! O renaștere a românilor, a oamenilor într-o iarnă târzie de primăvară a anului 2021! O renaștere la viață!

Dă-o încolo de pandemie, de toate mizeriile prezentului, ce frumos ar fi fost un Crăciun de altădată, acum în primăvară! Ne-am mai fi aerisit creierul, am mai fi uitat de rele și de necazuri, am fi redevenit un pic copii și oameni! Mai ales ne-am fi adus aminte să redevenim Oameni, că noi, românii, în ultimii ani, am uitat să mai fim oameni, Oameni adevărați de Omenie! Și să ne comportăm ca atare!

Am și uitat ce-i aia Omenie, de parcă ar fi ceva de râs, umilitor, înjositor, nedemn! Ceva, ca un virus, de care parcă fugim pe zi ce trece!

Cum erau Oamenii pe timpuri, în ciuda vicisitudinilor vremurilor și regimurilor politice!

Nu erau ca acum, când suntem mai rău decât câinii! Că am ajuns să ne mâncăm între noi mai mult decât cele mai rele javre! Să ne furăm unul altuia căciulile! Poate de aia ne bate și Dumnezeu, de parcă ne-a luat mințile multora dintre români! Că mulți nu mai știm de bun simț, caracter, demnitate, educație, întrajutorare!

Am ajuns de zici că suntem o țară unde trăiesc proștii lumii, după cum se întâmplă nenorocirile cotidiene pe care ni le facem cu mâna noastră! O țară unde ”esențialii” fac legile, strâng averi cu lăcomie, îi lasă pe semeni să moară sau le provoacă moartea, nebunii dau foc la spitale, în timp ce medicii sar pe geamuri, polițiștii sunt mai nelegiuiți decât infractorii, judecătorii au balanțele lor măsluite, politicienii nu-i mai deosebești de mafioți...

Neașteptat, în aceste zile de mijloc de martie, de după trecerea Babelor și înflorirea ghioceilor, vestitorii primăverii, a venit iarna! O iarnă adevărată! Cu lapoviță, zăpadă, ger și viscol ca în decembrie și mai ales ianuariile de altă dată, condimentate din când în când, cu niște raze de sore cu dinți! Dinți ai dracu de ger mușcător din trupurile de carne de oameni! Oameni de caracter pe cale de dispariție!

După celebra zicere ”Iarna nu-i ca vara!”, iată că acum iarna nu-i ca primăvara! Și unde mai pui, că spre deosebire de lunile calendaristice de iarnă-decembrie, ianuarie, februarie-în București nu mai bubuie țevile de apă caldă și căldură, nu mai tremură oamenii înghețați în case, ca pe vremea comunismului ”epocii de aur”! Nu mai înjură nimeni edilii că nu dau căldură și apă caldă!

Ba chiar e cald în apartamente, iar apa caldă este uimitor de fierbinte! Or fi reinventat bucureștenii apa fierbinte la baie? O fi ea pandemia pe val, dar, cei care n-am murit, ne-am obișnuit cu ea-nici un drac nu este în realitate atât de negru pe cât pare! La mijloc de Mărțișor, parcă îți mai vine să lucrezi de acasă, cu o cafeluță fierbinte, un ceai sau, de ce nu, un vin fiert, la căldura caloriferului!

Nici măcar edilii nu mai par prinși nepregătiți de venirea iernii de primăvară, din moment ce în Capitală, marele edil de sector, Băluță, a anunțat viscolul înaintea venirii lui, solicitând locuitorilor să nu-și parcheze mașinile pe liniile de tramvai, astfel încât utilajele să poată deszăpezi! Doar că cetățenii nu pot muta nici miile de bolarzi, piloni și bile de beton plantați în locul copacilor naturali, în marea amenajare modernă și europeană a sectorului 4. Doamne ferește de un incendiu, cutremur, nenorocire, ceva, că nici pompierii, nici ambulanțele nu ar avea pe unde interveni!

Dar iarna aceasta târzie de primăvară a adus și un pic de bucurie copiilor care aproape uitaseră cum arată zăpada, unii nici nu au văzut-o în toată splendoarea ei ca pe vremuri, când la mijloc de martie, abia, abia, începeau să se dezmorțească streșinile și să curgă țurțurii.

Iar urșii abia se trezeau somnoroși din hibernare, nu zburdau ca acum înfometați, pe pârtiile de schi, pe șosele, în orașe, invadați și alungați din habitatul lor natural de către câinoșenia oamenilor moderni! Și cine a mai văzut oameni de zăpadă cu mască sanitară!


Eheeei! Cu ani în urmă, pe vremea aceasta, după 15 martie, aveam mâinile încă înghețate, roșii și aproape degerate de bătăile cu bulgări de zăpadă, crăpate pe fierul săniilor ale căror tălpice tocite de atâta alunecuș, străluceau în razele cu dinți ale soarelui geros, dar promițător de primăvară!

Dar nici cu zăpada aceasta a mieilor nu e chiar rău, ba un pic mai mult frumos, ningea zilele acestea de parcă zici că venea Crăciunul, nu se apropie Paștele!

 Chiar mă gândeam, acum, pe zăpadă, dacă eram undeva, la țară, ce frumos ar fi fost să tăiem porcul! Îl tăiam, îl pârleam, cu paie cel mai bine (ieșea cel mai gustos șorici), îl spălam, îl dădeam cu sare și țop, copiii la călărit pe el, în timp ce cu mânuțele înghețate rupeau bucățele de șorici, cald, proaspăt, moale și gustos, care dispărea ca prin minune în gurile pofticioase!

La un an de la declararea pandemiei, cu care am învățat să trăim sau să murim, pe care o putem învinge dacă vrem și dacă nu suntem proști, românii au parte de o zăpadă a mieilor, a speranței în plină lună Martie. Călare pe un val trei al unui coronavirus ucigaș, dar pe care îl putem învinge! Acum în Mărțișor, ar fi frumos să legăm Crăciunul de Paște!

Să apropiem Nașterea de Înviere! Avem nevoie mai mult decât niciodată!

 Este esențial pentru români!

Mai aproape de Paște, mai aproape de renaștere, de reînviere

----------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.