Râuri de lacrimi și
sânge! Sacrificiul suprem al mieilor Domnului
Am văzut doar oameni cu mine triste, cu preocupări, cu îngrijorări, cu telefoane în mâini și la urechi, cu problemele și gândurile lor. Fără zâmbete, fără chef de viață!
Asta am văzut pe
fețele românilor! De ce, din ce cauze? Nu știu!
I-am văzut și pe oropsiții de refugiați ucraineni, femei
și copii! Foarte tăcuți, triști, îngrijorați, preocupați de soarta lor, a
țării, a celor dragi, a viitorului incert! Își purtau cu demnitate crucea!
Pe lângă tristețea oarecum nefirească a românilor, fețele
refugiaților ucraineni exprimă trăirea unor sentimente, stări mult mai
profunde!
Ploua torențial! La
semaforul de la Intercontinental am întâlnit două adolescente ucrainence,
păreau să nu aibă mai mult de 18-19 ani. Semănau foarte tare, probabil erau
surori. Amândouă, aveau desenate pe față, în dreptul ochiului drept, șiraguri
de lacrimi, care se scurgeau odată cu ploaia pe fețele lor tinere, frumoase,
dar plânse! Râuri de lacrimi!
Roșul semaforului
le-a prins la marginea trecerii de pietoni. Una dintre ele a apucat din fugă să
traverseze, în timp ce cealaltă s-a oprit preventiv din fața mașinilor care
făceau la dreapta, stropind totul în cale. Cea care a traversat avea umbrelă și
a încercat să-și strige sora aflată pe cealaltă parte a trecerii, în timp ce-i
șiroiau lacrimile ploii pe ochi, pe față. Zgomotele străzii le acopereau
vocile, astfel că au tăcut, căutându-se din ochi. Se priveau neajutorate și
îngrijorate una pe cealaltă!
Nici ele, ca nici
alți năpăstuiți ai războiului, femei, copii, fugiți din fața gloanțelor,
bombelor, tancurilor nu știu ce le rezervă viitorul, viața! Nu știu ce se
întâmplă cu cei dragi, bunici, părinți, frați, surori, soți, rude rămase în
calea războiului. Nu știu nici dacă se vor mai putea întoarce vreodată la
locurile lor natale, la casele lor care nu mai există!
Aproape că au pierdut totul, doar viața, speranța și
credința le-au mai rămas.
Își pun speranțele în ajutorul oamenilor de aici sau din
alte țări, care nu i-au lăsat de izbeliște. Speranțele în Dumnezeu!
Ei sunt victimele unor așa zis creștini, așa zis frați
ruși, cu care au trăit înainte ani de zile în pace, dar care s-au transformat
fără motiv în niște diavoli ai războiului, bestii care urmăresc doar să-i ucidă,
să-i distrugă, să-i masacreze chiar dacă nu au nicio vină! Militari ruși
criminali, jefuitori, violatori, conduși de minți și ordine diabolice de către
lideri, care se declară creștini, dar nu au nicio treabă cu valorile
creștinismului!
Nimeni nu știe cât
o să mai dureze acest război criminal! Câți vor mai muri și câți vor mai rămâne
în viață traumatizați pe multe generații de aici înainte?
Mulți dintre noi,
dintre oameni ne gândim dacă măcar de Paștele ortodox vor tăcea armele, lăsând
loc unui armistițiu în timpul celebrării marii Învieri a Domnului Isus Hristos,
la fel cum au făcut militari creștini germani și francezi, în timpul Crăciunului,
în primul război mondial?
Oare diavolii ruși,
orcii criminali se vor putea opri din ucis, în numele Domnului, al ortodoxiei
și creștinismului pe care le invocă?
Nimeni nu știe!
România respiră
Motto: ”Ploaia care va veni le va
potopi pe toate,
Încercăm să facem noi un oraș fără
păcate!”
Până pe la mijlocul
lunii aprilie 2022, patria noastră frumoasă, primitoare în ultimul timp și
protectoare și pentru oropsiții sorții, fugiți de bombele războiului din
Ucraina, arăta urât, mirosea groaznic, fumega intens, iar aerul devenise
aproape irespirabil! Pe lângă că era respingătoare, aproape că devenise
nefrecventabilă!
Odată cu intrarea în
drepturi a primăverii adevărate, în ciuda răzvrătirii vremii, cu frig ca iarna,
vânt puternic, ploi, lapoviță și ninsori la munte, atmosfera a început să se
primenească. Aerul a devenit respirabil, curat, chiar proaspăt. Natura,
vegetația, florile, pomii au dat startul renașterii ciclice. Au venit și
păsările călătoare!
Chiar dacă de paștele
catolic și evreiesc, de floriile ortodoxe vremea a fost câinoasă, acesta a fost
doar un semn că a început marea primeneală a României hâde într-un verde crud,
într-o bucurie florală, care încântă atât ochii cât și simțul cu multitudinea
parfumurilor naturale.
Natura a venit să curețe și să împrospăteze nu doar
aerul, străzile, orașele și satele românești, ci a a început să asaneze și
lucrurile urâte provocate de oameni și de nepăsarea autorităților.
Săptămâna patimilor a început cu zile de ploi aproape necontenite,
binefăcătoare, venite după o lungă perioadă de secetă, la limita timpului
pentru a putea salva pământul și natura lui însetate și a le readuce la viață.
Și poate, pentru a mai spăla din păcatele oamenilor!
A plouat în toată țara, România hâdă și-a schimbat fața
într-o față zâmbitoare la soare. Dar oamenii, românii au rămas triști, adânciți
în necazuri, probleme și griji!
Marți 19 aprilie,
am luat centrul Bucureștiului la pas, în timpul unei ploi abundente, curate,
liniștite, purificatoare. Necesare! Care a spălat străzile, clădirile,
mizeriile produse de oameni și necurățate de nimeni. Demult nu am mai făcut o
plimbare de ore în șir, fără umbrelă, prin ploaie.
Când eram copil mă
bucuram foarte spontan de primele ploi, de zăpezile venite din cer cărora acum
le ducem dorul în majoritatea țării! Ca mine se bucurau toți copiii, dar și adulții.
Se spune că ploaia aduce belșug, dacă vine la timp, curată, liniștită, atunci
când natura, plantele, animalele și oamenii au mai mare nevoie de ea!
Din păcate, acum,
la ploaia din marțea săptămânii patimilor, pe străzi, în piețe, în mijloacele
de transport în comun, în magazine, peste tot pe unde am mers, am întâlnit doar
fețe triste!
Să sperăm că
Învierea va fi semnul speranței de pace, de oprire a războiului, a uciderii, a
prețuirii vieții și oamenilor acestui pământ!
După nori, după
furtuni, ploi, cataclisme răsare întotdeauna soarele! Binele biruie răul!
Hristos a înviat,
oameni buni! Pacea fie cu toți!
--------------------------------------------------------------------------------------
Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile: