Se afișează postările cu eticheta paște. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta paște. Afișați toate postările

joi, 22 aprilie 2021

Protecția și înaltul patronaj

 Problemele țării se discută în natură


Împădurim, Măria ta, împădurim! 

E de bine, trecem noi și de pandemie! E primăvară, soare, cald, mai plouă uneori, copacii sunt înfloriți și înverziți, păsărelele cântă! Ce mai, viață!

Cum zice o vorbă din popor, la înmormântări-”Ce vreme frumoasă, ce soare! Parcă îi pare rău că a murit! Dacă nu murea, îi plăcea și lui vremea asta!”

Vine Paștele, credincioșii merg fără restricții la biserici să ia lumină și ce-or mai căpăta, Doamne ferește de covid! Băieții din turism își freacă mâinile, vine soarele și pe strada lor!

E de bine, președintele ne-a arătat că țara are conducător și nu, în nici un caz nu este pe pilot automat! Guvernul are coaliție, are șef, are ministru la sănătate!

Dragi români, stați liniștiți, România moare dar nu se predă!

După cum vedem, suntem informați, asigurați chiar de la cel mai înalt nivel, că lucrurile merg bine: criza politică a fost evitată, coaliția la putere s-a pupat în Piața Endependenței de ochii lumii, Sănătatea are un nou ministru cu sarcini și responsabilități super grele, trece și criza citostaticelor ca și alte crize, mai iau foc niște spitale unde nebunii par că se joacă cu chibriturile, dar se sting repede, mai mor niște români, mulți/puțini doar Dumnezeu știe numărul, vaccinarea a luat-o la fugă de nu o să mai fie cetățeni dornici să se imunizeze...

Oare unde și când o să îl mai vedem pe domnul președinte Klaus, anunțându-ne lucruri importante și dându-ne asigurări? Eu cred că după Paște, dar unde, când cu ce ocazie de ieșire la aer, la poză/filmare, nu știu.

Să nu ne grăbim însă, să o luăm rând pe rând, cum zice domnia sa.

Dacă nu am ști că nu suntem într-un an cu alegeri, văzându-l din când în când pe președintele României, Klaus Iohannis, în acțiuni de imagine, am crede că se află în campanie electorală! Dar nu este!

Avem un conducător mare iubitor de natură. Problemele țării le tratează natural, în aer liber! Nici nu mai pierde timp la conferințele de presă, la Palatul Cotroceni, cu informări și informații oficiale despre țară pentru cetățenii patriei.

Mă și mir că nu s-a găsit cineva să scoată la licitație costumul de schi, pelerina, pălăria, mănușile, cizmele, tricoul dragului președinte, de la ieșirile, acțiunile memorabile ale domniei sale în natură! Dar nu-i timpul pierdut! Poate cineva vede o oportunitate de afaceri în aceste vremuri pandemice și face bani.

Până când sezonul a permis, domnul președinte pleca la fel ca mulți alți români să se bucure de zăpadă, la schi, fiind cunoscută pasiunea lui pentru acest sport. Pandemie, stare de alertă, după weekenduri, opinia publică avea parte de imagini cu împătimiții sporturilor de iarnă, printre care și șeful statului. Ca o paranteză, vă amintiți când premierul Florin Câțu, declara ritos, acum vreo două luni, că numărul mare de infectări cu noul coronavirus este ridicat de schiorii care luau pârtiile cu asalt!!! De parcă toată țara era plecată la sfârșit de săptămână la schi!

În primăvară, l-am revăzut pe președintele țării în plină campanie de plantat puieți, undeva în țară, pe câmp, sub o lapoviță rece, împreună cu o parte dintre politicienii la putere! Doar că în loc de plantat puieți, domnul Iohannis, ”dragi români”, a făcut mai multe declarații politice, despre pandemie, a răspuns la întrebările cohortei de jurnaliști care l-a urmat pentru mediatizarea evenimentului, ca o vedetă din lumea artistică aflată pe scenă în rol principal, sub luminile rampei!

Apoi, un timp, șeful statului  nu a mai ieșit public prea des, cu toate că în unele locuri țara ardea la propriu, în spitale, iar oamenii mureau pe capete parcă mai mult ca niciodată, în ciuda raportărilor oficiale care nu arătau că dracul este chiar atât de negru.

Zici că a stat la cutie sau că a fost plecat din țară. A fost din nou un fel de tăcere specifică președintelui, o absență publică aproape așteptată de către românii care anul trecut se săturaseră de îndemnurile la spălat pe mâini și la precauție, în timp ce unii constatau că legile de protecție sanitară anticovid erau încălcate de șmecheri fără nicio frică de sancționare.

Uneori, o parte dintre cetățeni avem impresia că România este condusă de un pilot automat, de la Cotroceni!

Dar, iată că după paștele catolicilor, se apropie repede și paștele ortodocșilor majoritari în țara noastră. Știm cu toții, cât de credincioși sunt aceștia și iau cu asalt lăcașurile de cult în această perioadă, să ia lumină, respectând mai mult sau mai puțin măsurile de prevenție și protecție sanitară anticovid!

Cum ne anunțase deja, încă de acum câteva săptămâni, premierul Florin Câțu că lucrează la un plan de revenire la normalitate și că nu vor fi mari restricții de Paște, iată că și președintele țării, Klaus Iohannis, a considerat că trebuie să se adreseze din nou ”Dragi românilor!”, asigurându-i că nu se va amesteca în organizarea slujbei la biserică și liniștindu-i în privința petrecerii sărbătorilor pascale:

 "În noaptea de Înviere restricţiile de circulație se ridică. Aşadar, creştinii vor putea să participe la slujbele de Înviere. Nu vor trebui declaraţii pe proprie răspundere.

Biserica va organiza slujba aşa cum e datina. Nu ne amestecăm în felul în care e organizată slujba la biserică. Stim că o parte de slujbă se ține afară, apoi creştinii vor lua Paştele şi eu îmi doresc ca totul să se desfăşoare în linişte şi bună rânduială.

Aceste lucruri sunt prevăzute în Hotărârea de Guvern pentru prelungirea stării de alertă care e în vigoare şi nu vor exista modificări. Nu vor fi restricţii suplimentare în noaptea de Înviere. Dimpotrivă, vor fi mai puţine restricţii pentru că ne dorim ca oamenii să vină la biserică”, a spus Iohannis.

 

Pe 22 aprilie l-am văzut, în plin soare, la mânecă scurtă, într-o altă acțiune de imagine pe mai marele de la Cotroceni, după ce fusese un mare mut, neimplicat pentru rezolvarea problemei Voiculescu, de la Ministerul Sănătății și evitarea unei crize politice sau în alte chestiuni de stat, care ar fi avut consecințe negative asupra României! Sau poate s-a implicat, dar nu ne-a spus nimeni.



”-Voi acorda protecția mea și înaltul patronaj acestui parc!”-a declarat domnia sa, motivând plimbarea în Delta Văcăreștiului, pentru marcarea Zilei Pământului, alături de ”rangeri” și politicienii care l-au însoțit!”

Dar ce să vezi, jurnaliștii care l-au urmat nu s-au arătat deloc preocupați de obiectivul de mediu, ci de problemele mai importante ale zilei și ale statului, cum ar fi: problemele de la sănătate, criza citostaticelor venită pe neprevăzute să pună în pericol viața multor români, situația de risc de conflict militar major în proximitatea granițelor României, între Ucraina și Rusia...

De parcă chestiunile de stat, de importanță națională, de securitate, de politică ar fi trebuit discutate în parc, la o plimbare, domnul președinte în funcție a răspuns prompt, arătându-și preocuparea și îngrijorarea față de situația existentă și evenimentele în curs.

Și tot pe malul lacului Văcărești, președintele Klaus Iohannis ne-a anunțat pe un ton serios/preocupant/liniștitor, că a convocat Consiliul de Apărare a Țării pentru a analiza situația de tensiune și potențial război din Ucraina și Rusia. Asta după ce, în ultimele zile mai multe voci publice i-au cerut președintelui convocarea CSAT și au atras atenția asupra situației de conflict din apropierea țării noastre.

E de bine dacă nu e rău!

------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.

 

joi, 11 martie 2021

La un an de pandemie

 

Un Crăciun de primăvară


Ce bine ar fi să ne reîntoarcem puțin la puritatea zăpezii și a sufletelor noastre chinuite de tarele prezentului! Ar fi ca o reînviere a naturii, cu atât mai necesară în aceste vremuri aproape fără speranță, în timp de pandemie! O renaștere a românilor, a oamenilor într-o iarnă târzie de primăvară a anului 2021! O renaștere la viață!

Dă-o încolo de pandemie, de toate mizeriile prezentului, ce frumos ar fi fost un Crăciun de altădată, acum în primăvară! Ne-am mai fi aerisit creierul, am mai fi uitat de rele și de necazuri, am fi redevenit un pic copii și oameni! Mai ales ne-am fi adus aminte să redevenim Oameni, că noi, românii, în ultimii ani, am uitat să mai fim oameni, Oameni adevărați de Omenie! Și să ne comportăm ca atare!

Am și uitat ce-i aia Omenie, de parcă ar fi ceva de râs, umilitor, înjositor, nedemn! Ceva, ca un virus, de care parcă fugim pe zi ce trece!

Cum erau Oamenii pe timpuri, în ciuda vicisitudinilor vremurilor și regimurilor politice!

Nu erau ca acum, când suntem mai rău decât câinii! Că am ajuns să ne mâncăm între noi mai mult decât cele mai rele javre! Să ne furăm unul altuia căciulile! Poate de aia ne bate și Dumnezeu, de parcă ne-a luat mințile multora dintre români! Că mulți nu mai știm de bun simț, caracter, demnitate, educație, întrajutorare!

Am ajuns de zici că suntem o țară unde trăiesc proștii lumii, după cum se întâmplă nenorocirile cotidiene pe care ni le facem cu mâna noastră! O țară unde ”esențialii” fac legile, strâng averi cu lăcomie, îi lasă pe semeni să moară sau le provoacă moartea, nebunii dau foc la spitale, în timp ce medicii sar pe geamuri, polițiștii sunt mai nelegiuiți decât infractorii, judecătorii au balanțele lor măsluite, politicienii nu-i mai deosebești de mafioți...

Neașteptat, în aceste zile de mijloc de martie, de după trecerea Babelor și înflorirea ghioceilor, vestitorii primăverii, a venit iarna! O iarnă adevărată! Cu lapoviță, zăpadă, ger și viscol ca în decembrie și mai ales ianuariile de altă dată, condimentate din când în când, cu niște raze de sore cu dinți! Dinți ai dracu de ger mușcător din trupurile de carne de oameni! Oameni de caracter pe cale de dispariție!

După celebra zicere ”Iarna nu-i ca vara!”, iată că acum iarna nu-i ca primăvara! Și unde mai pui, că spre deosebire de lunile calendaristice de iarnă-decembrie, ianuarie, februarie-în București nu mai bubuie țevile de apă caldă și căldură, nu mai tremură oamenii înghețați în case, ca pe vremea comunismului ”epocii de aur”! Nu mai înjură nimeni edilii că nu dau căldură și apă caldă!

Ba chiar e cald în apartamente, iar apa caldă este uimitor de fierbinte! Or fi reinventat bucureștenii apa fierbinte la baie? O fi ea pandemia pe val, dar, cei care n-am murit, ne-am obișnuit cu ea-nici un drac nu este în realitate atât de negru pe cât pare! La mijloc de Mărțișor, parcă îți mai vine să lucrezi de acasă, cu o cafeluță fierbinte, un ceai sau, de ce nu, un vin fiert, la căldura caloriferului!

Nici măcar edilii nu mai par prinși nepregătiți de venirea iernii de primăvară, din moment ce în Capitală, marele edil de sector, Băluță, a anunțat viscolul înaintea venirii lui, solicitând locuitorilor să nu-și parcheze mașinile pe liniile de tramvai, astfel încât utilajele să poată deszăpezi! Doar că cetățenii nu pot muta nici miile de bolarzi, piloni și bile de beton plantați în locul copacilor naturali, în marea amenajare modernă și europeană a sectorului 4. Doamne ferește de un incendiu, cutremur, nenorocire, ceva, că nici pompierii, nici ambulanțele nu ar avea pe unde interveni!

Dar iarna aceasta târzie de primăvară a adus și un pic de bucurie copiilor care aproape uitaseră cum arată zăpada, unii nici nu au văzut-o în toată splendoarea ei ca pe vremuri, când la mijloc de martie, abia, abia, începeau să se dezmorțească streșinile și să curgă țurțurii.

Iar urșii abia se trezeau somnoroși din hibernare, nu zburdau ca acum înfometați, pe pârtiile de schi, pe șosele, în orașe, invadați și alungați din habitatul lor natural de către câinoșenia oamenilor moderni! Și cine a mai văzut oameni de zăpadă cu mască sanitară!


Eheeei! Cu ani în urmă, pe vremea aceasta, după 15 martie, aveam mâinile încă înghețate, roșii și aproape degerate de bătăile cu bulgări de zăpadă, crăpate pe fierul săniilor ale căror tălpice tocite de atâta alunecuș, străluceau în razele cu dinți ale soarelui geros, dar promițător de primăvară!

Dar nici cu zăpada aceasta a mieilor nu e chiar rău, ba un pic mai mult frumos, ningea zilele acestea de parcă zici că venea Crăciunul, nu se apropie Paștele!

 Chiar mă gândeam, acum, pe zăpadă, dacă eram undeva, la țară, ce frumos ar fi fost să tăiem porcul! Îl tăiam, îl pârleam, cu paie cel mai bine (ieșea cel mai gustos șorici), îl spălam, îl dădeam cu sare și țop, copiii la călărit pe el, în timp ce cu mânuțele înghețate rupeau bucățele de șorici, cald, proaspăt, moale și gustos, care dispărea ca prin minune în gurile pofticioase!

La un an de la declararea pandemiei, cu care am învățat să trăim sau să murim, pe care o putem învinge dacă vrem și dacă nu suntem proști, românii au parte de o zăpadă a mieilor, a speranței în plină lună Martie. Călare pe un val trei al unui coronavirus ucigaș, dar pe care îl putem învinge! Acum în Mărțișor, ar fi frumos să legăm Crăciunul de Paște!

Să apropiem Nașterea de Înviere! Avem nevoie mai mult decât niciodată!

 Este esențial pentru români!

Mai aproape de Paște, mai aproape de renaștere, de reînviere

----------------------------------------------------------------------------------------

Cine dorește și crede că merită să ajute presa liberă și jurnalismul independent din România poate dona în conturile:

RO89INGB0000999904446953(RON) deschis la ING Bank-Sucursala București
RO7IINGB0000999904446986 (EUR) deschis la ING Bank-Sucursala București.

Motto: Presa este câinele de pază al democrației. Citiți și gândiți!

Când presa nu este liberă, când presa este manipulată, când presa face jocuri de interese, când presa este folosită pe post de armă politică, când presa nu mai are atitudine, nu mai face informare și educare corectă, când presa nu mai este de partea legii și de partea cetățenilor Democrația este în pericol.

Paul Stan este un jurnalist independent, apolitic, nealiniat, neafiliat la nici un grup de interese politice, mafiote, afaceriste sau de altă natură.
Paul Stan este un jurnalist în slujba oamenilor cinstiți și a adevărului.
Paul Stan nu face jocuri politice și nu este tonomat manipulator.

Paul Stan nu este finanțat și susținut de nimeni.